ECLIPSA TOTALA DE SOARE IN SAGETATOR SI ZODIILE- 4 DECEMBRIE 2021

Eclipsele aduc in general schimbari importante in vietile noastre, nimic din ce se intampla in timpul unei eclipse, in zilele premergatoare si, mai ales  dupa eclipsa, nu poate fi prea usor. Eclipsele au in general un ton uranian, socant, surprinzator si neasteptat. Eclipsele fac ca lucrurile sa nu mai functioneze in modul in care ne asteptam. Nu exista nici o garantie ca schimbarile vor fi permanente sau pozitive doar ca ele trebuie sa se intample. Uneori, cosmosul foloseste mijloace dramatice pentru a-si pune in aplicare planurile progresiste. O Eclipsa de Soare face lumina in “partile intunecate “ dintr-un domeniu  cheie din viata noastra punandu-ne sa redescoprim un alt mod de a aborda acel domeniu (asta in functie de casa astrologica din harta natala activata dar si de existenta unei planete in apropierea gradului Eclipsei).

Simbolul Sabian al gradului 13 Sagetator, gradul Eclipsei de Soare este:

“ Trecutul unei vaduve este adus in lumina”. Este un simbol ce arata ca “trecutul ne prinde din urma”. Karma actiunilor trecute inca mai poate afecta posibilitatile viitoare. Nu poti scapa de faptele si evenimentele trecute. Dar, a fi blocat in trecut intr-o maniera care se repeta din nou si din nou, nu ofera prea multe oportunitati ci doar blocaje. Eclipsa de Soare pe  acest grad 13 Sagetator poate aduce fel de fel de revelatii, amintiri, surprize, poate elibera sau poate irita. Secretele sau problemele din trecut “sunt aduse in lumina “ deoarece ele trebuie recunoscute, vindecate, iertate. Si poate ca cel mai important este sa stim cum sa iertam, sa iertam totul. Aceasta eclipsa are darul ceresc de eliberare din restrictiile “ intunericului”. Multe lucruri neclare si inconstiente pot fi intelese acuma, pentru unii poate fi sfarsitul unui ciclu karmic, pentru altii, fantomele trecutului ii pot tine blocati, ii pot chinui in continuare,dar este mult mai bine sa traim in LUMINA. Este mai bine sa aducem problemele la „Lumina” unde pot fi vindecate, iertate si, speram, uitate.

“Odinioara erati intuneric; dar acum sunteti lumina in Domnul. Umblati deci ca niste copii ai luminii. Caci roada luminii sta in orice bunatate, in neprihanire si in adevar. Cercetati ce este placut inaintea Domnului. si nu luati deloc parte la lucrarile neroditoare ale intunericului, ba inca mai degraba osanditi-le. Caci e rusine numai sa spunem ce fac ei in ascuns. Dar toate aceste lucruri, cand sunt osandite de lumina, sunt date la iveala; pentru ca ceea ce scoate totul la iveala este lumina.” Efeseni 8-13

Aceasta Eclipsa de Soare este importanta pentru cei nascuti in jurul datei de 4 decembrie, iunie, martie, septembrie ( semnele mutabile Sagetator, Gemeni, Pesti, Fecioara).

Acest horoscop facut in functie de energizarea caselor astrologice (domeniile din viata noastra ) de catre Eclipsa de Soare este mai precis   pentru cei care isi cunosc semnul ascendentului, deci, daca va cunoasteti semnul ascendentului, cititi intai horoscopul pentru ascendent si apoi pentru semnul soarelui.

