LUNA NOUA IN VARSATOR – 21 IANUARIE 2023, ORA 22: 53, ORA ROMANIEI:”O FURTUNA NEASTEPTATA”

“Iata, cand veti intra in cetate, va va iesi inainte un om, ducand un ulcior cu apa; mergeti dupa el in casa in care va intra.” Luca 22:10

Si bat clopotele cerului pentru prima nunta cosmica a anului 2023. Vrem nu vrem, toti trebuie sa participam la acest moment astral important. Acuma Lumina- Soarele pe gradul 1:32 Varsator se uneste cu Intunericul – Luna pe gradul 1:32 Varsator si incep sa imparta daruri pentru toti cei invitati, in special pentru cei nascuti in preajma zilei de 21, din orice semn zodiacal.
Dar sa inceapa nunta cosmica iar noi, nuntasii pamanteni, trebuie sa incercam sa “dansam” in ritmurile alese de zei, a merge impotriva marelui puls al creatiei inseamna a gresi si a repeta la nesfarsit lectiile pana cand vom invata sa reflectam la actiunile noastre.

O Luna Noua este asociata tot timpul cu un pas nou, o idee noua, un cuvant nou, o atitudine noua, vindecari, o intelegere noua, ambitii si obiective noi. In semnul de aer al Varsatoului, aceasta “apa astrala”  noua pune un accent deosebit pe individualitate, unicitate, excentricitate, inventivitate, neobisnuit, stiinta, idealurile umanitare si constiinta de grup. Este o nunta cosmica ce sarbatoreste originalitatea, libertatea, comunitatea, umanitarismul si progresul.
Varsatorul atrage noul, serveste traditionalistii ( Saturn) dar si futuristii(Uranus). Semnul distinctiv al Varsatorului este dezvoltarea valorilor umanitare- principiile altruiste care exista in centrul fiecarei fiinte umane. Cuvantul umanitar deriva din esenta a ceea ce inseamna a fi om. Este promisiunea de a fi cel mai bun si de a actiona plin de bunavointa, inofensivitate, compasiune si dragoste pentru toate fiintele. Fiind o zodie de aer, Varsatorul si Luna Noua in Varsator ne spun ca toti suntem interconectati prin aerul pe care il respiram, prin comunicarea pe o scara masiva, radiouri, televiziune, internet, biblioteca digitala, filme, computer, relatii publice, discursuri, ghizi, noi forme de comunicare, noi forme de gandire.
Prin aceasta Luna Noua in Varsator, Universul face trimitere la grupuri sociale, companii, asociatii, interese de grup, responsabilitatea individuala fata de grup, prietenii, inovatii, altruism, stiinte oculte in special astrologia, veniturile carierei. Aceasta energie “ noua, noua, noua” ofera sansa de a face modificarile necesare viitorului nostru, ne poate ajuta sa ne rupem de trecut, de un comportament distructiv, ne ajuta sa avem parte de experiente noi si diferite ce ne revitalizeaza. In acelasi timp, aceasta energie proaspata ne ajuta sa facem fata schimbarilor bruste din viata noastra.
Varsatorul se refera la minte, stapanirea mintii, iar aceasta Luna Noua in Varsator ne cere sa fim foarte atenti de ce ne legam cu mintea noastra, cu ce ne hranim mintea, ce seminte plantam in mintea noastra.
Este cel mai bun moment in care ne putem linisti mintea si putem accesa idei si solutii la problemele noastre cotidiene aliniindu-ne cu fortele cosmice. In calatoria spirituala, activitatea intelectului este considerata de fapt un obstacol. Trebuie sa putem trece dincolo de intelect pentru a realiza adevarul spiritual, iar Luna Noua in Varsator este un pas catre un nou nivel de constiinta. Contiinta bruta este tangibila si este in legatura cu simturile noastre; putem vedea o piatra, o putem ridica, o putem simti in mana noastra. Auzim cum curge apa. Constiinta subtila este taramul gandurilor. Suntem constien?i de gandire, dar nu ne putem vedea gandurile si nici nu le putem atinge. Aici experimentam intelectul. Constiinta extrem de subtila se afla in linistea si tacerea dincolo de ganduri, iar aici experimentam intuitia. Este constiinta Universului si, odata ce suntem capabili sa actionam ghidati de intuitie, avem acces la intelepciunea eterna si divina a Universului. Alinierea noastra cu fortele cosmice ne ajuta sa vedem un aspect al divinului in toti oamenii, in tot ceea ce ne ajuta sa ne ducem traiul aici pe pamant. Repetati cat mai des rugaciunea Lunii Noi in Varsator:

“In centrul fiintei mele domneste pacea, pacea de la Dumnezeu. Si in aceasta liniste  eu simt iubirea, puterea si carmuirea Domnului.Eu sunt orientat intr-un mod Dumnezeiesc in toate caile mele.

