LUNA NOUA IN TAUR – 26 APRILIE 2017, ORA 15 :16, ORA ROMANIEI – “ APA CEA VIE CARE INVIE ….”

“19.Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura.
20.Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura.
21.Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta.
Evanghelia dupa Matei 6.19-21

In faza de Luna Noua, Soarele si Luna impart acelasi grad zodiacal, este casatoria cosmica a acestor doua luminarii asa cum apar ele denumite in astrologia veche, este prima pereche ce asociaza masculinul cu femininul intr-o unitate. Ele sunt numite asa deoarece sunt responsabile cu luminarea lumii noastre. O nunta cosmica este intr-un fel aparte de o nunta pamanteasca unde mirii primesc daruri, acuma mariajul astral are loc in Taur pe gradul 6: 27, lumina ( Soarele) se uneste cu intunericul ( Luna) si incep sa imparta daruri pentru toti cei invitati, in special pentru cei nascuti in preajma zilei de 26 din orice semn zodiacal. Dar acuma, aceasta nunta cosmica este chiar in casa lui Dumnezeu( casa IX) iar Demeter ( asteroidul 1108 ) promite ca anuleaza blestemele asupra pamantului, primavara poate sa vina, Proserpina – Persefona iese din infern, pamantul incepe sa rodeasca.

     Cum Luna Noua este asociata cu noi inceputuri, in semnul de pamant al Taurului, aceste ‘inceputuri” sunt legate de bani, stabilitate financiara si emotionala, de lucruri concrete, palpabile, care sa ne faca viata mai frumoasa, mai stabila. Taurul este cel de-al doilea semn al zodiacului, este un semn care vorbeste despre ceea ce putem face prin noi insine, ce valori durabile putem construi. Taurii prospera, infloresc cand inteleg ca pot sa ofere din timpul lor, din resursele lor personale ( timp, dragoste, talente, bani, indiferent ce) celorlalti, sa-i ajute pe ceilalti sa intelega notiunea de securitate fizica, materiala, spirituala. In Egiptul antic, Taurul a fost numit “ interpretul vocii divine”  si poate fi parafrazat in terminologie crestina prin “Si Cuvantul S-a facut trup “. Cand trupul este purificat complet, atunci lumina sufletui strapunge templul ( corpul fizic) in exterior si acesta este motivul pentru care Luna este exaltata (inaltata) in mod traditional in semnul Taur.

Luna in Taur este in exaltare si induce incredere, emotii calde, perseverenta, bunatate, rabdare, stabilitate, siguranta dar si rigiditate. Este o energie ce creste interesul pentru bani si dragoste, amplifica romantismul iar sentimentele calde ofera protectie pentru cei din jur dar si pentru interesele personale. La nivel de suflet, luna arata de obicei care modele trebuiesc depasite sau transformate daca vrem sa avansam spiritual. Aceasta lupta pentru a depasi tendintele negative relevate de luna  este “ crucea “ ce o purtam iar acuma aceasta cruce ne cere sa re-evaluam sistemul de valori. Concentrarea pe dobandirea doar a valorilor materiale, neglijarea dezvoltarii propriei creativitati, dorinta de a poseda lucruri, oameni, fara a le permite celor dragi libertatea de a explora viata in termenii lor, sacrificarea propriilor impulsuri creative pe altarul satisfacerii nevoilor celorlati, nu pot decat intari legatura cu pamantul blocand astfel accesul la valorile adevarate, valorile spirituale.
Taurul guverneaza la urma urmei valorile de baza, cat valoram, cat ne apreciem, cat ne respectam dar si tenacitatea, practicismul, rabdarea, incapatanarea. Aceasta Luna Noua in Taur ne pune sa ne intrebam: ”Ce vrem cu adevarat? Ce talente, abilitati personale le putem  folosi astfel incat viata noastra sa devina stabila? Ce vrem in relatiile noastre?

