Timp de trei saptamani, Mercur retrograd ne permite sa vedem si sa experimentam anumite lucruri dintr-o perspectiva cu totul diferita. Pentru a putea merge inainte trebuie totusi mai intai “sa mergem in trecut si sa clarificam lucrurile”. Nu trebuie uitat ca Mercur este “ghidul sufletului “ iar perioada de retrogradare ne poate arata calea catre sufletul nostru.
Acuma, Mercur retrograd in functie de domeniul de viata energizat, ne obliga prin anumite blocaje sa ne oprim asupra acestor lucruri care trebuiesc re-analizate sau schimbate. De multe ori trecem destul de usor peste informatiile utile nestiind de ce anumite lucruri nu-si gasesc rezolvarea, acuma, Mercur retrograd ofera piesa lipsa in puzzle-ul unui domeniu de viata.
Simbolul Sabian pentru gradul 28 Scorpion, gradul inceperii miscarii aparent retrograde a lui Mercur:” Regele basmelor se apropie de taramul sau”.
Este fabulos acest mesaj, exista o lume spirituala careia constiinta intuitiva a omului ii este credincioasa. Fiecare dintre noi avem un “ rege “ in noi, este mintea subconstienta care ne poate conduce catre adevarata cale divina, catre evolutia noastra. Important este sa ne lasam ghidati de mintea subconstienta, de divinitatea din noi. Intonati cat de des puteti:
“ Cred cu tarie in subconstientul meu care imi va releva ce trebuie sa fac in situatia de fata, ma las ghidata de intelepciunea eterna si divina din mine, pot rezolva orice problema, aud in permanenta vocea divina dim mine care ma ghideaza cel mai bine, ma impac cu mine insami si actionez animate de cele mai inalte idealuri. Multumesc divinitatii din mine care ma conduce catre Voia lui Dumnezeu, care ma ajuta sa recunosc calea pe care trebuie sa merg in continuare.” Putem avea un control considerabil asupra circumstantelor noastre viitoare doar daca apelam la intelepciunea eterna si divina a subconstientului nostru.
Fara disciplina, credinta, puterea creativa are pericolele ei, mai ales intr-o minte care absoarbe orice idee, care ramane ancorata pe negativitate, rau, idei inguste. Asa, povestea vietii noastre se complica. Trebuie sa fim foarte atenti caror idei le suntem loiali.
Scorpionii, Taurii, Leii, Varsatorii dar si Gemenii si Fecioarele vor simti din plin influenta lui Mercur retrograd in Scorpion.
Acest horoscop facut in functie de energizarea caselor astrologice (domeniile din viata noastra ) de catre Mercur retrograd este mai precis pentru cei care isi cunosc semnul ascendentului, deci, daca va cunoasteti semnul ascendentului, cititi intai horoscopul pentru ascendent si apoi pentru semnul soarelui.
BERBEC /ASCENDENTUL IN BERBEC
Mercur retrograd in Scorpion dezgroapa secrete, obsesii si dureri vechi ale trecutului, in domeniul afacerilor, banii partenerului de viata, relatii triunghiulare, planuri de manipulare, si care trebuiesc purificate, curatate, acceptate, iertate. Mercur va va invata ca razbunarea si ura se intorc impotriva celui care le da viata. De mana cu Mercur retrograd, veti parcurge o cale a umbrelor voastre aratandu-va ce trebuie sa iertati, sa schimbati sau sa acceptati asa cum este. Aceasta perioada poate fi un pic mai grea, incercati sa stati departe de conflicte, evitati comunicarea agresiva, cultivati bunatatea. Simtul afacerilor este destul de confuz, pot aparea necazuri in afaceri, in relatii, probleme cu banii, cu plata anumitor credite, cu plata unor impozite. Secretele si lucrurile ascunse pot fi dezvaluite acuma. Este cea mai buna perioada pentru o transformare mentala, pentru o cercetare atenta a unor experiente obsesive din trecut. Renuntati la razbunari.
Mercur guverneaza si casa gandirii practice, a fratilor, cum comunicati, rude, in consecinta pot aparea unele probleme si in aceste domenii din viata voastra care trebuiesc rediscutate, rearanjate, redirectionate. Nu uitati ca Mercur retrograd scoate la iveala tot ce este ascuns. Goliti-va mintea de dusmanii, rautati, intelegeti ca singura putere se afla in gandurile voastre iar cand gandurile voastre sunt pozitive, puterea lui Dumnezeu le insoteste.
