LUNA NOUA IN LEU-28 IULIE 2022, ORA 20:55–ORA ROMANIEI-SALVATI DE LUMINA….

“M-am pogorat din Ceruri, a zis Hristos, nu ca sa fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6, 38).

Bat clopotele cerului pentru o noua nunta cosmica, vrem nu vrem, toti trebuie sa participam la acest moment astral important. Acuma Lumina- Soarele pe gradul 5:32 Leu se uneste cu Intunericul – Luna pe gradul 5:32 Leu si incep sa imparta daruri pentru toti cei invitati, in special pentru cei nascuti in preajma zilei de 28, din orice semn zodiacal.

O Luna Noua este asociata tot timpul cu un pas nou, o idee noua, un cuvant nou, ambitii si obiective noi, o haina noua pentru un proiect mai vechi. Iar in semnul de foc al Leului, noutatea se propaga prin iubire, copii, divertisment, vacante, proiecte creative, vointa divina.

Temele Leului, semnul ce imbraca aceasta luna noua tin de creativitate, iubire, copiii, piata bursiera, guvernanti, industria divertismentului, sportul profesional, inima, fast si ceremonii, teatru ( de multe ori dramatic), speculatii, hobby-uri, mandrie, drepturi egale pentru toti. Cum Luna Noua este asociata cu noi inceputuri, in semnul de foc al Leului, aceste inceputuri  trebuie sa fie indraznete, luminoase, marete, regale. Leul este caldura estivala si timpul maturizarii fructului, este un punct culminant al vegetatiei, al plenitudinii vietii cand Soarele, stapanul acestui semn, este cel mai puternic. Leul este copilul din noi, este artistul absorbit de munca lui, este semnul luminii spirituale, este lumina divina care ne salveaza. Oportunitatile acestei lunatii sunt legate de iubire, povesti de dagoste, placeri, copii, distractie, creativitate personala, speculatii, mandrie, faima, educatie, moralitate, dragostea in afara casatoriei.  Luna Noua aici este benefica actiunilor pure care pot pune in lumina unicitatea noastra, care exteriorizeaza natura noastra divina. Leul se exprima  prin verbul” a voi” iar aceasta lunatie ne ajuta sa intelegem ca fiecare actiune de-a noastra trebuie sa fie in acord cu vointa divina. “M-am pogorat din Ceruri, a zis Hristos, nu ca sa fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6, 38).

Este o Luna Noua cu o magie reala in ea, asa cum fac toate lunile noi dar care are si potentialul de a arunca o anumita rezistenta, incapatanare, in noi. Leul reprezinta si copilul nostru interior si este important sa acordam atentie acestei parti din noi, deoarece ne ghideaza bine. Copiii isi urmeaza in mod natural placerile, nevoile, iubirea. Acuma, putem onora copilul nostru interior recunoscand in mod natural cand o situatie sau o relatie ne face sa ne simtim fericiti, bucurosi si cand avem un sentiment de teama, de greutate. Luna noua in leu ne spune ca zambetul si bucuria pot fi cele mai bune medicamente pentru noi si pentru cei din jurul nostru. Suntem incurajati sa ne apreciem mai mult, sa exprimam ceea ce suntem cu adevarat, sa fim cu mintea deschisa si sa dam drumul indoielilor si criticilor permanente la adresa noastra. Optimismul, curajul si entuziasmul sunt darurile magice ale acestei lunatii pentru ca noi sa incepem sa ne exprimam asemeni soarelui, cu caldura si bunavointa fata de noi insine dar si fata de cei din jur.

Luna Noua in Leu poate fi un pas important catre imparatia( leu)divina din noi, poate fi o oportunitate pentru vindecare, pentru trezire spirituala, pentru a invata sa ne iubim pe noi dar si vietile noastre, pentru compasiune, iertare. “Ma iubesc si ma accept asa cum sunt, aleg sa ma iubesc pe mine insami, aleg sa ii iubesc pe cei din jur asa cum sunt, le accept deciziiile” este cel mai bun medicament pentru inima noastra.