           Luna Noua pe gradul 6:27 Taur activeaza casa IX si ofera ajutor divin pentru proiecte si activitati care ne extind mintea, ne inalta sufletul. Ne putem simti reinnoiti printr-o perspectiva noua asupra vietii noastre, asupra societatii in care traim. Casa IX este o casa cadenta, o casa ce ne pregateste pentru schimbare dar schimbarea vine prin ceilalti, prin strainatate, prin credinta, adevar, prin schimbarea perceptiei banilor, prin Dumnezeu.
Fie ca este vorba de filosofie, psihologie, esoterism, credinta, casa IX ne reaminteste ca am venit aici pe pamant cu un scop divin pe care trebuie sa il indeplinim. Casa IX este casa ideilor, credintele si standardelor care guverneaza societatea in care traim, aici intrebarea cheie este “de ce?”. Fiind o casa universala, accentul este pus pe relatia noastra cu lumea, pe reguli, credinte, dreptate divina, confortul este gasit in locuri noi, idei noi, calatorii, strainatate, eliberare de monotonia vietii de zi cu zi.
Luna Noua in Taur  si in casa IX ne binecuvanteaza cu perspective unice de a-l cunoaste pe Dumnezeu prin religie, calatorii, strainatate, studii superioare, adevar, intelepciune, valori spirituale. Cu Luna Noua in Taur in casa IX ne intalnim cu Vulcan, conducatorul  spiritual al acestui semn iar mesajul“ nu va strangeti comori pe pamant “ este cantat pe portativul cerului prin note divine.

Energia lui Vulcan ne ajuta sa ne detasam de planul material si sa ne legam de planul Divin. Dar lectiile de detasare pot fi dureroase deoarece se manifesta adesea prin pierderi de lucruri, oameni. Dar scopul final este de a sparge fixarea acestei energii pe planul material. Luna Noua in Taur in casa IX ne ajuta sa gasim, sa primim instrumentele, indicatoarele ( simbolul Vulcanului este ciocanul)  necesare catre calea spirituala si vointa divina. Acuma, fiecare dintre noi are acces in aceasta “ fierarie divina -Vulcan” de unde putem alege instrumentele necesare indeplinirii Vointei Divine sau scopului spiritual aici pe pamant.
Aceasta Luna Noua in Taur in casa IX vorbeste despre iluminare, orice atinge ii da valoare si mai mare, tot ce produce dureaza foarte mult timp.
Cu aceasta Luna Noua in Taur, totul se reduce la fel de fel de intelegeri: intelegere a ceea ce vedem si simtim, intelegerea teoriilor, conceptelor care sa dezvolte viata noastra, intelegerea mai clara a vietii si a legilor naturii prin spiritualitate, intelegerea idealurilor noastre, intelegerea legilor societatii.
Cand ochiul taurului este deschis (al treilea ochi spiritual), “tot trupul tau va fi plin de lumina“, dupa cum mentioneaza Hristos in Noul Testament (Matei 06:22) . Acest singur ochi ia locul celor doi ochi ai eului personal, atentia devine concentrata asupra evolutiei spirituale. Cand sufletul actioneaza ca un factor de control deasupra personalitatii, atunci intregul corp devine plin de lumina. Fertilitatea si creativitatea sunt, de asemenea, fortele taurului iar iluminarea, vocea, sunetul, sunt expresii ale acestor forte creatoare. Intregul secret al scopului si planificarii divine este ascuns in acest semn datorita prezentei constelatiei Pleiadelor. ”Ochiul de taur“ este ochiul revelatiei ce dezvaluie fara incetare planul sublim al Divinitatii .
Aceasta Luna Noua in Taur in casa IX deschide usa prin care Vointa Divina intra in viata noastra daca suntem dispusi sa ne deschidem catre ea. Ego-ul poate refuza sa raspunda acestei chemari divine dar cred ca ar trebui in sfarsit sa invatam sa repetam sincer “ Faca-se voia ta Doamne!”. Aceasta solutie ne-o da Luna Noua in Taur, adica sa gasim armonie in tot ceea ce ne ofera viata, sa gasim linistea care vine odata cu seninatatea interioara, sa ne folosim de simturile interioare ascutite care in aceasta perioada nu ne mint, tot ce stim, stim prin corp.

