HOROSCOPUL LUI MERCUR IN MERS DIRECT IN VARSATOR-10 MARTIE 2020, ORA 5:49, ORA ROMANIEI

“Puneti-Ma astfel la incercare, zice Domnul ostirilor. Si veti vedea cum voi deschide pentru voi caile Cerurilor, voi raspandi asupra voastra binecuvantari, incat veti fi coplesiti!” Maleahi 3:10

Dupa trei saptamani de mers aparent retrograd, Mercur isi reia mersul direct de pe gradul 28:13 Varsator, dar pana pe 30 martie,  cand ajunge pe gradul 12:53 Pesti (gradul inceperii miscarii aparent retrograde), inca mai suntem sub influenta puternica a lui Mercur deoarece strabate gradele zodiacale 28:13 Varsator -12:53 Pesti pentru a treia oara. Adesea, perioada in care Mercur strabate pentru a treia oara acelasi drum, poate dezvalui erorile comise in timpul fazei de retrogradare.

Cum tranzitul lui Mercur retrograd a inceput in Pesti si s-a terminat in semnul Varsator, confuzia, inselaciunea, falsul, ceata, s-au imbinat perfect cu socul, abaterea de la orice norma, imprevizibilul. Mercur retrograd in Pesti ne-a pus sa inotam prin viata asemeni unui peste condus de simturile lui sau asemeni unui peste luat de val. Marea lectie a lui Mercur retrograd in Pesti a fost sa ne aducem aminte de esenta noastra divina, de Isus Hristos din noi si sa incepem sa-l trezim, sa inviem pe Isus din noi. Dezvoltand increderea in divinitatea din noi care este conectata invizibil( semnul Pesti) la intelepciunea eterna si divina, putem rezolva orice problema. Nu suntem aici sa-i vindecam pe altii ci sa incepem sa ne vindecam pe noi, sa ne concentram asupra propriei vindecari interioare si sa eliberam traumele, vinovatiile, ranchiunele, care ne tin blocati. Cu toate ca perioada lui Mercur retrograd a putut incurca multe lucruri, a creat fel de fel de boli inchipuite, a adus confuzie, panica, totusi, marea sansa tine de practicile spirituale, de credinta, de credinta in Dumnezeu din noi.

“ Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. “Matei 6:33

Asta este adevarat. Cautarea raspunsurilor in noi insine este ultimul lucru pe care il facem, tot timpul incercam sa gasim explicatii, raspunsuri, in exterior. Cand Zeii discutau unde sa ascunda scanteia divina in om, in cele din urma au decis sa o puna inauntru, stiind ca va fi ultimul loc in care oamenii o vor cauta. Asa si este dar o planeta in mers retrograd ne ajuta sa descoperim divinitatea din noi. Bogatiile unei planete retrograde sunt descoperite in interior, nu prin interactiunea cu lumea exterioara. Astfel, cand o planeta este retrograda prin tranzit, experimentam influenta ei mai profund in noi, deoarece suntem incurajati sa contemplam adevarurile personale ale vietii intr-un mod privat. Trebuie sa incepem sa cautam raspunsurle in noi.
Temerile cresc cand ne concentram doar pe ele. Solutiile se ridica la suprafata atunci cand cerem subconstientului nostru sa ne ajute, cand intonam: “Sunt conectata in permanenta la intelepciunea eterna si divina a subconstientului meu care ma ajuta sa rezolv orice problema cu calm si cu rabdare; Divinul ma ghideaza in tot ceea ce fac.”

Ce se intamla cu adevarat cand Mercur trece de la miscarea retrograda( vinteza mica) la miscarea directa?