Daca semnul lunatiei ne arata ce posibilitati avem, casa astrologica activata, arata domeniul de viata adus in centrul atentiei.
Luna Noua in Varsator energizeaza casa IV, o casa unghiulara ce da forta acestei energii. Deci, aceasta lunatie va pune un accent deosebit dar inovator pe familie, radacini, sfarsitul si inceputului unui nou drum, camin, parinti, neam, patriotism, suflet.
Luna Noua in Varsator in casa IV ne spune clar ca posibilitatile inedite “varsate asupra noastra” tin de fundatia noastra, de caminul nostru, de radacinile noastre, de patria noastra, de sufletul ascuns in trupul fizic. Trebuie sa dam drumul la lucrurile, ideile, filosofiile invechite care nu ne mai servesc si sa acceptam o noua intelegere a vietii noastre si a ceea ce inseamna viata noastra in fuziune cu vietile celorlati si cu Sursa noastra divina.

Miturile apartin vesniciei iar povestea mitologica a lui Lilith este reinviata acuma de Luna Noua in Varsator( Luna Noua pe gradul 1:32 Varsator face opozitie perfecta cu Luna Neagra-Lilith pe gradul 1:29 Leu).
Lilith a fost prima sotie a lui Adam dar a refuzat sa-i fie supusa. Ea a vrut egalitate si daca nu s-a putut, a parasit gradina fiind inlocuita cu Eva.
Lilith reflecta puterea noastra inerenta si cea mai mare rezistenta la controlul fortelor externe. Ea ne invita sa canalizam cele mai brute, cele mai primare energii ale universului si sa ne conectam profund cu Sinele atemporal, neconfigurat de fortele de socializare ale familiei, societatii si autoritatii. Lilith este femininul neimblanzit, dar nu limitat de gen. Ea exista in noi toti. Acolo unde luna poate fi usor influentata si profund impresionabila, luna neagra este opusul: impenetrabila si neclintita. Este puterea noastra ascunsa si ne ofera puterea ei atunci cand totul esueaza.

Cu Luna Noua in opozitie cu Lilith, ne confruntam cu oportunitati de a descoperi si a folosi propria noastra putere. Prin contrast, opusul ei, Priap in Varsator este simbolizat de capcanele dorintei egoice, cautarea nesfarsita a satisfactiei care defineste taramul uman. Intr-un fel simplist, Priap(punctul opus lui Lilith) este foamea umana care vesnic vrea altceva si iar alceva…..nu se poate opri….si-a indeplinit o dorinta si imediat vrea altceva. Polaritatea Priap este locul, semnul zodiacal opus semnului lui Lilith cu care ne legam de societate pentru a fi acceptati, suntem iubiti si acceptati de cei din jur dar nu suntem cei adevarati.
Luna Noua in fuziune cu Priap in Varsator si in opozitie cu Lilith in Leu, semnifica o perioada de mari dorinte si  tot ceea ce vine cu acestea – frustrare, lacomie si competitie. In timp ce Lilith este un loc al spiritului imputernicit, Priap este un loc al ego-ului exigent in care luptam pentru ceea ce ne dorim, indiferent de impactul acestuia asupra vietii noastre. Indiferent ce ne dorim, atunci cand luna noua se afla atat de aproape de Priapus, ne putem pierde din cauza poftei daca nu ne hotaram sa ramanem constieti si trezi. Lilith stie acest lucru si ofera o mana intinsa daca suntem pregatiti sa o apucam. Ne putem lasa consumati de lacomie si ne urmarim cu incapatanare dorintele chiar si atunci cand nu sunt in interesul nostru. Sau putem folosi acest timp puternic pentru a alimenta dorinte care ne vor spori intelegerea, ne vor spori pacea si vor servi unui bine mai mare.

Lilith reprezinta canalul unde putem avea contact adevarat cu sufletul nostru, precum si cu constiinta universala. Ea vrea ca noi sa ne urmam intuitia, sa depasim frica, sa acceptam provocarile. Daca dorim sa lucram in mod constient cu Lilith va trebui sa fim in masura sa facem fata respingerilor din societate, sa ne stapanim egoul, sa credem in adevarata noastra autenticitate. Trebuie sa fim noi insine indiferent de modelele pe care familia si societatea le-a pus asupra noastra. Sa privim dincolo de asteptarile celor din jurul nostru, sa trecem peste presupunerile si conditionarile celorlalti pentru a ne simti acceptati, iubiti. Pentru a atinge starea noastra energetica pura- cea cu care am venit in aceasta lume inainte de a fi transformati in altceva trebuie sa ne rugam :

“Doamne, Dumnezeule, deschide calea pentru ca  PLANUL DIVIN AL VIETII MELE sa se poata manifesta! Vreau ca geniul bun care este in mine sa fie eliberat ! Ajuta-ma sa percep clar planul perfect al vietii mele!