       Demeter (Ceres )pe gradul 6 Taur este un limbaj energetic important in acest moment de Luna Noua, ofera confort, rabdare, iubire neconditionata, amplifica relatia parinte –copil, ingrijeste, hraneste, aduce o noua viata ( o sarcina ), doar este Mama. In mitologia greaca, Demeter( Ceres la romani) a fost una dintre cele mai iubite Zeite care supravegheaza recolta, anotimpurile, hrana omenirii. Ea este cea mai cunoscuta pentru povestea mitica a pierderii lui Persefona-Proserpina-fiica ei. In timp ce culegea flori pe un camp, Persefona (Proserpina) a fost rapita de unchiul ei, Hades, care a dus-o cu el in Infern. Nimeni nu stia de urma ei, doar Helios, zeul Soarelui, a vazut unde a disparut Persefona. Helios i-a spus ca Persefona a fost rapita de Pluto-Hades cu permisiunea lui Zeus-Jupiter. Atunci, Demeter, simtindu-se tradata, a renuntat la indatoririle ei divine, care includeau si aducerea fertilitatii pe pamant. Demeter a lasat Muntele Olimp cu juramantul ca pamantul va ramane steril pana când fiica ei se va intoarce la ea. In tot acest timp, odata cu refuzul zeitei Demeter de a functiona, pamantul a devenit steril si recoltele au incetat. . . Pamantul a vazut o iarna care nu se mai sfarsea.  Zeus-Jupiter isi deschide ochii la ceea ce se intampla si trimite mesageri lui sa-si ceara scuze si sa o convinga pe zeita Demeter sa se intoarca dar aceasta a refuzat sa asculte orice rugaminte cu exceptia cazului in care fata ei se va intoarce inapoi la ea. Atunci Zeus l-a trimis pe Hermes-Mercur  la Pluto pentru a negocia eliberarea fetei care deasemenea era in doliu refuzand mancarea. Pluto a fost de acord sa o elibereze pe Persefona dar inainte de plecare i-a oferit fetei cateva seminte de rodie.
Demeter nu a fost multumita de faptul ca Persefona a mancat semintele de rodie si ca trebuia sa se intoarca o data pe an la Pluto, dar a fost fericita sa se reuneasca cu fiica ei, si-a reluat indatoririle divine si a restaurat fertilitatea pamantului.
Oamenii vorbesc adesea despre Demeter pur si simplu in termeni de hranire, cultivare, grija maternala, schimbarea anotimpurilor, mama pamant. Dar Demeter domneste peste mult mai mul, iar ea are partea ei intunecata, de asemenea. Sigur, ea se plimba in fata noastra in mana cu un snop de grau (hrana) dar are si secera in mana ei si oare ce poate face cu ea? Macul rosu care apare in lanul de grau face parte tot din povestea lui Demeter, un simbol al somnului care vindeca durerea, un simbol al mortii si invierii, un simbol al fertilitatii, o amuleta de dragoste, iar semintele acestuia erau folosite ca un ameliorator al sanatatii.

Acuma, Mercur a plecat dupa Persefona(Proserpina), este in miscare aparent retrograda pe gradul 26:15 Berbec ( sa reinvie lucrurile din trecut) dar inca sta in casa VIII, casa lui Pluto, Infernul. Aici se intalneste cu Uranus care ii da planurile peste cap, schimba ordinea fireasca a lucrurilor, intarzie venirea Persefonei la mama ei sau poate cauta o solutie unica, inovatoare, originala de a rezolva problema. Oricum, Mercur retrograd in fuziune  cu Uranus in Berbec si in casa VIII este aducator de evenimente, stiri socante, care ne pun sa ne intebam ce se intampla de fapt in aceasta lume.

