“………………………………………………………………………..
Nu spuneti nicicand „Am aflat Adevarul” ci mai curand „Am aflat un Adevar”.
Nu spuneti „am gasit cararea sufletului” ci, mai degraba, „Am gasit sufletul drumetind pe ingusta-mi carare”.
Pentru ca sufletul alearga pe toate cararile.
El nu calatoreste pe o anumita linie, nici nu creste asemenea trestiei,
Sufletul se desface precum un lotus in petale fara de numar” Kahlil Gibran –Profetul -Despre constiinta de sine
Luna Plina poate fi momentul unor mari realizari sau a unor mari deziluzii, este un fruct ce il putem culege sau este un fruct deja intrat in stare de putrefactie, importanta in acest moment este lumina Lunii ce lumineaza atat realizarile cat si esecurile.
La nivel energetic, aceasta faza a lunii actioneaza ca o oglinda, forta selenara foarte puternica atrage totul si reflecta intreaga energie asupra noastra. Luna Plina intensifica orice activitate, de aceea, oamenii sunt mai agitati iar natura freamata, isi schimba starea.
Luna Plina in Gemeni, un semn al mintii, al curiozitatii, al flexibilitatii dar si al dualismului, are loc cu Luna in Gemeni pe gradul 03: 20 in opozitie cu Soarele in Sagetator gradul 03:20. Este o Luna Plina care face un aspect de opozitie cu Saturn si Mercur in Sagetator, un aspect de careu cu seducatorul regizor Neptun, iar baiatul nostru de foc Marte in Balanta, sprijina printr-un trigon aceasta lunatie.
O Luna Plina este un aspect de opozitie, un aspect dinamic intre doua energii complementare ce cere de la noi efort, atentie marita pentru a gasi un echilibru dar acesta poate fi gasit doar daca cautam un numitor comun intre cele doua energii Gemeni si Sagetator. Aerul Gemenilor intretine focul Sagetatorului dar cum focul trebuie tot timpul pazit pentru a nu produce pagube mari, acest aspect de opozitie are nevoie de reconciliere, ajustare, compromisuri. Acuma “ adevarul “ poate arde cumplit sau poate armoniza, vindeca, inalta. Cum Luna vorbeste despre suflet, trecut, sentimente, forma, ceea ce ne hraneste sufletul, cu Luna in Gemeni, cuvintele devin o hrana vie pentru noi. Soarele in Sagetator nu ofera prea multa maturitate, in schimb, aceasta energie vitala este propice schimbarii, actiunii, reeducarii sufletului. Este o energie ce amplifica dorinta de dreptate, adevar, legalitate dar si aventura intelectuala, intelepciune, clarvedere. Luna in Gemeni in opozitie cu Soarele in Sagetator induce o tensiune intre minciuna si adevar, intre dezbaterea fara rost, vorbe multe si marunte si descoperirea ideilor mari, intre a vedea ambele fete ale unei situatii de viata si imbratisarea adevarului. Avem nevoie de ambele concepte, avem nevoie de viziuni, de filosofii dar avem nevoie de actiuni, masuri care ne afecteaza viata aici si acum.
O luna plina pune un accent deosebit pe relatii de tot felul, este timpul unei noi sedinte astrale in care entitatile solare trimit informatii importante catre entitatile lunare si care la randul lor le trimit catre noi. Soarele in Sagetator cunoaste adevarul tuturor experientelor pamantesti si trimite acest mesaj entitatilor lunare care il traduce pentru noi in fel de fel de vesti, cuvinte, adevaruri, crezuri, care pot destabiliza viata noastra. Acesta este adevarul, un adevar divin si nu un adevar propagat prin unelte pamantesti care de multe ori este in contradictie cu divinitatea.
Luna Plina in Gemeni activeaza axa IX-III, o axa a comunicarii, studii, invatamant, tineri, judecatori, judecata divina, strainatate. Acest moment de Luna Plina poate face lumina in tot ceea ce nu am dezvoltat corespunzator, in tot ceea ce ne-a condus la o anumita confuzie in planul gandirii, al ideilor, al idealurilor, in domeniul religios, filosofic, politic, esoteric.