TAUR / ASCENDENTUL IN TAUR
Mercur retrograd in Scorpion dezgroapa secrete, obsesii si dureri vechi ale trecutului, in domeniul relatiilor voastre, concurenti, rivali, dusmanii pe fata, si care trebuiesc purificate, curatate, acceptate, iertate. Neintelegerile cu partenerul de viata se pot intensifica, fiti mai rabdatori si atenti in comunicare.Puteti descoperi un secret legat de casnicia voastra, de un partener de viata, de un rival, sau de un partener pierdut pe drum, trecutul poate reinvia ajutandu-va sa gasiti acea piesa care sa va echilibreze viata din nou. Mercur retrograd va poate ajuta sa intelegeti ca diferentele de opinie cu ceilalti, cu partenerul de viata, cu asociatii chiar si cu dusmanii,nu trebuie sa conduca neaparat la lupte. Ar fi bine sa nu semnati contracte in aceasta perioada, daca este posibil, amanati aceasta problema timp de trei saptamani.
Axati-va mai mult pe contractele deja facute, pe rezolvarea unor probleme in casnicia voastra sau cu un partener de afaceri, cu un rival, cu voi insiva.
Deoarece Mercur guverneaza domeniul banilor obtinuti prin talente personale dar si domeniul iubirii, speculatii, copii, si in aceste domenii pot aparea unele provocari. Este cea mai buna perioada pentru a invata sa aveti mai multa incredere in valoarea voastra, in ceea ce sunteti cu adevarat. Nu uitati ca Mercur retrograd scoate la iveala tot ce este ascuns. Goliti-va mintea de dusmanii, rautati, intelegeti ca singura putere se afla in gandurile voastre iar cand gandurile voastre sunt pozitive, puterea lui Dumnezeu le insoteste.
GEMENI / ASCENDENTUL IN GEMENI
Orice perioada de retrogradare a lui Mercur este foarte importanta pentru voi deoarece este ghidul vostru astral. Iar Mercur retrograd in Scorpion dezgroapa secrete, obsesii si dureri vechi ale trecutului, in domeniul muncii, proiecte de munca, relatia cu cei cu care munciti, activitati zilnice, si care trebuiesc purificate, curatate, acceptate, iertate. Comunicarea cu cei de la locul de munca este cam confuza in aceasta perioada. Nu fortati nota la locul de munca, nu luati hotarari decisive legate de munca voastra. Pot aparea unele probleme din trecut ce trebuiesc reexaminate, catalogate, etichetate. Mercur retrograd va cere sa invatati sa fiti mai flexibili, sa renuntati la critica si mandria excesiva care va scade imunitatea dar aduce si probleme cu cei din jur. Este cea mai buna perioada in care sa intelegeti ca mintea cu tot ce are adunat in ea va influenteaza starea de sanatate. Repetati cat de des puteti:”pacea lui Dumnezeu imi cuprinde mintea si intreaga fiinta” , veti vedea schimbarile ce apar. Aceasta perioada ar putea aduce o perspectiva noua intr-o problema de sanatate veche. Este cel mai bun moment pentru a gasi o noua abordare a tuturor problemelor de sanatate, probleme de munca.
Mercur este si planeta familiei voastre, in consecinta, lucrurile gresite aparent ingropate legate de familie, casa, afaceri imobiliare, vor fi reinviate si trebuiesc rezolvate. Goliti-va mintea de dusmanii, rautati, intelegeti ca singura putere se afla in gandurile voastre iar cand gandurile voastre sunt pozitive, puterea lui Dumnezeu le insoteste.
RAC / ASCENDENTUL IN RAC
Mercur retrograd in Scorpion dezgroapa secrete, dureri vechi ale trecutului, in domeniul iubirii, proiecte creative, speculatii, placeri, copii, si care trebuiesc purificate, curatate, acceptate, iertate.
Este o perioada de revizuire a legaturilor romantice, a relatiilor cu copii, a proiectelor creative, a modului de folosire a energiei mentale si creative. Mandria creeaza destule probleme acuma, incercati toleranta fata de defectele celuilalti, invatati ca nimeni nu este perfect aici pe pamant, axati-va mai mult pe corectarea defectelor voastre. Evitati toate preocuparile speculative cel putin in aceasta perioada
Deoarece Mercur guverneaza casa fratilor, rudelor, calatoriilor scurte dar si casa secretelor, karmei, puteti intalni in urmatoarea perioada destula confuzie, ganduri amare legate de aceste directii, pot iesi in lumina anumite secrete, pot aparea in prim plan probleme legate de minciuna, fals, inselaciuni. Goliti-va mintea de dusmanii, rautati, intelegeti ca singura putere se afla in gandurile voastre iar cand gandurile voastre sunt pozitive, puterea lui Dumnezeu le insoteste.
