4-VIBRATIA UNIVERSALA NUMEROLOGICA A ANULUI 2020-VEGHEATI! SI VETI GASI TRIFOIUL CU PATRU FOI……

“Vegheati, dar, pentru ca nu stiti cand va veni stapanul casei: sau seara, sau la miezul noptii, sau la cantarea cocosilor, sau dimineata.
Temeti-va ca nu cumva, venind fara veste, sa va gaseasca dormind.
Ce va zic voua, zic tuturor: Vegheati!” Marcu 13:35-37

Anul 2020 dubleaza cifrele 2, 20, deci avem de doua ori vibratia 2, de doua ori vibratia 20, de doua ori vibratia lui 0, iar in final, numarul radacina( 4-energia rezultata) vorbeste mult mai puternic. Totul se bazeaza de fapt pe numerele radacina, pe numerele unice-1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9. Odata cu anul  2020, suntem prinsi intr-un vartej de numere repetitive care conduc la un numar unic 4 care ne va aseza pe fiecare pe scaunul destinat.

Vibratiile universale se repeta pana cand lectia este invatata. Au fost ani de vibratie universala 4 si anii  2011, 2002, 1993, 1984, 1975, 1966, 1957, etc. In general, anii de vibratie 4 aduc tot felul de probleme politice majore si / sau rasturnari incredibile. Ajungem sa intelegem ca “nimeni nu-si poate insela destinul” iar proverbul “repetitia este mama perfectiunii” caracterizeaza cel mai bine evolutia noastra.

Numarul 4 este numarul pamantului si al omenirii, al stabilitatii, ordinii si justitiei finale. Este numarul patratului si simbolizeaza construirea unei fundatii puternice. Este trifoiul cu patru foi care arata de cele mai multe ori un noroc pentru cei atenti si vigilenti sau poate fi ceva neasteptat, o rasplata pentru munca bine facuta. Fiecare frunza simbolizeaza ceva special: speranta- credinta- iubire- Noroc. Nu trebuie sa uitam ca trifoiul cu patru foi este greu de gasit si doar prin credinta, rabdare, atentie marita, il putem gasi.

Deci, esenta numerologica a anului 2020 se bazeaza pe vibratia energetica a numarului 4 (2+0+2+0=4). Ne va invata iarasi despre pragmatism, constiinciozitate, fundatii sigure, atentie la detalii, siguranta, stabilitate, securitatea familiei si a neamului nostru, o baza solida de valori si credinte. In numerologie, 4 este o energie pamanteasca, practica, muncitoare si, de asemenea, responsabila, ce se concentreaza pe sistemele logice care pot sustine o cresterea reala. Exista, totusi, o rezistenta la 4, care poate degenera rapid in rigiditate; trebuie sa ne amintim ca politicile sunt menite sa fie imbunatatite, nu sa blocheze. Asa cum busola are patru directii si nici una nu este ghinionista, acest an universal 4 este ca o busola divina care va arata fiecaruia directia de care are nevoie, lectiile pe care trebuie sa le invete de urgenta pentru a merge mai departe in viata. Vibratia universala 4 a anului 2020 este vibratia “profesorului” care ne invata ceva nou, o noua abilitate, ne trimite o carte, ne inscrie la un curs necesar evolutiei noastre, ne da teste, ne noteaza, ne lasa corijenti, repetenti. Este un an minunat pentru a cauta noi cunostinte, noi studii, pentru a avea mai multa incredere in puterea mintii. Asa cum un profesor poate crede ca le stie pe toate si noi putem cadea in aceasta capcana, putem fi extrem de argumentativi si vom dori fel de fel de confruntari, dezbateri. Dar trebuie sa facem tot ceea ce putem pentru a evita orice confruntare, sa ne muscam limba, sa ne tinem gura inchisa.  Chiar daca nu suntem de acord cu ceilalti, ar fi cel mai bine sa evitam confruntarile.

Vibratia 4 reprezinta soliditate, calm si acasa. Poate semnifica nevoia de a ne intoarce la adevaratele noastre radacini, de a ne “planta” acolo unde ne este cu adevarat locul, acolo unde gasim tot ceea ce avem nevoie ca sa crestem si sa inflorim frumos. Universul functioneaza in favoarea noastra si ne ajuta sa stabilim bazele solide si ne indruma pe calea noastra adevarata.