Acuma, putem sa ne dam seama daca ideile noastre, cunostintele noastre pot fi puse in practica pentru binele evolutiei noastre, acest lucru il putem face prin utilizarea intr-un mod egal a mentalului si intuitiei, a logicii si intelepciunii. Este un timp in care ideile, gandurile, mediul apropiat, relatia cu fratii, vecinii, cu un grup, societatea in care traim, sunt testate iar adesea, acest test poate sa se manifeste in forme imprevizibile cum nu ne-am fi asteptat niciodata. Realitatea vazuta de noi este distrusa iar gradul de dezamagire poate induce o stare de devastare emotionala absoluta. De fapt acest aspect astrologic ne poate ajuta sa scapam de tot ce este vechi si nefolositor in modul nostru de a ne comunica trairile, ideile, cum convietuim cu ceilalti, cum facem schimbul de informatii, ce crezuri avem.
O luna plina in casa IX aduce informatii pretioase legate de strainatate, calatorii in strainatate, negocieri in strainatate, invatamant superior, legislatie, functionarea sistemului judiciar, religie, comert cu tari straine.
Adevarul unor fapte din trecut face parte din limbajul astrologic al acestei lunatii.
Luna Plina este “plina” de informatiile trimise de conjunctia Soare- Saturn in Sagetator , plicul cuprinde adevaruri dure, dezamagiri, vinovatii, dificultati cu barbatii, cu autoritatile, depresii, critici acute dar si premii pentru cei care au muncit din greu, pentru perseverenta, rabdare, respect. Casa III este o casa incomoda pentru Saturn, energia casei III vorbeste despre lumina si ritm rapid in timp ce Saturn este lent, atent, rabdator. Aceasta incompatibilitate poate crea o revolta impotriva regulilor educationale, comunitatii locale, inhiba comunicarea, adauga un ton prudent in calatoriile scurte, naveta, transport local, presa. Este o perioada in care suntem chemati sa fim realisti in relatiile noastre iar cel mai bun mod de manipulare a acestei energii grele este de a incetini si de a re-evalua viata noastra personala. Ar trebui sa ne odihnim mai mult, sa invatam sa ne bazam pe noi, pentru moment. Aceasta lunatie provocata de Saturn pare a fi un moment de “ singur pe lume”, pot aparea separari de familie, treburile si rutinele par a fi mai greu de facut sau mai impovaratoare decat de obicei, putem sa ne concentram mai mult pe temerile noastre, pe aspectele negative din viata noastra, pe frica de ceea ce viitorul ne rezerva. Saturn in Sagetator vrea sa ne invete ca libertatea nu inseamna fuga de responsabilitati si nici sa ignoram toate regulile. Saturn ne arata intr-un limbaj adesea dur ca noi crestem prin esecurile noastre la fel de mult ( poate mai mult) cat crestem prin realizarile noastre. Saturn corecteaza orice situatie de viata si ne forteaza sa ne confruntam cu realitatile personale, ne cere sa ne asumam responsabilitatea principiilor si adevarurilor personale si sa fim loiali acestora . Aceasta lunatie plina de informatiile trimise de conjunctia Saturn si Soarele in Sagetator poate fi un moment de cotitura pentru convingerile si principiile care nu reflecta sinele nostru autentic. Daca ne-am tot amagit, mintit, acuma, suntem fortati sa vedem realitatea iar intrebarea cheie “ de ce?” tocmai mie, primeste un raspuns. Acesta este un timp benefic renuntarii la atitudinile autodistructive, analizand si recunoscand atenti unde am exagerat in asteptarile noastre, avem nevoie de moduri noi, autentice, care sa ne hraneasca credinta, speranta, viziunea. Acuma putem vedea unde am fost prea increzatori, neglijenti, si cum acestea au adus de fapt frustrare, stagnare sau dezamagiri in viata noastra. Nesinceritatea, cinismul, scopurile egoiste, pot aduce fel de fel de pierderi.
Casa IX este o casa cadenta, o casa ce ne pregateste pentru schimbare dar schimbarea vine prin ceilalti, prin credinta, adevar, prin Dumnezeu.