Este asemanator cu trezirea dupa un somn profund, cand Mercur vrea sa-si bea cafeaua cosmica pentru a-si recastiga complet constiinta. Ziua de 10 martie 2020 in care Mercur stationeaza direct, poate fi extrem de importanta in viata noastra. In aceasta zi sau chiar si in urmatoarea zi, probabil ca vom avea o claritate incredibila cu privire la problemele cu care ne-am confruntat in timpul lui Mercur retrograd. Avem nevoie de rabdare, iar cu Mercur in mers direct, in zilele urmatoare suntem liberi sa planificam activitati si intalniri vitale, sa semnam contracte, sa luam decizii sau sa facem achizitii importante.

Mercur in mers direct in Varsator poate fi o zi a vestilor socante, o noua lumina este varsata pe niste subiecte vechi. Favorizeaza intuitia, gandirea rapida, intelegerile intuitive, telepatia, clarvederea dar si imprastierea, dezordinea. Fara rabdare, chiar si o minte geniala poate gresi. Cu Mercur in Varsator avem sansa sa atingem Mintea Universala, sa obtinem informatii noi pentru orientarea viitoare, sa gasim solutii creative la fel de fel de probleme. Acuma, ideile, raspunsurile, cuvintele( Mercur) sunt inedite, revolutionare, socante( Varsator).  In aceasta perioada pot aparea rupturi intelectuale datorita afirmarii ideilor cu o virulenta destul de mare si neacceptarea opiniilor altora, poate fi un timp care socheaza totul in jur prin impunerea cu forta a unor idei absurde, mesajele pot fi destul de incurcate. In domeniul relatiilor, aliantelor, pot aparea extravagante de comportament, certuri urmate de resentimente, situatii incurcate care franeaza mersul normal al lucrurilor. Aroganta, prostia si fortarea lucrurilor in aceasta perioada vor fi destul de bine “ taxate “ de Mercur in Varsator in aspect de inconjunctie cu Luna in Fecioara din casa VII( relatii, uniuni, concurenti, dusmanii pe fata, casnicii, partener, judecatori). Inconjunctiile ( aspect de 150 grade intre planete) fac parte din viata si aduc provocari care ne cer sa aducem tangibilul si intangibilul intr-o armonie functionala, asa, pot face minuni. Cel mai mare ajutor acuma este subconstientul nostru, acolo gasim raspunsurile corecte, de acolo vin binecuvantarile noastre, in rest, sunt doar temeri, detalii, confuzii, iluzii.

Simbolul Sabian pentru gradul 29 Varsator, gradul intoarcerii in mers direct a lui Mercur:

“ Un fluture iesind la iveala dintr-o crisalida”.

Prin acest simbol sabian,  Mercur ne spune ca este necesara o schimbare radicala a modului in care gandim, traim, relationam. Avem nevoie de o reinnoire completa a tuturor implicatiilor de a fi in viata ca individ uman, de a accepta ca suntem interconectati intre noi si ca suntem toti conectati la serverul astral. Pe ce este “fixata” mintea ta ne intreaba Mercur in mers direct in Varsator?  Si ne cere sa ne linistim mintea, doar asa putem accesa ideile si solutiile la problemele noastre cotidiene aliniindu-ne cu mintea divina. In calatoria spirituala, activitatea intelectului este considerata de fapt un obstacol. Trebuie sa putem trece dincolo de intelect pentru a realiza adevarul spiritual, iar Mercur in Varsator este un pas catre un nou nivel de constiinta(un fluture iesind la iveala dintr-o crisalida). Contiinta bruta este tangibila si este in legatura cu simturile noastre; putem vedea o piatra, o putem ridica, o putem simti in mana noastra. Auzim cum curge apa. Constiinta subtila este taramul gandurilor. Suntem constienti de gandire, dar nu ne putem vedea gandurile si nici nu le putem atinge. Aici experimentam intelectul. Constiinta extrem de subtila se afla in linistea si tacerea dincolo de ganduri, iar aici experimentam intuitia. Este constiinta Universului si, odata ce suntem capabili sa actionam ghidati de intuitie, avem acces la intelepciunea eterna si divina a Universului. Alinierea noastra cu fortele cosmice ne ajuta sa vedem un aspect al divinului in toti oamenii, in tot ceea ce ne ajuta sa ne ducem traiul aici pe pamant.

