SATURN IN FECIOARA IN MERS APARENT RETROGRAD-31 DECEMBRIE 2008- ORA -20:08 ORA ROMANIEI – O ORDONARE A TRECUTULUI

astro_2gw_91_saturn_retrograd_20092722826501

Mitologia il prezinta pe Saturn, fiul lui Uranus( cerul) si al Geei(pamantul) ca avid de putere si cu o teama permanenta de a nu-si pierde aceasta putere. Dupa ce si-a detronat tatal ( l-a castrat) , s-a apucat sa devoreze toti copiii pe care sotia sa Rhea ii aducea pe lume. De ce facea asta?

Aici putem vorbi de frica lui Saturn  (frica pe care adesea o simtim si noi atunci cand Saturn in tranzit face aspecte cu planetele natale), frica legata de profetia conform careia va fi si el detronat de unul din fii sai . Dar profetia s-a adeverit, povestea continua cu Rhea care satula sa-si vada progeniturile ingurcitate de Saturn , ii va da in locul lui Jupiter un pietroi infasurat in scutece pe care il va inghiti fara sa clipeasca. Astfel , Jupiter creste, devine adult si-l va detrona pe Saturn exilandu-l in Latium.  Saturn in singuratatea lui va deveni intelept si plin de rabdare vorbindu-ne de maturitate , obligatii, cum sa crestem sa devenim mai maturi si mai obiectivi din toate privintele. Atunci cand Jupiter l-a alungat pe Saturn din cer , Ianus,  zeul cu doua fete ce semnifica luna ianuarie , l-a primit cu bratele deschise. Ianus este zeul portilor si al pragurilor,  deci Saturn poate fi numit “ Cel care sta in Prag”, pragul semnificand granita dintre realitatea interioara si cea exterioara. Saturn –Seniorul Karmei se ocupa cu limitele, responsabilitatile, traditia, conservatorismul, obiectivele pe termen lung create cu multa rabdare, structurile, stabilirea unor granite .

Saturn este ultima planeta vizibila cu ochiul liber iar o data pe an, Saturn intra in miscare aparent retrograda timp de 4 luni si jumatate oferindu-ne posibilitatea de a vedea mai profund in noi, in vietile noastre, in toate problemele si planurile noastre, fortandu-ne intr-un anumit fel sa luam masurile necesare rezolvarii lor; vorbim de o energie ce ne limiteaza actiunile, putam simti din plin anumite blocaje in activitatile care necesita reorientare, reorganizare, restructurare, asumarea responsabilitatilor. Este o energie puternica ce poate bloca actiunile pentru viitor intorcandu-ne in trecutul in care am lasat unele lucruri nefinalizate , fiind supusi unei presiuni din ce in ce mai mari pentru a face aceste lucruri iar daca ne vom ocupa de aceste lucruri vom fi ajutati din plin. Saturn reprezinta datoria, loialitatea, perseverenta , rezistenta, forma , continutul, limitele, responsabilitatea , si cere de la noi construirea unui fundament stabil din toate punctele de vedere . Saturn ne vorbeste despre maturitate si obligatii , despre scopul nostru, despre disciplina, munca, ne obliga sa invatam lectiile si sa ne confruntam cu lucrurile neterminate, ne avertizeaza uneori destul de dur ca a venit vremea sa ne adunam , sa devenim maturi si obiectivi in tot ceea ce construim in viata noastra, cu viata noastra.  Saturn in aceasta perioada fiind in Fecioara , deci intr-un semn mutabil ne invata sa ne restructuram modul cum gandim , cum ne folosim mintea . Este perioada in care putem aluneca usor spre o gandire negativa pesimista, ingrijorari. Reorganizarea modului de gandire dar si felul cum ne folosim energia mintii ne va ajuta la intelegerea si ordonarea vietii de zi cu zi. Saturn retrograd ofera posibilitatea de a vedea mai clar si profund oamenii, situatiile, ne invata ca nu poti avea totul si nici nu poti fi tot ceea ce iti imaginezi. Saturn retrograd in fecioara evidentiaza defectele din sisteme si din persoane, ne vorbeste despre o evolutie lenta in care seriozitatea, prudenta , intelepciunea, rabdarea, economia practica si conservatorismul isi pun amprenta prin lectiile de viata repetate. Saturn este asociat timpului care face dreptate in mod implacabil si impersonal fara prea multa compasiune. Saturn aduce nevoia de siguranta , certitudini in experientele vietii , este o provocare a sortii pentru a incepe sa acordam atentie naturii fundamentale din interiorul nostru, este patronul indatoririlor, responsabilitatilor, fiind destul de sever in aceasta perioada daca vom incerca sa ne detasam de aceste lucruri. Aceasta energie a lui Saturn in mers aparent retrograd face ca sistemul nostru de aparare fata de lumea exterioara sa se naruie, de fapt, mecanismul saturnian de aparare nu va fi directionat impotriva agresiunii lumii exterioare , nu ne vom simti puternici in raport cu lumea exterioara , devenim timizi, introvertiti, speriati , cedand destul de usor influentelor exterioare ce ne vor afecta in mod constant constiinta.  Influenta energiei lui Saturn retrograd ne poate da si o atitudine aroganta necesara pentru a ascunde anumite slabiciuni , devenim aspri si explozivi.  Saturn retrograd ne intoarce spre trecut , provocand intarzieri sau amanari in desfasurarea unor actiuni in scopul de a le ocoli sau de a castiga timpul necesar pentru depasirea barierelor, este un timp in care rationamentul nostru ne poate juca feste, nu ne vom putea lauda in aceasta perioada cu o abilitate prea mare.

