LUNA PLINA IN CAPRICORN – 9 IULIE 2017, ORA 07:06, ORA ROMANIEI – “ULTIMA PICTURA….SI DUMNEZEU SE ROAGA ALATURI DE NOI ”

“… Tine minte:
Voi aicea, jos, simtiti ce-i de dorit;
Iar ce-i de dat, o stiu doar cei de sus.
Maret incepeti, voi, titanii; dar a conduce
Catre vesnicul Frumos si Bine,
E treaba zeilor;
Si de la ei s-o asteptati!
Si asa cum fiecare noua dimineata cu existenta ei solara ne cheama sa actionam ca oameni, noaptea ne primeste cu visele noastre, care ne arata ce am fost, ce traieste si urzeste in noi si este legat de noi ca trecut. Noaptea, in care stapaneste Luna, ne arata trecutul nostru; fiecare dimineata noua cu razele ei de Soare indica spre ceea ce poate lua nastere din libertatea noastra. – In acest fel este legat elementul uman din noi de existenta solara, de intreaga noastra existenta universala, si, invocand Soarele, putem simti aceasta: O, tu, fiu cosmic al libertatii, eu te simt inrudit cu mine, cu tot ceea ce da propriei mele fiinte libertatea si facultatea de decizie in vederea viitorului! Cu oricat de multa vointa, nu putem face niciodata ca trecutul sa fie altfel decat ceea ce a fost. De aceea fortele Lunii, prin faptul ca actioneaza asupra fiintei noastre, intervenind in noi, au ceva dintr-o necesitate imuabila. Tot ceea ce ne vine de la Luna are acest caracter de necesitate imuabila. Tot ceea ce ne vine de la Soare si indica spre viitor are ceva in care pot interveni vointa noastra si libertatea noastra. “ Rudolf  Steiner

Luna Plina este un moment in care Soarele se afla in opozitie cu Luna, este un moment incarcat de energii imense ce poate inlatura lucrurile gresite intr-un mod destul de dur, poate aduce recompense , ne poate umple “sacul “ daca meritam. In faza de Luna Plina, Luna este luminata in totalitatea ei de catre energia Soarelui ( luna este un corp ceresc fara lumina proprie), de aceea emotiile sunt extrem de vizibile, pot iesi in lumina stari emotionale incredibile, viata capata in aceste zile un ton mai nervos, oamenii sunt mai agitati in special cei care nu stiu in ce directie sa-si foloseasca imensa energie. Luna Plina poate aduce lumina, adevar, intelegere in viata noastra, emotiile sunt intense, inhibitiile sociale dispar, toate gandurile acumulate pana acum ies in lumina, este un moment bun pentru intarirea relatiilor si reafirmarea legaturilor. Este bine sa stim ca Luna Plina intensifica orice activitate.

 Luna Plina in Capricorn pe gradul 17: 09 este o faza a Lunii in care Luna in Capricorn este in opozitie ( aspect astrologic de 180 grade ) cu Soarele in Rac. Este o energie intensa, puternica, magica ce ne ajuta sa culegem roadele muncii noastre, o munca inceputa odata cu Luna Noua in Capricorn din 28 decembrie 2016.

Luna Plina in semnul de pamant al Capricornului, un semn practic, un semn ce are respect pentru traditii, fundatii solide, planificari pe termen lung, stabilitate, autoritate, rigiditate, reflecta lumina Soarelui in Rac, un semn ce nu este foarte diferit de semnul Capricornului doar ca Racul este preocupat mai mult de domeniul emotional pierzand astfel din vedere planurile pe termen lung. Asa cum Capra poate urca pe munte, aceasta Luna Plina ne arata daca muntele pe care am urcat este cel in acord cu destinul nostru dar tot acuma, putem vedea varful cautat. Acest moment astral important face apel la echilibru in toate problemele care apar la locul de munca, proiecte profesionale, viata sociala, “ce spune lumea despre …” , standarde inalte si nevoia de siguranta, camin, familie, parinti, tara, neam, conducatori.