Influenta lui Mercur in mers direct asupra fiecarui semn zodiacal:

Berbec/Ascendentul in Berbec

Dupa trei saptamani agitate si care au intarziat orice activitate, Mercur in mers direct in Varsator vine cu revelatii legate de prieteni, organizatii si grupuri, sperante, altruism, copiii altora. Intuitia si un rationament original pot rezolva multe probleme ce pareau de nerezolvat. A venit timpul sa va axati pe aceele relatii care va impartasesc interesele, care va pot ajuta sa dati viata sperantelor voastre, care va pot pune in lumina calitatile umanitare. Puteti intelege mai bine subiectele neobisnuite, astrologia si celelalte stiinte oculte. Puteti fi destul de originali in rezolvarea problemelor, gasiti solu?ii inovatoare la probleme. Puteti fi atrasi de ideile si conceptele originale si de cele care par a fi ciudate, avangardiste, revolutionare, eliberatoare. Mercur guverneaza si casa gandirii practice, a fratilor dar si casa muncii, colegilor, sanatatii, in consecinta pot aparea unele noutati, idei deosebite si in aceste domenii din viata voastra.

Taur/Ascendentul in Taur

Dupa trei saptamani agitate si care au intarziat orice activitate, Mercur in mers direct in Varsator va poate arata in sfarsit unele perspective legate de cariera, ambitii profesionale, imagine publica. Dupa trei saptamani de incurcaturi in cariera voastra, vantul se schimba si puteti vedea mai bine ce oportunitati aveti, pe cine va puteti baza pe mai departe in proiectele voastre profesionale. Mintea voastra poate fi concentrata pe o directie noua in viata voastra ce are legatura cu cariera, proiecte profesionale, o alta functie, un alt statut social. Poate fi inceputul unui drum nou, un drum care va pune sa munciti, sa invatati ceva nou in acord cu vocatia sufletului vostru. Cum Mercur este si planeta voastra financiara, va exista mai multa claritate in finantele voastre, puteti investi in proiectele vostre personale, in imaginea voastra, intr-un proiect neobisnuit. Claritatea financiara va fi mult imbunatatita si va puteti astepta la castiguri mai mari. Puteti comunica mai bine si cu copiii vostri, cu persoana iubita.

Gemeni /Ascendentul in Gemeni

Dupa trei saptamani agitate si care au intarziat orice activitate, Mercur in mers direct in Varsator vine cu revelatii ce tin de invatamant superior, credinta, strainatate, munca in strainatate, incredere in legile divine. Sunteti sprijiniti sa va dezvoltati credinta, intuitia, sa deschideti ochii catre orizontul mai larg din fata voastra, beneficiile vor veni cand veti intelege ca este necesar sa faceti tranzitia de la mintea inferioara la cea superioara, sa invatati ca adevarul inseamna mai mult decat problemele cotidiene si decat cunostintele inmagazinate in capul vostru. Mercur, conducatorului semnului vostru, este, de asemenea si planeta familiei voastre. Pot aparea unele noutati sau schimbari in familie, afaceri imobiliare, devine mai clar cum trebuie sa rezolvati o problema de familie sau o problema ce tine de o casa, o mostenire de familie.

Rac/ Ascendentul in Rac

Dupa trei saptamani agitate si care au intarziat orice activitate, Mercur in mers direct in Varsator vine cu revelatii legate de afaceri, viata intima, bani prin fel de fel de acorduri semnate, mosteniri, secrete, planuri secrete pentru putere. Urmeaza o perioada excelenta pentru noi strategii de afaceri, pentru deblocarea comunicarii in relatiile voastre importante sau care privesc viata mai multor oameni. Puteti aborda unele discutii despre subiecte care in mod normal ar putea crea valuri, cum ar fi cele legate de impartirea puterii, finante, intimitate. Cum Mercur este si planeta gandirii practice, frati, rude , drumuri scurte dar guverneaza si casa secretelor, plati karmice, si in aceste domenii, deveniti mai clari, vedeti altfel lucrurile. O problema legata de un frate, o sora, o ruda, poate fi inteleasa altfel acuma.