Totusi, Saturn retrograd in Sagetator are un cuvant greu de spus lui Mercur si lui Uranus, el vrea intr-un fel sa descoperim si sa acceptam partile noastre intunecate care pot conduce la o transformare rapida si pozitiva. Lumina stralucitoare slabeste forta energiilor intunecate si sinistre, iar pe cer se formeaza o Piramida de Foc (marele triunghi de foc) in care Proserpina ( asteroidul 26, fata lui Demeter in mitologia romana) pe gradul 27: 42 Leu face aspecte de trigon benefice atat cu Saturn retrograd in Sagetator pe gradul 27:28 cat si cu Mercur retrograd in Berbec si Uranus in Berbec. Piramida de foc aduce o mare vitalitate, o sansa, o puternica motivatie, oportunitati dar da si dificultati in a stapani si canaliza energia, inspiratia. Oricum, este o sursa de inspiratie atat pentru Mercur care trebuie sa aduca “ bogatia ascunsa a pamantului –Proserpina “ in lumina, cat si pentru noi oamenii de rand care putem recunoaste mai usor tot ceea ce franeaza, tot ceea ce acopera cu zgura, viata noastra.

Pluto in Capricorn prin aspectul de careu provocator cu Mercur si Uranus in Berbec face din piramida de foc un “ canal de eliberare”, iesi din infern, iesi din casa mea, iesi din situatiile dureroase, intoarce-te cu fata catre lumina, doar ea sfinteste si purifica. Acuma, nu toate ideile stralucitoare si inovatoare sunt practice dar Saturn in Sagetator lucreaza ca un tester a acestor idei, ne ajuta in urmatoarea perioada sa intelegem care idei pot fi puse in practica si care sunt doar baloane de incercare. Piramida de Foc este un timp de inviere, este un dar cosmic, o sansa de a face modificarile necesare, o vindecare, o oportunitate de a stabili ceea ce este necesar. Lucrurile mari pot fi realizate prin acest model energetic.

Pot spune, ca Mercur, mesagerul lui Jupiter –Zeus pentru Pluto-Hades, cu toate piedicile intalnite, cu miscarea lui incetinita( doar este retrograd) a gasit o metoda originala de a o aduce pe Proserpina la Demeter iar Luna Noua in Taur de mana cu Demeter cea bucuroasa,  da tonul venirii primaverii si trebuie sa cantam alaturi de natura intreaga;
Vine, vine primavara,
Se asterne-n toata tara,
Floricele pe campii,
Hai sa le-adunam, copii.

Acest limbaj energetic al Lunii Noi in Taur in fuziune cu asteroidul Demeter ne spune ca “ nu totul este pierdut”, nu putem controla totul dar putem face ca ” ceva, cineva” drag sa se intoarca la noi in anumite conditii. Asa cum Demeter este bucuroasa ca si-a primit fiica inapoi, aceasta Luna Noua in Taur si in casa IX poate fi benefica, spiritualitatea, divinitatea ne hranesc sufletul, ne putem bucura de realizarile, maturizarea, vindecarea, intoarcerea unui copil. Gata cu gandirea negativa, cu depresiile, primim inapoi “ acel ceva “ care ne-a condus la aceasta stare. In mit, ea nu l-a putut opri pe Hades -Pluto sa-i tina fata cateva luni pe an dar a putut influenta revenirea Persefonei la ea. Ea nu poate opri o pierdere, moartea, dar ea poate influenta o re-venire, re-nasterea. De asemenea, Demeter  ne aminteste sa ramanem fermi pentru ceea ce este bine si drept, chiar si in fata adversitatii, atunci cand forte puternice sunt aliniate impotriva noastra. Demeter ne invata ca nimic nu moare cu adevarat ( vedeti mitul )ci fiecare moarte, pierdere, conduce la o renastere, un castig dar nu ca in forma initiala ci are ceva schimbat, conditionari, sa imparti cu cineva castigul. Daca Demeter in Taur simte tot prin atingere si gust, in casa IX, ea miroase de departe oportunitatile. Deci, bazati-va pe simturile voastre in urmatoarea perioada, ele pot scrie adevarate cai de urmat. Ne putem hrani prin cunoasterea si intelepciunea dobandita invatandu-i si pe altii cum sa exploreze lumea lor interioara si exterioara. Fiecare om poate fi “ un pamant roditor” daca reuseste sa-si foloseasca ceea ce este inchis in el, in psihicul lui  si care trebuie sa incolteasca, sa creasca pentru a inflori pe dinafara.