Anul universal 4 corecteaza inexactitatea, haosul, sistemul dezechilibrat in care traim.Exista multa seriozitate in legatura cu vibratia 4 care ne poate face sa ne simtim inchisi dar, de asemenea, ne creste dorinta de a ne elibera.  4  ne ajuta sa planificam, sa organizam, sa depunem eforturi mari si sa obtinem rezultate clare. Ne va arata locul, situatia, relatia, studiile in care refuzam sa depunem eforturile necesare pentru a obtine rezultate concrete. Ne ajuta sa fim mai atenti la detalii, sa observam ce talente naturale le folosim prost sau nu le folosim deloc. Vibratia lui 4 ne va arata atat lenea noastra( sau acolo unde prefaram sa pierdem timpul fara nici un folos, sa omoram timpul cu ceva), cat si locul in care muncim in exces uitand de bucuriile vietii. Aceasta energie aspra si neiertatoare ne poate ajuta sa ne organizam prioritatile si sa facem lucruri importante. Putem atinge un  nou nivel de constiinta care ne ajuta sa transformam realitatea actuala in ceva care sa ne sprijine viata, nu sa o distruga.

Obstacolele acestui an 4 ne vor forta sa incetinim, sa fim mai atenti, sa fim realisti si cu picioarele pe pamant. In multe feluri, poate fi un an in care un pas inainte este anulat de doi pasi inapoi. Atentia este esentiala acuma, un patru iubeste oamenii atenti, perseverenti si care nu fug de responsabilitati. Trebuie evitate sentimentele de limitare sau constrangere, inflexibilitatea in opinii, gandurile negative care induc de cele mai multe ori dispozitii proaste. Partea negativa a vibratiei 4  da de cele mai multe ori caractere dominatoare, autoritare care pun pret mare pe disciplina fortata. Vibratia 4 se implica in mare masura in politica, bunastare sociala, schimbari revolutionare in societate, in eforturile de stabilire a unor noi principii in justitie. Vine cu idei noi necesare progresului societatii in care traim, pretuieste intotdeauna dorinta de a avansa in viata. Efortul persistent este cheia pentru bogatiile viitoare.

Vibratia 4 are legatura cu patratul ce seamana cu o inchisoare. Asta insamna ca trebuie sa fim extrem de atenti la schimbarile in afaceri, munca, stil de viata. De multe ori schimbarile facute in viteza pot conduce la pierderi materiale, financiare. Nu sunt recomandate noile investitii financiare,  modificarile majore. Cumpararea sau vanzarea unei locuintei sunt sustinute in ultimele luni ale anului, dar mutarea trebuie facuta in anul urmator.
Patru simbolizeaza si cinstirea parintilor nostri, a neamului si traditiilor noastre. A venit timpul sa ne aducem aminte de aceste lucruri si sa ne  onoram parintii, tara, pe Dumnezeu-sursa tuturor lucrurilor.
In Astrologie, a patra casa reprezinta caminul si securitatea, parintii si radacinile noastre, iubirea de tara, patriotismul. Asadar, in acest an universal 4, suntem sustinuti sa lucram la dezvoltarea securitatii interioare, sa imbunatatim casa noastra, sa ne aducem aminte de parintii nostri si sa-i sustinem neconditionat. 4 accentueaza si sentimentul de identitate. “Cine sunt eu?” Si care este scopul meu?” pot fi doua din cele mai frecvente intrebari in anul 2020. Cu toate acestea, simtul identitatii nu vine doar din ceea ce facem cu viata noastra, ci din modul in care ne aducem aminte de originea noastra divina, de Dumnezeu, de Tatal nostru ceresc.

Lectiile Karmice(datorii) ale numarului 4 sugereaza adesea o dificultate in gasirea unui loc de munca sau in obtinerea satisfactiei in cariera, proiecte de munca. O alta lectie karmica a lui 4 este legata de rabdare. Avem nevoie de multa rabdare, de smerenie, iertare, acceptare. Este anul in care trebuie sa ne privim viata si sa vedem unde repetam aceleasi greseli si sa adoptam o mentalitate si o metodologie diferita, sa fim cat mai organizati si disciplinati.

In Tarot, 20 este despre Judecata dar si indrumare divina-“ Un Inger  sufla intr-o trompeta de care este agatat un steag cu o cruce. Un barbat, o femeie si un copil se intand catre ingerul care suna din trompeta.” Deci anul 2020  dubleaza Judecata. Vibratia numarului 20( de doua ori 20) ne va testa rabdarea si smerenia. Este simbolul unui nou inceput sau a unei noi perspective asupra vietii. Rabdarea este o lectie importanta pe care trebuie sa o invatam in acest an.  Numarul 20 semnifica atat Razboiul cat si Pacea, atat Furtuna cat si Calmul dupa Furtuna, atat Sacrificiile cat si Razbunarea. Latura ascunsa a lui 20 tine de calitatile razboinice folosite pentru a domina, subjuga si cuceri. Aceasta vibratie accentueaza intuitia, visele profetice.