      Luna in Capricorn  in opozitie cu Soarele in Rac ( faza de Luna Plina in Capricorn) ne cere sa gasim un echilibru intre cariera, viata sociala, responsabilitati de lunga durata, familie, neam, radacini, trecut. Daca Racul vrea sa construiasca o casa pentru familia lui, Capricornul vrea sa construiasca un un imperiu, numeroase asezaminte prin care sa-si demostreze forta, puterea. Ambele semne au in comun dorinta de a construi dar in timp ce Racul este plin de emotii, sensibilitate, Capricornul stie sa ignore aceste sensibilitati. Este un moment perfect pentru a obtine realizari manifestate sub o forma materiala de lunga durata, sa gasim cele mai profunde mistere si sa ne eliberam de tot ce nu se aliniaza cu scopul sufletului nostru. Misiunea acestei Luni Pline in Capricorn este de a ne ghida catre acele constructii durabile, serioase, practice, ambitioase de care sufletul nostru are nevoie. Din moment ce Luna Plina actioneaza tot timpul ca un judecator astral ce da verdicte, acest moment astral este propice unor decizii ce au legatura cu locul de munca, cariera, familie, tara, camin, sanatate. Aspectele de opozitie ( Luna in Capricorn in opozitie cu Soarele in Rac) sunt purtatoare de tensiuni, provocari, obstacole, ele spun “ trezeste-te”, participa constient la experientele vietii. Ele sunt provocatoare in relatii in care lipsa de obiectivitate, “ tu esti de vina si nu eu”, nu fac decat sa  strice totul. Dar acuma, sedinta astrala da verdicte clare, spune cine este “ vinovatul”.

              Luna Plina in Capricorn formata de opozitia dintre Soarele in Rac si Luna in Capricorn activeaza axa XII-VI, o axa a sanatatii dar si a limitarilor, aici dialogul astral intre cele doua luminarii ne obliga sa ne confruntam cu suferintele create de anumite renuntari dar si greseli in dragoste, munca, cariera, familie, rude, sa fii in slujba celor multi. Daca Soarele in Rac in casa XII ne vorbeste despre conditionarile faptelor nostre din trecut, vieti trecute, ne cere sa invatam ca viata are un scop divin, sa invatam ca scopul unei vieti este iubirea neconditionata, compasiunea, iertarea, sprijinul celorlalti,  Luna in Capricorn  in casa VI ne atinge sufletul prin crize existentiale, aici, experienta de zi cu zi devine cartea noastra de capatai. Cand intram in casa VI, rutina ne indeamna la schimbare sau la transformarea ei. Aici, activitatile zilnice, munca noastra, obiceiurile noastre, un proiect de la locul de munca, un coleg, un sef, corpul nostru, ne trezesc si  ne invioreaza sau ne aduc fel de fel de crize. Acuma vedem daca ceea ce facem, gandim, simtim se ridica la inaltimea idealului de comportament, realizare personala si succes. Cum casa VI  urmeaza casei V, aici ne intanim cu esecul unei iubiri, cu nemultumirea fata de o lucrare creativa, aici parintele, educatorul se intalnesc cu batjocura si ostilitatea copilului pe care a vrut sa-l educe si nu a putut, se mira unde a gresit si de ce valoarea creata de el se spulbera in alta lume. Eforturile noastre zilnice dau roade sau intampina un esec ceea ce creeaza un gol, parca viata ne-a invins sau ne-a premiat. Cartile, profesorii ne pot invata din punct de vedere tehnic cum sa rezolvam o problema dar in casa VI, experienta de zi cu zi este invatatorul nostru. Casa VI ne pune fata in fata cu fel de fel de crize personale, aici sufletul striga “ de ce tocmai mie …”, toate acestea ne indeamna sa schimbam conditiile care au generat aceste situatii dar fara o atitudine corespunzatoare, fara a intelege radacinile crizei, este ca si cum am merge la doctor si ne-ar da un tratament inadecvat bolii. Luna Plina in Scorpion in casa VI este “ un pas al lui Dumnezeu” in crizele noastre personale cu rolul de a ne ajuta sa evitam repetarea unei greseli, sa intelegem ca greselile sunt de fapt experiente personale care ne invata sa crestem, chiar daca vorbim de obicei de stres, durere, suferinta.

Tot casa VI activata acuma de Luna Plina va pune un accent deosebit si pe sanatatea publica, salubritate, produse alimentare, servicii nationale, armata, marina, politie, servicii guvernamentale, administratie publica, politicieni, angajati, angajatori, sindicate, organizatii de munca, conditii salariale, ocuparea fortei de munca si somajul, serviciul public, investitiile necesare in domeniul fortelor armate, politie. Aceasta casa implica grija pentru oameni, animale, aici, noi suntem in slujba cuiva, ne facem datoria fie ca este vorba de munca, familie, partener, copii, tara, neam, cei mai putin norocosi, iar aceasta Luna Plina  ne poate ajuta sa raspundem la intrebarea “in slujba cui vrem sa fim astfel incat sufletul nostru  sa nu fie ranit”. “Esti ceea ce mananci” iar  aceasta Luna Plina ne invata ca hrana nu se rezuma doar la alimente ci si la sentimente, idei, emotii, credinta.