Leu/Ascendentul in Leu

Dupa trei saptamani de agitatie si incurcaturi in relatiile voastre, Mercur in mers direct in Varsator ridica steagul alb si va ajuta sa cantariti mai atenti problemele, sa luati in considerare pe langa nevoile voastre si nevoile partenerului. Gandurile voastre pot deveni mai clare prin dialog, prin cultivarea pacii interioare si relationale.Trebuie sa va detasati de ideile egocentrice dupa care v-ati condus pana acuma, sa cultivati compasiunea si dialogul. Cum Mercur este si planeta voastra financiara, va exista mai multa claritate in finantele voastre, puteti cheltui mai multi bani pentru proiectele vostre personale, pentru imaginea voastra, pentru un proiect neobisnuit. Unele chestiuni financiare pot fi deblocate iar unii prieteni pot fi dati deoparte.

Fecioara / Ascendentul in Fecioara

Dupa trei saptamani agitate legate de munca, activitati zilnice, nemultumiri ciudate, ingrijorari nefondate, probleme de sanatate, Mercur in mers direct va ajuta sa va eliberati de presiunile ce tin de locul de munca, un proiect la locul de munca, colegi, sefi, sanatate, rutine zilnice. Este timpul sa va imbunatatiti abilitatile si performantele legate de munca deoarece veti percepe mai clar cerintele celor din jur. Este timpul pentru a dezvolta obiceiuri mai sanatoase, sa sarbatoriti corpul fizic ca un templu al sufletului si va bucurati de fel de fel de ritualuri de frumusete. Puteti intelege mai bine subiectele neobisnuite, astrologia si celelalte stiinte oculte. Cum Mercur este si planeta carierei voastre, urmeaza o perioada excelenta de deblocare si dezvoltare a planurilor si strategiilor profesionale.

Balanta/Ascendentul in Balanta

Dupa trei saptamani agitate si care au intarziat orice activitate, Mercur in mers direct in Varsator vine cu revelatii in tot ce tine de iubire, copii, proiecte creative, afaceri, bani, prieteni, relatii ciudate. Poate fi un moment deosebit pentru noi proiecte creative, investitii speculative, distractii, romantism, jocuri care implica competitia cu ceilalti la nivel mental. Sunteti mai dispusi sa va asumati anumite riscuri. Sunteti indrumati sa intelegeti ca trebuie sa va concentrati mai mult pe propria creativitate, sa actionati acuma si in felul vostru propriu, sa nu va mai bazati pe altii pentru ghidare, orientare. Cum Mercur este si planeta strainatatii, a relatiei cu strainii, cunoastere inalta, puteti fi mai clari si mai buni comunicatori cu strainii, cu anumite persoane din strainatate, cu intelegerea legilor divine, a credintei. Puteti intelege ca Dumnezeu traieste in voi si puteti sa ii cereti ajutorul.

Scorpion/Ascendentul in Scorpion

Dupa trei saptamani agitate si care au intarziat orice activitate, Mercur in mers direct in Varsator vine cu revelatii ce tin de familie, parinti, casa voastra, o afacere imobiliara, tara, neam, originile voastre, o problema a sufletului vostru. Va puteti bucura de conversatiile cu cei dragi, cu cei din familie, de fapt, puteti fi mai rationali atunci cand vine vorba de problemele personale, parinti, camin. Este timpul sa intelegeti ca parintii nu trebuie judecati ci doar ajutati. Cum Mercur este si planeta vietii intime, relatii de suflet, este, de asemenea, mai usor pentru voi acuma sa abordati problemele sensibile, intime si personale cu logica si ratiune. Ca atare, puteti deschide discutii legate de subiecte tabu si care in mod normal ar putea cauza valuri, cum ar fi cele legate de o relatie care va macina sufletul, de un contract financiar, o mostenire, o lupta in familia voastra.