Conducatorul astral al acestei lunatii este Venus in Pesti pe gradul 29, care continua sa fie nehotarata, este in semnul ei de exaltare dar este in acelasi timp pe un grad anaretic sugerand ca inca exista probleme nerezolvate in relatii si care au nevoie de o decizie clara. Prin influenta lui Venus, conducatorul ceresc al acestui semn, ne intalnim atat cu iubirea pamanteasca, iubirea cereasca dar si cu dorinta carnala si aspiratia spirituala. Prin influenta venusiana, Taurul intruchipeaza cele doua raze ale iubirii si intelepciunii. In cele din urma, sarcina majora a semnului taur este de a stapani legea atractiei si sa nu fie sclavul dorintelor inferioare ( posesiuni, sexualitate, gelozie, manipulare, etc.).

Iar Simbolul Sabian pentru gradul 7 Taur, gradul Lunii Noi, intareste mesajul iluminarii acestei lunatii: “Femeia din Samaria vine sa scoata apa din fantana “ .

Acest grad 7 Taur ne vorbeste prin simbolul sabian despre intalnirea lui Isus cu femeia samarineanca la fantana lui Iacob. Aici, Isus ii vorbeste acestei femei despre “ apa cea vie “ pe care de o va bea cineva, nu va mai inseta in veac, caci apa aceasta se va face in acel izvor de apa curgatoare spre viata vesnica. Ca sa nu mai inseteze, samarineanca cere aceasta apa de la Isus dar Isus ii spune sa mearga mai intai sa-si aduca si barbatul. Femeia a mintit spunandu-i lui Isus ca nu are barbat. Iisus i-a raspuns: Bine ai zis ca nu ai barbat. Caci cinci barbati ai avut si cel pe care il ai acuma nu-ti este barbat. Vino-ti in fire ca si femeia pe care am intalnit-o odinioara la fantana lui Iacob de langa cetatea Sihar a Samariei . Nu te-am vazut in fata altarului cerand binecuvantarea de a trai impreuna, in iubire, toata viata. Nu te pot lauda cum am laudat-o pe femeia aceea. Nu traiesti dupa legea Mea, nu te cunosc pe tine. Aceasta Luna Noua ofera o viziune a viitorului prin credinta, este momentul cand putem sa ne transformam viata complet, sa devenim oameni noi. Credinta ne ghideaza sufletul, ne indrepta catre lumina care sfinteste. Asa cum femeia samarineanca a alergat in cetate spunand tuturor: Iata, am intalnit un prooroc, asa si aceasta Luna Noua are un mare potential profetic, este un frumos dar de la Dumnezeu care ne ghideaza catre “ apa vie”. “ Doamne arata-mi calea pe care trebuie sa merg pentru ca sa nu mai insetez niciodata “ si fiti convinsi ca veti primi raspunsul.

Dumnezeu sa va binecuvanteze sufletul insetat cu apa cea vie !

Adriana Tudosa

You may also like

14 Comments

  1. Superb articol!faca-se voia lui Dzeu el stie de ce avem nevoie cu adevarat!o imbratisare ,Dzeu sa te binecuvinteze.

  2. Fii binecuvantata Adriana! Fie ca bunul Dzeu sa ne arate tuturor calea pe care sa mergem ca sa nu mai insetam!!!
    Oferi consultatii individuale si daca da cum anume? multumesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.