Fie ca este vorba de filosofie, psihologie, esoterism, credinta , casa IX ne reaminteste ca am venit aici pe pamant cu un scop divin iar calatoria noastra trebuie sa continue. Drumul catre idealurile noastre, catre cunoasterea inalta, catre adevarul divin ( casa IX) nu este usor si asa cum spuneam , nimeni nu isi pune prea multe intrebari pana intr-o zi cand lovit la pamant ( metafora) isi ridica ochii spre cer, este un punct in care incepe sa se refaca acea legatura cu divinitatea. Casa IX este casa ideilor, credintele si standardelor care guverneaza societatea in care traim, aici intrebarea cheie este “de ce”. Fiind o casa universala, accentul este pus pe relatia noastra cu lumea, pe reguli , credinte, dreptate divina, confortul este gasit in locuri noi, idei noi, calatorii, eliberare de monotonia vietii de zi cu zi.
Cu Luna Plina in casa IX, datorita faptelor noastre , ajungem in Casa lui Dumnezeu. Aici suntem ajutati prin ghizi spirituali, intuitie, vise , premonitii sa vedem lumina de la capatul tuneluluii, ni se ofera o perspectiva pentru viitor.Tot casa IX este casa III de la casa VII ceea ce arata ca lipsa comunicarii si conflictele intre idealurille celor doi parteneri dintr-o casnicie, afacere, perturba relatia. Fiecare partener conjuga verbul “ a crede “ altfel iar acest lucru poate fi pus in evidenta acuma.
Un aspect de opozitie este ca o partida de sah, fiecare vede mutarea celuilalt dar acuma sunt trei contra unu, avem o echipa astrala in care Soarele in Sagetator este aliat cu Saturn si Mercur in Sagetator iar in partea cealalta este Luna in Gemeni care este fortata sa rememoreze trecutul, sa lumineze toti pasii facuti din 16 iunie 2015 cand a fost Luna Noua in Gemeni.
Aceasta Luna Plina ne va zgudui circuitele mentale, perceptiile si viziunile noastre asupra lumii in care traim, avem nevoie sa intelegem ca “adevarul nostru” nu este un adevar pentru toata lumea.
Aspectul de Luna Plina, adica opozitia dintre Luna in Gemeni si Soarele in Sagetator gradul 3:20 formeaza cu Neptun in Pesti gradul 7:02 un careu in T mutabil, un aspect ce mareste instabilitatea, tensiunea, se cauta o schimbare, apare dorinta de noi conditii de existenta.
Aspectul de careu indica tensiuni interioare, frustrari iar Neptun, cel care te poate face sa crezi orice, in legatura cu Luna in Gemeni, amplifica obsesiile, iluziile, insatisfactiile , tensiunile emotionale, complicatiile in relatiile sociale, mai ales cele afective. Este un aspect ce amplifica vulnerabilitatea, emotiile, incertitudinile, putem simti o profunda senzatie de plutire, reperele dispar conducand la ezitari, erori, teorii nejustificate, cosmaruri nocturne. Soarele in Sagetator in aspect provocator cu Neptun in Pesti mareste dificultatile in comunicare , navigam in plina ceata , de aceea ar trebui sa fim atenti, sa ascultam de glasul intuitiei, stie cel mai bine sa ne scoata in lumina. Afectate de acest aspect sunt femeile ce pot face grave erori legate de partenerul lor, pe care il pot idealiza. Luna in Gemeni si Soarele in Sagetator in aspect de careu cu Neptun in Pesti vor creste in mod evident nesiguranta si sentimentele de vinovatie legate de faptele din trecut si repercursiunile karmice ale actiunilor noastre din trecut. Neptun in Pesti in casa VI poate avea un efect de slabire a vitalitatii noastre ceea ce poate ingreuna activitatile zilnice, probleme la locul de munca, poate aparea o alergie fata de locul de munca. Neptun este foarte sensibil, simte lucrurile foarte profund iar in casa VI, aceasta sensibilitate ne transforma intr-un burete emotional ce ne poate afecta sanatatea, relatia cu cei de la locul de munca, cu sefii. Limitele lui Neptun sunt intotdeauna neclare iar in casa VI, limitele dintre starea emotionala si starea fizica sunt neclare. Orice stres la locul de munca,in activitatile zilnice, este imediat simtit fizic si ar trebui sa incercam sa mentinem o atitudine pozitiva asupra vietii. Secretul folosirii in sens pozitiv a acestei imense energii consta in exprimarea pozitiva a energiei lui Neptun in Pesti in casa VI , asta inseamna ca trebuie sa lasam intuitia sa ne ajute in tot ce inseamna metoda si proces de munca pentru a fi mai eficienti , sa fim interesati de vindecarea spirituala dar si de alte forme naturiste de vindecare. Exprimata negativ, energia lui Neptun in casa VI amplifica lipsa concentrarii, precipitarea, situatiile ascunse la locul de munca, toxicitatea medicamentelor .