LEU / ASCENDENTUL IN LEU
Mercur retrograd in Scorpion dezgroapa secrete, dureri vechi ale trecutului, in domeniul familiei, parinti, radacinile voastre, neam, afaceri imobiliare, si care trebuiesc purificate, curatate, acceptate, iertate. Problemele legate de familie, casa, parinti, afaceri in familie, nerezolvate in trecut, pot reveni in aceasta perioada fiind cel mai bun timp pentru a gasi o solutie, pentru a gasi o cale de impacare. Este o perioada buna pentru a face pace cu trecutul vostru, cu problemele din copilarie, cu parintii.
Deoarece Mercur guverneaza casa banilor facuti prin valorificarea talentelor naturale dar si casa prietenilor, sperante, protectori, in aceste directii pot aparea reevaluari a unor situatii de viata, ar trebui sa fiti atenti la toate deciziile referitoare la bani si cum va cheltuiti banii. Goliti-va mintea de dusmanii, rautati, intelegeti ca singura putere se afla in gandurile voastre iar cand gandurile voastre sunt pozitive, puterea lui Dumnezeu le insoteste.
FECIOARA/ ASCENDENTUL IN FECIOARA
Mercur retrograd in Scorpion dezgroapa secrete, obsesii si dureri vechi ale trecutului, in domeniul comunicarii, rude, vecini, tineri, mediul apropiat, planuri personale, si care trebuiesc purificate, curatate, acceptate, iertate. Este posibil sa pierdeti anumite scrisori, documente, puteti fi destul de neclari in modul de folosire a unor cuvinte, puteti da unele mesaje confuze celor apropiati, puteti primi mesaje neclare, puteti sa intelegi gresit anumite cuvinte, deci atentie. Este un timp in care atentia la documente, cuvinte, drumuri, cumparaturi, trebuie sa fie destul de mare deoarece puteti pierde lucruri, documente, puteti sa va pacaliti la cumparaturi, puteti sa aveti unele greutati cu masina. Modul de gandire , sistemul nervos sunt sub influenta acestei energii puternice ,”cuvintele “ va pot deveni prieteni sau dusmani, Atentie la masina daca conduceti, verificati-va masina ( acte ,ulei, apa , cauciucuri). In comunicarile personale, argumentele voastre pot fi cam difuze, nu faceti promisiuni pe care nu le puteti respecta, nu spuneti da atunci cand vreti sa spuneti nu si invers.
Probabilitatea de a fi intelesi gresit si de a intelege gresit anumite lucruri este foarte mare in cazul vostru in timpul lui Mercur retrograd deoarece vorbim de o miscare retrograda a guvernatorului vostru, de aceea va recomand multa atentie in ceea ce spuneti, in ceea ce semnati. Poate fi un timp al provocarilor in domeniul carierei, imagine publica, viata sociala, ambitii profesionale, confuzia poate aparea in comunicarea cu sefii, cu partenerii, cu oamenii ce detin o anumita putere sociala. Goliti-va mintea de dusmanii, rautati, intelegeti ca singura putere se afla in gandurile voastre iar cand gandurile voastre sunt pozitive, puterea lui Dumnezeu le insoteste
BALANTA / ASCENDENTUL IN BALANTA
Mercur retrograd in Scorpion dezgroapa secrete, obsesii si dureri vechi ale trecutului, in domeniul valorilor personale, bani, bunuri materiale, bogatii, ceea ce pretuiti cel mai mult, si care trebuiesc purificate, curatate, acceptate, iertate. Este cel mai bun timp pentru a reflecta la anumite investitii deoarece puteti sa revizuiti un plan de afaceri, sa va ganditi cum sa va valorificati mai bine talentele personale, sa intelegeti mai clar ce talente trebuie sa dezvoltati in viitor pentru a face bani. Ar trebui sa fiti atenti la toate deciziile referitoare la bani si cum va cheltuiti banii. Este cea mai buna perioada sa va ganditi la ceea ce este cu adevarat de valoare in viata voastra , ce vreti cu adevarat, ce credeti ca merita eforturile voastre. Evitati achizitiile majore, examinati cu atentie conturile bancare, chitantele financiare, bonurile la cumparaturi.
Mercur guverneaza casa studiiilor mari, calatorii, credinta, lege, strainatate dar si casa secretelor, legaturi karmice cu copii, in consecinta pot aparea provocari si in aceste domenii din viata voastra. Poate fi un timp al provocarilor legate de aspectele juridice, invatamant, legi, drumuri, calatorii lungi, relatia cu strainatatea, cu strainii. Nu uitati ca Mercur retrograd scoate la iveala tot ce este ascuns. Goliti-va mintea de dusmanii, rautati, intelegeti ca singura putere se afla in gandurile voastre iar cand gandurile voastre sunt pozitive, puterea lui Dumnezeu le insoteste.