In harta momentului astral, Luna Noua pe gradul 5:39 Leu activeaza casa VI, o casa naturala a fecioarei, o casa a devotamentului pentru ceilalti si a aptitudinilor de vindecare. Aici, oportunitatile tin de locul de munca, proiecte de munca, sefi, colegi, sanatate. A sasea casa reprezinta si salariatii, angajatorii, problemele legate de sanatatea publica, siguranta, igiena, fortele de aparare care protejeaza, legile muncii. Problema spinoasa a acestui moment de Luna Noua este critica, o critica folosita in a-i jigni pe altii, mai ales pe cei apropiati, ducand astfel la dificultati in dragoste, prietenii, munca, chiar casatorii. Dar va trebui sa invatam ca energia negativa ce insoteste critica excesiva se intoarce la cel care ii da viata, afectandu-ne astfel starea de sanatate. Semnificatia de baza a casei VI este cea a cresterii personale prin schimbarea unei stari, prin dezechilibru, prin crize. In fiecare noua etapa a vietii apare un moment critic, un moment de adaptare la nou, multi se adapteaza mai usor dar cele mai multe tranzitii sunt dificile si dureroase. Aceasta luna noua in casa VI vine cu solutii la toate problemele, crizele existentiale. Trebuie sa devenim constienti ca fiecare dintre noi suntem aici pe pamant in slujba ( casa VI) lui Dumnezeu, fiecare dintre noi se naste pentru un scop iar divinitatea ne sprijina in indeplinirea acestuia. Zi de zi, traim sub controlul Cerului chiar daca nu suntem constienti de asta. Planul creatiei lui Dumnezeu se respecta pas cu pas, facem parte din acest plan iar aceasta Luna Noua aduce noi oportunitati pentru implinirea vointei divine.

Jupiter in Berbec in aspect benefic cu Luna Noua aduce protectie, realizarea unor proiecte cu efort minim, solutii clare si facile ce pot asigura succesul.  Acesta este un moment minunat pentru a lucra la extinderea proiectelor si la promovarea propriilor obiective. Avem o mai mare incredere in abilitatile noastre dar avem si optimismul necesar obtinerii succesului. Vom fi la locul potrivit la momentul potrivit; instinctele noastre ne conduc foarte bine si trebuie sa avem incredere in ele. Acesta este un moment foarte bun si pentru investitii si tranzactii financiare, pentru imbunatatiri la domiciliu sau sa gasim casa mult dorita.

Verbul magic al Leului este “ a voi” iar cu Luna Noua in Leu, intelegem ca oricum am conjuga noi acest verb, “ Voia lui Dumnezeu” este singura conjugare care ne ajuta sa primim binecuvantarile Sale. Repetati cat mai des:“Doamne, arata-mi calea pe care sa merg ca la Tine am ridicat sufletul meu. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu.”Psalmul 142

Leul este un semn guvernat de Soare, un semn care ne spune ca fara lumina suntem pierduti. Aceasta Luna Noua in Leu este un moment minunat pentru a ne reinnoi si  pentru a ne concentra pe imbunatatirea potentialului creativ, pe dezvoltarea talentelor personale. Multi au probleme cu stima de sine,  iar aceasta luna noua ne cere sa lasam aceasta negativitate si sa trecem la o atitudine si o perceptie pozitiva despre noi insine. In cele din urma, aceasta lunatie este despre a sarbatori viata cu bucurie, sa ne exprimam creativitatea si calitatile unice, sa fim multumiti de noi si de potentialul nostru. Sa facem ceva creativ, sa ne invioram, sa ne deschidem inima, sa fim generosi, sa ne iubim si pretuim pe noi insine, sa ne rasfatam, sa ne bucuram de viata.

Si asa cum spune Omraam Mickael Aivanhov:

De azi inainte, intrebati Cerul: “Poate ca ai alte planuri cu mine. . . Poate ca, de la nastere, nu am facut decat sa-ti tulbur planurile, sa-ti stric proiectele. . .  si cereti-i iertare, implorandu-l sa va trimita entitati ceresti care sa va poata calauzi pasii. Si astfel, primind din lumina inaltului, va veti putea descurca mult mai bine. Dar daca nu veti aplica regulile si preceptele divine, daca va veti satisface numai natura inferioara, nu trebuie sa va leganati in iluzii: chiar daca multimea va va aplauda pentru vreun succes obtinut intr-un domeniu oarecare, veti ramane pacatosi. Lasati deoparte multimea, caci ea este oarba, nu cunoaste adevarata valoare a lucrurilor; chiar daca va poarta in triumf sau arunca cu pietre, ea nu trebuie sa constituie un criteriu de valoare absoluta, ci numai voi insiva trebuie sa va gasiti propriile repere. O tu Lumina, care esti cea mai evoluata, patrunde in mine, hraneste-mi inima si mintea”.

 Sa fiti binecuvantati!

Adriana Tudosa“

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.