Cine ne sustine acuma, cine este mediatorul acestei lunatii?
Marte, baiatul nostru de foc in semnul de aer al Balantei, nu se simte prea bine, este in exil, aducand blocaje in manifestarea pozitiva a instincului de luptator. Aici, Marte pune un accent deosebit pe relatii, pasiuni arzatoare, iubirea il ademeneste cu usurinta dar nu prea invata nimic din deceptiile lui. In Balanta, luptatorul nostru devine un luptator manierat( isi arunca arma si isi pune manusile de catifea), vrea sa traiasca in pace iar pentru asta este gata sa faca concesii de orice fel, sa ii apere pe ceilalti, sa lupte pentru dreptate, adevar, echitate. In Balanta, Marte se afirma prin diplomatie, strategii. Totusi, Marte ramane un luptator si in Balanta, acuma “ eu lupt, eu merg la razboi “ fac parte din relatii, parteneriate, organizatii. Greu se impaca soldatul ( Marte) cu negocierea( Balanta) , o atitudine agresiva-pasiva aduce de multe ori incurcaturi in relatia cu ceilalti. Aspectul de trigon dintre Marte in Balanta si Luna Plina in Gemeni poate sa ne ajute sa ne controlam emotiile puternice si imediate, sa rezistam atacurilor energetice, sa depasim cu bine problemele de sanatate. Acest aspect ne da rezistenta fizica si emotionala, suntem inarmati energetic corespunzator pentru a trece peste greutati. Este o energie ce ne poate da fermitate, curaj, energie si ambitie fara a fi precipitati in deciziile noastre.
Cum Luna Plina isi concentreaza atentia pe relatii, aspectul de opozitie dintre Venus in Balanta si Uranus in Berbec arata un apogeu al relatiilor non- traditionale, incitante. Acest aspect aduce schimbari bruste in fel de fel de acorduri, relatii, situatii financiare neregulate. Fereste-te de pierderile bruste, neasteptate atunci cand Uranus este in a opta casa, aici un partener poate divorta brusc, poate pierde un sprijin financiar sau o afacere.
Cand o usa se inchide, alta se deschide, acest lucru nu este sfarsitul ci inceputul unei noi situatii de viata, asta este promisiunea lui Dumnezeu. Aveti incredere in divinitate, chiar credeti ca Dumnezeu nu stie ce este bun pentru fiecare?
Adriana Tudosa
9 Comments
Multumesc !
Foarte frumos scris ?i am fost impresionat? de profunzimea explica?iilor.Mul?imim.
Multumesc !
Va multumesc ca sunteti aici.Toate cele bune din partea mea.
Adriana astro
MULTUMESC ADRIANA
Adriana, am retinut ceva din ceea ce ai spus: “Fereste-te de pierderile bruste, neasteptate atunci cand Uranus este in a opta casa, aici un partener poate divorta brusc, poate pierde un sprijin financiar sau o afacere.”
Pana cand sta Uranus in casa 8? Multumesc pentru raspuns.
Mul?umesc
Excelenta descriere a simbolisticii cerului pe luna Plina!
foarte profund! într adev?r ?tie Dumnezeu, mai bine, ce ne este necesar ?i benefic!! mul?umim, Adriana!!