Saturn retrograd in Fecioara deci intr-un semn de pamant aduce probleme generate de partea materiala , financiara a vietii, restrictiile in acest domeniu sunt accentuate in urmatoarele luni. Problemele generate de Saturn retrograd au adesea de a face cu situatiile neclare din lumea afacerilor, locurile de munca, fiind necesare eforturi mai mari pentru refacerea unor lucruri gresit orientate , limitari, restrictii in calea atingerii telurilor, restrictii impuse de figuri autoritare .

Vedem in Saturn retrograd un profesor “teribil, dur” ce vrea sa ne invete despre rabdare , reusite ce necesita un pret mare de platit, incercari in viata afectiva chiar suferinte cu scopul de a atinge un adevarat echilibru.

Ascendentul momentului intrarii lui Saturn in mers aparent retrograd este in Leu gradul 20:57 , este un ascendent de foc , fix, ce cu siguranta va induce o nevoie de posesivitate, jovialitate, uneori marinimie , destul de mult orgoliu si vom dori sa fim in centrul atentiei si sa beneficiem de partea cea mai importanta din orice are legatura cu noi. Urmeaza o perioada in care trebuie sa invatam sa nu mai facem tot timpul pe plac celor din jur doar pentru a obtine aprobarea, respectul si admiratia lor, energia acestui ascendent ne poate ajuta in alegerea propriei aprobari si a respectului de sine, sa ne dezvoltam increderea in noi , doar asa vom castiga mai mult respect si chiar mai multa admiratie .  Dezvoltarea increderii in fortele proprii , in propria persoana, reprezinta cheia reala a acestui ascendent si daca vom folosi energia indusa de acest ascendent vom face fata mai usor restrictiilor impuse de Saturn retrograd gradul 21:45 Fecioara , un Saturn retrograd plasat in casa II . Miscarea aparent retrograda a lui Saturn pana la gradul 14 Fecioara ( in acest grad Saturn a fost in septembrie 2008 ) ne va face sa revenim asupra radacinilor tuturor problemelor din perioada septembrie –decembrie 2008, toate aceste probleme vor fi supuse revizuirii. Saturn retrograd ne da ocazia sa mergem “ inapoi “ si sa reorganizam, renegociem orice activitate, angajament care produce in viata noastra frustrare, vorbim aici de taxe, loc de munca, orice fel de servicii, orice fel de detaliu la care nu am fost atenti.  Este cel mai bun moment de reexaminare a tuturor structurilor, granitelor, parteneriatelor, reevaluarea obligatiilor, angajamentelor dar si a responsabilitatilor pe care le-am realizat in aceasta perioada septembrie –decembrie 2008. Un Saturn retrograd in casa II aduce destule restrictii in domeniul financiar , in investitii, in economii, vom simti din plin o mare anxietate legata de bani, de securitatea personala . De fapt , prin aceste restrictii, Saturn retrograd vrea sa devenim mai constienti de necesitatile financiare, masurile concrete si rabdatoare vor aduce rezultatele scontate , orice efort facut in reconstruirea structurii financiare si de securitate in acest interval de retrogradare va imbunatati cu siguranta situatiile financiare la revenirea lui Saturn in mers direct. Este un timp in care ni se cere sa invatam sa administram corect banii, sa ii obtinem prin metode corecte , sa invatam despre adevarata valoare a banului si despre cheltuieli chibzuite.

Priviti aceasta perioada de retrogradare a lui Saturn in ajun de An Nou ca o binecuvantare deoarece ne va oferi toate posibilitatile de a regrupa, restructura, repeta, rezolva si reorganiza in alt mod toate problemele aparute in perioada septembrie-decembrie 2008 , putem vorbi aici de probleme care nu ne ajuta in dezvoltarea noastra, care ne frustreaza si ne tin pe loc, sau putem vorbi de anumite orientari gresite, anumite structuri si negocieri gresite. Mesajul lui Saturn retrograd la cumpana dintre anii 2008-2009 ne transmite ca urmeaza un an plin de munca, sacrificii, limitari, in sens pozitiv , Saturn retrograd ne ofera posibilitatea de a vedea mai profund in noi, in vietile noastre,in toate problemele vietii noastre , ne da sansa de a repara unele greseli, orientari gresite, sa regandim unele planuri, vise, ne putem forma alte puncte de vedere mult mai realiste.Saturn retrograd in casa a II-a ne va invata sa folosim corect tot ceea ce tine de cuvintele “al meu, imi apartine, eu folosesc”.

Este bine ca stim ca “Saturn intarzie dar nu refuza”.

“LA MULTI ANI “

Adriana Tudosa

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.