SCORPION/ ASCENDENTUL IN SCORPION
Mercur retrograd in Scorpion dezgroapa secrete, obsesii si dureri vechi ale trecutului, in domeniul actiunilor personale, relatiile voastre, planurile personale, imaginea voastra, si care trebuiesc purificate, curatate, acceptate, iertate. Este important pentru voi sa incetiniti ritmul, sa intelegeti ca aceasta perioada poate fi benefica doar daca aveti rabdare sa va analizati pe voi, relatiile voastre, atitudinea voastra, modul cum comunicati si cum luati decizii. Se poate ca unele actiuni din trecut nefinalizate sau solutionate gresit sa revina in viata voastra in scopul re-analizarii si finalizarii lor.
Tot ce tine de imagine personala, modul vostru de manifestare, relatiile voastre, pot cunoaste intarzieri, blocaje dar si re-evaluari. Luati in considerare o schimbare a imaginii pe care o aratati celor din jur, fiti atenti cum comunicati, este cea mai buna perioada in care puteti constientiza ca “ La inceput a fost Cuvantul”.
Deoarece Mercur guverneaza casa banilor partenerului, a creditelor, banii unui contract semnat, mosteniri, planuri secrete, viata intima dar si casa prietenilor, relatii ciudate, copiii celorlalti, proiecte de grup, pot aparea si in aceste domenii destule incurcaturi dar si rezolvari in acord cu legea divina. Nu uitati ca Mercur retrograd scoate la iveala tot ce este ascuns.
Goliti-va mintea de dusmanii, rautati, intelegeti ca singura putere se afla in gandurile voastre iar cand gandurile voastre sunt pozitive, puterea lui Dumnezeu le insoteste.
SAGETATOR / ASCENDENTUL IN SAGETATOR
Mercur retrograd in Scorpion dezgroapa secrete, obsesii si dureri vechi ale trecutului, in domeniul casei 12-secrete de suflet, tradari, vinovatii, planuri facute in spatele usilor inchise, credinta, si care trebuiesc purificate, curatate, acceptate.
Mercur retrograd in Scorpion poate fi destul de confuz pentru voi, va poate complica existenta, va puteti insela sau puteti fi inselati. Problemele trecutului va pot sacai intr-un mod continuu, mesajele primite le puteti interpreta eronat, deci atentie. Este cea mai buna perioada in care sa va ganditi la problemele vechi , la greselile voastre, la ceea ce este adunat de-a lungul timpului si sa veniti cu un plan de eliminare a bagajelor mentale construite in timp si care va fac rau. Goliti-va mintea de dusmanii, rautati, intelegeti ca singura putere se afla in gandurile voastre iar cand gandurile voastre sunt pozitive, puterea lui Dumnezeu le insoteste. Pentru unii dintre voi aceasta perioada poate amplifica nevoia de a fi singuri, retrasi ceea ce poate ingreuna comunicarea cu cei din jurul vostru dar in schimb s-ar putea sa deveniti mai constienti de vibratiile subtile, de prezenta divina. Fiti buni cu voi dar si cu cei din jurul vostru, iertati daca vreti sa fiti iertati.
Mercur guverneaza casa partenerului dar si casa carierei, vietii sociale, in consecinta pot aparea provocari, dezvaluiri, si in aceste domenii din viata voastra. Confuzia poate aparea in comunicarea cu sefii, cu partenerii, cu copii, cu oamenii ce detin o anumita putere sociala. Pot iesi in lumina anumite secrete legate de partener, asociat, avocat, cariera, seful vostru. Nu uitati ca Mercur retrograd scoate la iveala tot ce este ascuns.
CAPRICORN / ASCENDENTUL IN CAPRICORN
Mercur retrograd in Scorpion dezgroapa secrete, obsesii si dureri vechi ale trecutului, in domeniul prietenilor, proiecte de grup, relatii ciudate, idealuri, sperante, si care trebuiesc purificate, curatate, acceptate, iertate. Pot aparea neintelegeri cu un prieten, cu un grup de prieteni, cu copii, puteti vedea destul de clar in aceasta perioada cine va este prieten si cine nu, pe cine puteti conta. Pot fi rupte anumite prietenii, pot fi amanate anumite intalniri, pot aparea in viata voastra prieteni din trecut. Puteti intelege mai bine care idealuri pot fi realizate si care trebuie eliminate.