                   Se stie ca Luna nu are lumina ei proprie(ea este asemeni pamantul, intr-un fel este mama pamantului si este locuita de entitati aflate cu o treapta mai sus decat noi oamenii) iar Soarele este cel care trimite din diferite unghiuri lumina asupra Lunii. Dar mesajul Soarelui in Rac are si alte notite date de Marte in Rac, asteroidul 1866 Sisif ( repetitii, vine bolovanul!), asteroidul 221 Eos (lumina care invinge intunericul, speranta, reinnoire, pasiune, iubire devotata, zorii unei noi experiente, noi atitudini si oportunitati).

Marte in Rac si in casa XII este razboinicul din umbra, din spatele scenei care lupta pentru scopurile personale sau poate fi razboinicul spiritual care lupta pentru scopuri mai mari, este singuratic si simte nevoia in permanenta sa faca ceva si parca tot ce face nu este suficient. Soaptele lui Marte in Rac( semn de apa) catre Soarele in Rac tin de afaceri si proiecte secrete, dorinte, furii si sentimente legate de experiente trecute, cariera, iubire, copii, planificari din culise. Planetele in casa XII ( Soare, Marte) fac referire si la o karma emotionala, auto-distrugere( esti propriul tau dusman), evenimente ascunse ce afecteaza viata pe termen lung fie din cauza unor decizii proaste fie din cauza fricii de a lua o decizie, de a accepta un angajament.

Luna Plina in Capricorn este sprijinita( o conjunctie stransa) de Pluto retrograd in Capricorn, de Neptun retrograd in Pesti dar provocata de Jupiter in Balanta si de Marte in Rac. Conjunctia este intotdeauna cel mai puternic aspect in astrologie, ganditi-va ca stati langa cineva care poate sa va fie prieten sau dusman, unele conjunctii aduc prietenii, ghizi in viata noastra, altele sunt provocatoare nu neaparat negative dar dusmanii sunt cei care vin langa noi pentru a invata anumite lucruri pe care tot refuzam sa le invatam.

   Luna Plina in Capricorn in conjunctie stransa cu Pluto retrograd in Capricorn( un laser prin trecutul nostru) aduce vulnerabilitati, modificari radicale ale unor situatii, un tumult creat de intamplari, piedici ce nu ne vor lasa sa ne bucuram prea mult de ceea ce am crezut ca am obtinut asa de usor. Atat Luna cat si Pluto amplifica tendintele primitive, nocturne si profunde, ofera un interes neobisnuit pentru lucrurile ascunse, activeaza simtamintele subconstientului. Este un moment cu posibilitati uriase de bulversare a vietii dar si schimbari radicale care pot afecta eforturile anterioare. Scopul acestei energii este sa iesim din visele nerealiste, din imaginatia neproductiva, din relatiile manipulatoare. Este important sa dam o atentie deosebita intuitiei, semnelor si simbolurilor, sunt un mod minunat de a naviga in aceste zile prin confuzia creata. Adesea pot aparea miracole, coincidente ce sfideaza legea firii dar sunt ca niste indicatori cu sens unic pe care trebuie sa-i respectam.Iar Pluto retrograd in Capricorn si in casa VI devine un judecator aspru al locului de munca, proiecte la locul de munca, obiceiuri, sanatate. Exista cu siguranta un decalaj cultural si social si dorinta de a scapa de tot ce este corupt, de a schimba in intregime totul, suspiciuni legate de instututii, munca, sefi (Pluto in Capricorn si in casa VI)

           Marte in Rac de mana cu Soarele in Rac in aspect de opozitie provocator cu Luna in Capricorn de mana cu Pluto in Capricorn pe axa XII-VI formeaza cu Jupiter in Balanta un careu in T cardinal ce poate  genera crize si sentimente vulnerabile, schimbari dramatice, crize de tot felul.