Sagetator/Ascendentul in Sagetator

Dupa trei saptamani agitate si care au intarziat orice activitate, Mercur in mers direct in Varsator va ofera o curiozitate naturala, facilitate in conversatii, succes prin tot ce tine de comunicarea cu vecinii si fra?ii, vizitarea prietenilor si rudelor. Interesele voastre sunt variate acuma si probabil si imprastiate.  Este un moment ideal pentru a gasi informatiile de care aveti nevoie chiar in mediul si oamenii din jurul vostru. Puteti comunica mai clar , puteti sa fiti mai atenti la mesajele pe care le dati si pe care le primiti. Cum Mercur este si planeta relatiilor voastre, puteti cantari mai bine acuma argumentele pro si contra fiecarei probleme, luand in considerare si nevoile celorlalti. Cooperarea si comunicarea cu ceilalti pot fi imbunatatite acuma. Si proiectele legate de cariera pot deveni mai clare, cuvintele si ideile voastre pot influenta autoritatile. Urmeaza o perioada excelenta pentru noi strategii profesionale.

Capricorn/Ascendentul in Capricorn

Dupa trei saptamani agitate si care au intarziat orice activitate, Mercur in mers direct in Varsator vine cu sfaturi noi legate de bani, valorificarea talentelor native, siguranta financiara si emotionala. Acceptarea valorilor spirituale ca parte inerenta a vietii voastre va poate ghida in valorificarea talentelor voastre native iar acest lucru va poate ajuta in construirea unei securitati emotionale si financiare. Cum Mercur este si planeta muncii voastre, este posibil sa existe mai multa activitate, miscare, comunicare cu colegii vostri si care sunt legate de strategii de munca, putere impartita.

Varsator/Ascendentul in Varsator

Dupa trei saptamani agitate si care au intarziat orice activitate, Mercur in mers direct in Varsator vine cu revelatii ce tin de propria persoana, comunicare cu ceilalti, evaluarea aspectului si imaginii personale, relatiile voastre, valoarea voastra. Modificarile in personalitatea voastra deschid un nou drum, o noua relatie, un nou mod de abordare a relatiilor voastre, un nou mod de a raspunde dusmanilor vostri, un nou mod de a da viata planurilor personale. Cum Mercur este si planeta iubirii, creativitatii personale, se poate sa deveniti mai clari in comunicarea cu persoana iubita, cu copiii vostri, cu ceea ce va place cu adevarat. O afacere o puteti vedea mai clar acuma.

Pesti/Ascendentul in Pesti

Dupa trei saptamani agitate, Mercur in mers direct in Varsator vine cu revelatii ce tin de chestiunile private, planuri secrete, problemele trecutului, sanatate, datorii karmice. Acesta este un moment bun pentru cercetare, contemplare linistita, meditatie, visele pot aduce mesaje uimitoare pentru viata voastra. Puteti face modificari neasteptate in obiceiurile si rutinele voastre pentru a va imbunatati starea de sanatate. Sunt accentuate platile karmice dar si oportunitatea vindecarii trecutului prin spiritualitate, credinta, ajutor neconditionat, compasiune, iubire neconditionata. Puteti deveni mai retrasi, interiorizati, spiritualitatea poate fi un ghid important acuma. Cum Mercur este si planeta relatiilor voastre, puteti cantari mai bine acuma argumentele pro si contra fiecarei probleme, luand in considerare si nevoile celorlalti. Cooperarea si comunicarea cu ceilalti pot fi imbunatatite acuma. Si proiectele legate de familie, casa, pot deveni mai clare.

Adriana Tudosa

You may also like

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.