Mercur guverneaza casa muncii, colegi, sanatate dar si casa studiilor mari, calatorii, strainatate, in consecinta pot aparea provocari si in aceste domenii din viata voastra. Este cel mai bun timp sa va rezolvati anumite probleme legate de locul de munca, scoala, strainatate. Nu uitati ca Mercur retrograd scoate la iveala tot ce este ascuns. Goliti-va mintea de dusmanii, rautati, intelegeti ca singura putere se afla in gandurile voastre iar cand gandurile voastre sunt pozitive, puterea lui Dumnezeu le insoteste.
VARSATOR / ASCENDENTUL IN VARSATOR
Mercur retrograd in Scorpion dezgroapa secrete, obsesii si dureri vechi ale trecutului, in domeniul carierei, ambitii profesionale si lumesti, imagine profesionala, si care trebuiesc purificate, curatate, acceptate, iertate. Mercur retrograd anunta o curatenie de toamna in cariera voastra, in imaginea voastra publica. Poate aduce destula confuzie in casa carierei, in viata sociala, in comunicarea cu sefii, cu colegii. Nu este cel mai bun timp pentru luarea unei decizii referitoare la schimbarea carierei. Incercati sa fiti cat mai clari in comunicarea cu sefii, cu partenerii, cu familia, cu parintii. Rabdarea si o abordare prudenta chiar sunt necesare in aceste trei saptamani. Folositi acest timp pentru a va analiza realizarile si esecurile profesionale. Unele proiecte incepute, unele idei privind schimbarea locului de munca dar si a statului social pot cunoaste modificari, poate fi o adevarata inversare a ceea ce ati gandit, a ceea ce ati visat sa schimbati in cariera voastra. Nu uitati ca Mercur retrograd scoate la iveala tot ce este ascuns in domeniul carierei, vietii sociale. Utilizati aceasta perioada a lui Mercur retrograd pentru a vedea daca sunteti multumiti de cariera voastra, de relatia cu sefii vostri, aveti grija de activitatile din trecut pe care nu le-ati finalizat, fiti mai atenti cum comunicati la locul de munca. Rabdarea si o abordare precauta a carierei voastre sunt necesare acuma.
Mercur guverneaza casa iubirii, copiilor, creativitatii personale dar si casa transformarii, banilor primiti prin diverse parteneriate, banii partenerului de viata, credite, in consecinta pot aparea provocari si in aceste domenii din viata voastra. Goliti-va mintea de dusmanii, rautati, intelegeti ca singura putere se afla in gandurile voastre iar cand gandurile voastre sunt pozitive, puterea lui Dumnezeu le insoteste.
PESTI / ASCENDENTUL IN PESTI
Mercur retrograd in Scorpion dezgroapa secrete, obsesii si dureri vechi ale trecutului, in domeniul strainatatii, studii superioare, credinta, moralitate,si care trebuiesc purificate, curatate, acceptate, iertate. Pot aparea in prim plan provocari legate de anumite aspecte juridice. Nu este cel mai bun timp pentru decizii importante, incercati sa aveti mai multa rabdare cu detaliile unei idei marete. Tot ce tine de morala, etica, adevar, credinta in viata voastra sunt in vizorul acestei energii, deci mare atentie. Fiti pregatiti pentru intarzieri, obstacole in planurile voastre de calatorii. Pot aparea in prim plan provocari legate de anumite aspecte juridice. Nu este cel mai bun timp sa luati decizii, sa intrerupeti anumite cursuri, sa rupeti anumite relatii, parteneriate cu strainatatea. Atentie mare la drumuri, la cum conduceti masina.
Mercur retrograd in acest domeniu de viata va poate pune sa re-examinati ceea ce credeti despre lume, viata si sa va ganditi la cum va ajuta crezurile voastre sa va construiti viitorul. Sunteti multumiti cu viata voastra actuala, este adevarata viata pe care v-o doriti ?
Mercur guverneaza casa familiei, parintilor dar si casa partenerului, in consecinta pot aparea provocari si in aceste domenii din viata voastra. Problemele nerezolvate in trecut legate de familie, de partener pot reveni in aceasta perioada fiind cel mai bun timp pentru a gasi o solutie, pentru a gasi o cale de impacare. Nu uitati ca Mercur retrograd scoate la iveala tot ce este ascuns. Goliti-va mintea de dusmanii, rautati, intelegeti ca singura putere se afla in gandurile voastre iar cand gandurile voastre sunt pozitive, puterea lui Dumnezeu le insoteste.
Adriana Tudosa
2 Comments
Multumesc!
Multumesc!