Luna si Pluto in Capricorn in opozitie cu Soarele si Marte in Rac creeaza cu Jupiter in Balanta patru aspecte de careu in T, multe, putine, Dumnezeu face legea. Aceasta configuratie astrala genereaza crize existentiale, teste grele care intr-un fel parca ne paralizeaza simturile, mintea. Dar trebuie sa stim ca aspectele de careu sunt obstacole dinamice in calea noastra care necesita eforturi serioase pentru a le depasi si pentru a crea ceva de valoare, aici, gloria se naste din provocari dureroase, eforturi incredibile, atentie, cunoastere, evitarea risipirii pe mai multe directii. Energia acestei configuratii (sunt patru!) poate conduce la realizari semnificative, ne impinge catre succes dar prin fel de fel de crize. Planeta focar este punctul dinamic al acestei configuratii, ofera o solutie pentru criza creata.

Daca Racul actioneaza la nivel de familie, camin, tara, neam, Balanta se implica in relatii, diplomatie, corectitudine in justitie iar Capricornul vrea structuri sigure, realizari manifestate de durata, pana aici poti merge. Exista destula violenta indusa de aceste energii dar care nu distruge de dragul distrugerii ci de dragul eliberarii si eliminarii obstacolelor care stau in calea noastra. In acest aspect astrologic, Jupiter in Balanta in casa III dar in conjunctie stransa cu casa IV ( relatii corecte, expansiune prin relatii, identitate sociala si intelectuala, rude, familie, gandire corecta, tara, neam, camin) absoarbe energiile celor patru planete( Luna si Pluto in Capricorn, Soare si Marte in Rac), ia in considerare strigatele si plangerile lor.

Cu acest model planetar ( careu in T), exista un grad ridicat de motivare, de actiune, de impulsiviate iar Jupiter in Balanta( relatii, diplomatie, corectitudine, respectarea celuilalt, legi corecte) ca si planeta focar (colectorul astral al celorlalte energii), devine piesa importanta a acestui moment, arata activitatile care conduc catre succes.

Sunt calm/calma si perfect echilibrat/echilibrata, este mantra lui Jupiter in Balanta care ar trebui intonata de toti.

Este greu sa mergi cu o masina in trei roti( careu in T) iar aceasta configuratie va cauta tot timpul si un punct de echilibru, a patra roata care echilibreaza masina. Semnul si casa piciorului lipsa arata unde gasim echilibrul atat de necesar unui asemenea aspect tensionat iar semnul Berbec, casa IX si casa X arata echilibrul cautat, deci un brand nou in tot ce tine de identitate personala, autoritate, credinta, studii superioare, straini, strainatate, cariera, institutii, guvern, reputatie nationala, parlament, partidele aflate la putere, idealurile societii noastre, ambitii profesionale, directori, ceea ce oferim ca imagine tuturor. La urma urmei, careul in T este ca o cruce cu o piesa lipsa si tocmai aceasta piesa lipsa este calea de iesire din blocajele pe care le simtim acuma, iar “fa crucea dreapta” este cerinta acestui moment astral.

Jupiter in Balanta ( relatii, expansiune prin relatii, corectitudine) in aspect de careu cu Luna in Capricorn si Soarele in Rac nu fac decat sa amplifice lipsa de vigilenta, asocierile nocive, sanctionarea erorilor, tradarile, dezacorduri in familie mai ales daca interesul material este primordial. Se vrea prea mult, prea repede si fara un gand la consecintele care pot aparea, de aceea, moderatia este cheia depasirii tuturor provocarilor, nu muscati mai mult decat puteti mesteca. Acest prea mult si prea repede poate aparea in aspectele legate de munca, conducatori, superiori, parteneriate, casnicii, aplicarea legii, lupta pentru putere juridica, rude, familie, calatorii, comunicare, trafic, masini.

Pluto este primar, impulsiv, nuclear, ne invata ca schimbarea este necesara, toate lucrurile expirate vor fi date deoparte fara mila pentru a face loc unei schimbari progresiste. Aceasta energie nucleara pune un accent deosebit pe restructurarea tuturor sistemelor, guvernelor, economiei, politica, sistem bancar. Cu Pluto in Capricorn in fuziune cu Luna in Capricorn si in opozitie cu Soarele si Marte in Rac, “ cartile sunt date pe fata” in special in tot ce este corupt, mascat, deghizat in luptele pentru putere, in jocurile puterii, constructii politice marunte, munca, sefi, crize existentiale.