Iacob a asteptat 20 de ani pentru a-si primi sotiile si bunurile si pentru a se elibera de socrul sau. Solomon si-a construit o casa pentru el in 20 de ani. 20 este deseori conectat cu o perioada perfecta de asteptare, munca sau suferinta.Asa, rasplata este generoasa si plina de dragostea lui Dumnezeu, in celalalt caz, pedeapsa este dreapta si corecta.
Vibratia divina a numarului 20 inseamna o legatura stransa cu Puterile superioare si ni se cere sa avem incredere in mesajele divine. Mai presus de toate, trebuie sa avem rabdare, sa ramanem plini de iubire si compasiune, sa multumim ingerului pazitor pentru indrumare.
Sa lasam regretele, vinovatiile din trecut deoparte, sa cerem indrumare divina, mai devreme sau mai tarziu, o oportunitate uluitoare bate la usa, o recompensa pentru faptele bune este pe drum.
Trebuie sa fim treji in orice moment si constienti de evenimente din jurul nostru.
“Vegheati, dar, pentru ca nu stiti cand va veni stapanul casei: sau seara, sau la miezul noptii, sau la cantarea cocosilor, sau dimineata.
Temeti-va ca nu cumva, venind fara veste, sa va gaseasca dormind.
Ce va zic voua, zic tuturor: Vegheati!” Marcu 13:35-37

Este anul in care trebuie sa fim foarte atenti la investitii, la cum ne cheltuim banii. Aceasta este un an de testare si vom gasi ca viata ne va trece prin experiente care sa aduca ordine in relatiile si problemele personale. Intr-un an universal patru, un fel de descoperire majora este facuta si / sau un adevar major este descoperit, mai ales daca este legat de o problema din anul 2019 dar cu siguranta nu se limiteaza doar la acest an. In cele din urma, ceva ascuns este dezvaluit ( dupa mai multi ani) sau ceva complet nou este descoperit.

Patru este asemeni unei “ candele” care trebuie sa lumineaza continuu pentru a trimite rugaciunea noastra in astral. Si asa cum  spune Sfantul Ioan Gura de Aur :“Rugaciunea este arma cea mai tare, vistierie care niciodata nu se goleste, bogatie nesecata, liman fara valuri, temelia pacii, radacina, izvorul, mama tuturor bunatatilor, mai puternica decat o imparatie.”

Anul universal 4 ne va inscrie cu sau fara voia noastra, la un curs de obstacole care vrea sa ne invete despre adevaratele limite personale. 4 este numarul constructorului si este timpul sa construim cu rabdare ceea ce dorim cu adevarat. Munca grea este inevitabila si planificarea atenta este esentiala. In acest an, vom dezvolta un sentiment mai mare al propriului scop si vom stabili un anumit curs sau directie pentru noi insine. Nu putem sa ne miscam fara nici un rost si sa asteptam sa ne fie bine. Avem nevoie de obiective clare si sa depunem toate eforturile pentru a le implini. Trebuie sa inlaturam aspectele inutile  ale vietii noastre, in special convingerile si atitudinile, lucrurile, relatiile, care pur si simplu nu conteaza sau nu au sens in marea schema a lucrurilor. Acestea ne distrag de la ceea ce conteaza cu adevarat in viata noastra.

A patra porunca este prima care se refera la pamant. Porunca a 4-a Decalogului:”Adu-ti aminte de ziua odihnei, ca sa o sfintesti. Lucreaza sase zile si-ti fa in acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci in acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau, nici orice dobitoc al tau, nici strainul care ramane la tine.”

Aceasta porunca a 4-a incepe prin cuvintele”Adu-ti aminte“, ceea ce arata ca trebuie sa ne aducem aminte in permanenta de Dumnezeu care este Creatorul si Stapanul universului.

Culoarea favorabila a vibratiei 4 a anului 2020 este culoarea verde ce poate aduce succes, vitalitate, vindecare. Este extrem de benefic sa purtam jad in 2020.

Esenta de baza a vibratie 4 a anului 2020 este concentrarea – concentrarea pe actiunile necesare pentru realizarea obiectivelor legate de construirea unei fundatii sigure pentru viitor.
Natura spirituala a vibratiei 4 a anului 2020 ne indeamna sa ne rugam si sa meditam tot timpul pentru a ne apropia de Dumnezeu si de taramul divin. Prin influenta acestui numar vom putea construi un sanctuar pentru Dumnezeu in casa noastra.  Pentru a ajunge la un punct de stabilitate, trebuie sa depasim toate provocarile acestui an iar pentru asta avem nevoie de intarirea conexiunii cu taramul spiritual. Intuitia, vocea divina a sufletului nostrum ne poate conduce in cele din urma, catre calea destinata.

La Multi Ani!

Adriana Tudosa

You may also like

7 Comments

  1. Buna ziua Adriana,
    Eu sunt nascuta pe 20.03.1970, cifra de destin 22 sau 4,locuiesc la nr.4. La ce as putea sa ma astept pe 20.03.2020. Multumesc mult!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.