Asa, mari schimbari se pot produce in viata noastra, deoarece (aproape) toti oamenii s-au indepartat de Planul Divin.
Planul perfect cuprinde sanatatea, bogatia, iubirea, manifestarea noastra ca om divin, ca o expresie a sinelui nostru divin.
In urmatoarele zile, aceasta Luna Noua ne poate ajuta sa onoram esenta de baza a noastra. Putem intelege mult mai usor “ce si cine ” ne scade si perturba vibratia, ce tipare si reactii automate ne afecteaza energia. Nu are cum sa fie totul pozitiv in viata dar este important sa observam cand si noi ne concentram prea mult pe negativitate, pe griji inutile, pe observatiile si dorintele celorlalti. In fiecare zi putem alege sa ramanem pe frecventa pe care o dorim sau pe frecventa celorlalti care vor prelua controlul. Avem intotdeauna posibilitatea de a ne intoarce acasa la noi insine, de a fi puternici, de a fi asemeni lui Lilith. Toate conditionarile( te primesc la mine daca…te iubesc daca…..te respect daca te porti cum vreau eu….te sun doar daca accepti ce iti spun eu….te poti inscrie pe un forum daca…..etc)  pe care le acceptam ne slabesc, toti acesti de “..daca” ii putem elimina din viata noastra la fel cum a facut Lilith….

“ Poti veni inca inapoi, cu conditia sa fii umila, ascultatoare si  pe deplin sub autoritatea lui Adam. Daca nu, vei fi blestemata vesnic. Tu nu vei gasi nici o fericire pe Pamant, orice legatura se va transforma in rau. Nu vei avea copii dar in schimb vei putea face rau copiilor in fiecare zi. Oamenii vor fi ingroziti de tine. Vei trai etern in intuneric. ”

Si Lilith nu se intoace … refuza sa se supuna lui Adam si isi infiinteaza propria gradina cu fructe intunecate si flori bogate parfumate..Ea detine cunoasterea, intelepciunea straveche, ea nu trebuie sa manance roadele pomului interzis ca succesoarea ei blanda, Eva.

Jupiter in Berbec trimite semne de prietenie acestei lunatii si poate influenta acest moment astral in bine. In mod traditional, Jupiter este cea mai mare planeta din sistemul nostru solar si este considerat “marele benefic”, ceea ce inseamna ca ofera oportunitati de a ne extinde orizonturile, in special prin calatorii, noi descoperiri sau doar prin intalnirea cu persoane ce pot fi adevarati mentori pentru noi. Generozitatea este rasplatita dublu. Relatiile de familie pot fi imbunatatite.Este un moment excelent pentru a participa la evenimente sociale sau petreceri.

Simbolul Sabian al gradul 2 Varsator, gradul Lunii Noi este : ”O furtuna neasteptata”
Asa cum furtunile neasteptate curata atmosfera incarcata de impuritati si aceasta luna noua prin energia ei ne poate ajuta sa facem curatenie intr-un domeniu din viata noastra. Ne cere sa rezistam furtunilor si lucrurilor care izbucnesc in mod neasteptat. Poate arata si inspiratii, intuitii bruste si efectul lor poate fi unul eliberator desi initial pot soca. Planurile noastre sunt date peste cap, intelegem ca altcineva este la volan, deoarece tot ce se intampla  depaseste orice control individual. Atentie la emotiile si testele care apar parca de nicaieri.

Cu Luna Plina pe gradul 2 Varsator, cei nascuti in semnele fixe Leu, Varsator,Taur, Scorpion ( in jurul datei de 21 iulie, 21 octombrie, 21 ianuarie, 21 aprilie) vor simti influenta acestei energii mult mai puternic decat ceilalti. Acest  lucru este valabil si daca aveti axele principale adica ascendentul, descendentul, casa carierei sau orice planeta personala in jurul gradului 2 din orice semn zodiacal.

Din timpuri stravechi, Varsatorul este simbolizat de un om care transporta o cana cu apa iar Isus ne spune
“Iata, cand veti intra in cetate, va va iesi inainte un om, ducand un ulcior cu apa; mergeti dupa el in casa in care va intra.” Luca 22:10
Fiti deschisi catre orice indrumare.

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Adriana  Tudosa

You may also like

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.