Schimbarile aduse de acest aspect de opozitie dintre Marte, Soare in Rac si Luna , Pluto in Capricorn sunt intense, simti ca cineva iti trage presul de sub picioare, te simti dezorientat si-ti dai seama ca nu te mai poti baza pe vechile valori, idei si nu mai ai nici o valoare de care sa te agati. Poate ca efectul cel mai enigmatic al acestor aspecte este ca starea de iritabilitate, furia, lupta pentru putere, par complet irationale. Aceasta influenta poate crea evenimente care amintesc de furii trecute care nu au fost manifestate la momentul respectiv, acuma, sunt reinviate cu o asemenea forta incat nu mai pot fi stapanite ci doar aratate iar un incident banal, poate fi “ ultima picatura” .

Singurul lucru care ne ajuta in aceasta perioada este incercarea noastra de a pastra echilibrul interior, credinta ferma de nezdruncinat in intelepciunea si ordinea vietii. Multi dintre noi vom fi nerabdatori, brutali, dar si curajosi; important este sa disciplinam aceasta imensa energie (cine poate), daca reusim acest lucru, cu siguranta mintea noastra, puterea noastra pot fi orientate catre o transformare a structurii noastre personale dar si a structurii lumesti. Daca vom fi orbiti de propria putere, folosind-o in scopuri egoiste, cu o dorinta de a castiga cu orice pret atunci pot spune ca viata noastra va fi zguduita din radacini, va deveni destul de grea.

Neptun retrograd in Pesti gradul 14:08  este planeta mediatoare a  opozitiei Luna, Pluto in Capricorn –Soare si Marte in Rac, este o energie care ne spune ca “in trecut avem ceva de care sa ne agatam”. O planeta mediatoare a unui aspect de opozitie arata o iesire, o solutie a aspectului provocator, in cazul nostru, Neptun retrograd in Pesti in casa VIII este magia, rugaciunea, iertarea, iubirea neconditionata, credinta. Bine aspectat, Neptun in casa VIII ofera intuitie, vise si viziuni extraordinare, un interes deosebit fata de lumea nevazuta, vindecare naturala. Fiti sinceri si Dumnezeu se roaga alaturi de voi. Unii pot cauta pentru prima data in viata lor o indrumare spirituala si chiar pot gasi un ghid spiritual, altii loviti de soarta pot gasi acuma un sprijin important, totul este sa credeti in magia “binelui”. Spiritualitatea deschide multe cai pentru noi in aceasta perioada, energia divina curge lin spre noi si ar fi pacat sa nu profitam de aceasta sansa.

Saturn retrograd in Sagetator guverneaza aceasta Luna Plina in Capricorn.  Saturn este profesorul care ne smereste inainte de a ne ridica. Este important sa acceptam limitele noastre, sa recunoastem punctele noastre forte dar ceea ce conteaza cel mai mult este angajarea sufletului in munca noastra, in dezvoltarea cunoasterii care nu poate face decat sa ne dea mai multa incredere in noi, in misiunea noastra. Saturn retrograd este un prag ce nu ne lasa sa trecem peste el, ne spune ca orice comportament gresit din trecut cere din partea noastra acuma o plata sau o redefinire si o transformare intr-un sistem de valori cat mai corect. “Ceea ce semeni, vei culege “ este sloganul astral al acestei lunatii conduse de Saturn care in acest moment este retrograd in Sagetator si in casa V- maretie, mandrie exagerata, egou puternic, iubire, copii, creativitate personala, distractii, speculatii.

Semnul Capricorn guverneaza genunchii iar aceasta Luna Plina in Capricorn si in casa VI ne reaminteste ca trebuie sa cultivam umilinta si flexibilitatea, sa vedem munca in folosul celorlalti drept un ritual de purificare . Iar singurul mod prin care zeii pot sti ca le cerem ajutorul este ritualul. Traditia tibetana ne invata ca semnul Capricorn este semnul constiintei lui Hristos si nu intamplator nasterea lui Hristos este sarbatorita sub influenta acestui semn. In dezvoltarea noastra spirituala, Capricornul este locul in care invatam sa folosim resursele spirituale si sa impregnam profund materia fizica cu energia spirituala.

Si Dumnezeu se roaga alaturi de noi ….

“Nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru.”Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel

Adriana Tudosa

 

You may also like

6 Comments

  1. “Nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru.” Amin! Multumesc, Adriana draga! Fii binecuvantata mereu!

  2. Foarte frumos, in concluzie trebue sa ne asteptam la multe si marunte pe toate planurile existentiale. Imortant este sa le” ducem” pe toate.
    Multumesc Adriana sa fii binecuvantata pentru efortul tau !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.