BERBEC /ASCENDENTUL IN BERBEC

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere ca in urmatoarele sase luni sa va deschideti mintea si la noi concepte, idei, credinte, sa intelegeti ca sunteti o rotita mica in Univers si ca aceasta rotita se invarte cel mai bine cand este in acord cu planul divin.  Aceasta eclipsa activeaza tot ce inseamna invatamant superior, expansiune culturala, calatorii necesare descoperirii si dezvoltarii intelepciunii. Descoperirea rolului spiritualitatii in viata de zi cu zi poate fi un obiectiv cheie pentru unii. A venit timpul sa deveniti constienti de rugaciune, pace, meditatie, de Dumnezeu. Sunteti ghidati sa reformati modul in care priviti cunoasterea, invatamantul, legea, moralitatea, calatoriile mari, alte culturi, strainatatea. Sunt favorizate “visele mari” , contactele stranse cu alte culturi, alte tari, experiente legate de profetii. Activitatile cu caracter juridic pot necesita o atentie deosebita, puteti hotara sa incepeti anumite cursuri, toate activitatile legate de invatamant, cunoastere, va vor atrage foarte mult. Provocarea momentului vine prin Uranus retrograd in Taur ce se leaga de aceasta eclipsa printr-un aspect de inconjunctie, aspect ce va spune ca aveti nevoie de unele ajustari in exagerarile, deciziile, actiunile imprevizibile din trecut si care au dezechilibrat si mai mult viata voastra. Aceste exagerari tin de castigurile financiare personale, valoare personala, adevarul vostru, prieteni, proiecte de grup. Saturn in Varsator este sustinatorul acestui moment astral si va cere sa fiti rabdatori cu problemele ce tin de un grup ce apartineti. Pot aparea responsabilitati suplimentare legate de un grup de oameni, locul de munca implica mai multa munca si responsabilitati. Aceasta Eclipsa va deschide noi orizonturi, va ajuta sa faceti apel la principiile spirituale pentru a naviga prin situatiile dificile.

TAUR / ASCENDENTUL IN TAUR

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere ca in urmatoarele sase luni sa va dezvoltati puterea personala, sa deveniti constienti de responsabilitatile fata de altii atat la nivel fizic cat si emotional. Este un accent deosebit pe ceea ce este cu adevarat al vostru si ceea ce este al partenerului, asociatului vostru. Toate activitatile legate de resursele impartite cu altii, elaborarea bugetelor, imprumuturi, impozite, asigurari, investitii, testamente, mosteniri, sunt puternic energizate acuma. Sunteti ghidati sa reformati modul in care priviti valorile, posesiunile, relatiile din interes, controlul si manipularea celorlalti, dependenta de banii partenerului, asociatului. Este timpul sa renuntati la tot ceea ce este uzat in viata voastra, in relatiile voastre, in viata voastra intima. La nivel personal, puteti transforma o relatie, puteti renunta la o afacere sau la un asociat dintr-o afacere, puteti sa va reorganizati bugetul, sa evaluati mai bine castigurile partenerului de viata si sa cautati noi modalitati de a imbunatatiti sectorul financiar. Marea provocare a acestui moment vine prin Uranus retrograd in Taur ce va tine bine de mana. Efectele aspectului de inconjunctie dintre Eclipsa de Soare si Uranus retrograd in Taur sunt greu de prevazut, cer o ajustare, o schimbare, o nevoie de a va apara pozitia, ideile, valoarea, cariera, ambitiile profesionale, chiar daca sunt multi care pot lucra impotriva voastra. Pentru asta, Uranus de mana cu voi va indeamna sa aveti incredere in propria intuitie astfel incat sa puteti schimba dinamica din viata voastra, sa intelegeti lucrurile dintr-o perspectiva mai mare, sa fiti diferiti, sa fiti cu adevarat ceea ce sunteti indiferent de ce cred ceilalti. Uranus retrograd este o oportunitate de a da deoparte tot ceea ce este inutil, invechit in viata noastra, in cariera voastra, in ambitiile profesionale. Saturn in Varsator este sustinatorul acestui moment astral si s-ar putea sa castigati recunoastere pentru munca voastra, pentru un proiect profesional de lunga durata. Este cel mai bun moment pentru evaluarea adevaratelor realizari profesionale.

GEMENI / ASCENDENTUL IN GEMENI

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere sa va axati mai mult pe relatia cu partenerul de viata, cu asociatul vostru, sa invatati ca “ este nevoie de doi” intr-o relatie. Este un indemn astral catre acele relatii, colaborari valoroase, pentru sufletul vostru. A venit timpul sa invatati ca nimic nu poate fi obtinut fara sprijinul colegilor, partenerilor sau chiar al concurentilor, rivalilor. Actiunile independente trebuie sa astepte iar cooperarea este importanta daca va doriti succes. Nu puteti merge pe cont propriu, sunteti intr-un fel “ la mila altora”. Chestiunile juridice, hotararile judecatoresti, sunt si ele in atentia acestei eclipse. Atentie la problemele legate de lege. Provocarea momentului vine prin Uranus retrograd in Taur ce se leaga de aceasta eclipsa printr-un aspect de inconjunctie, aspect ce poate aduce evenimente bruste si neasteptate in relatiile voastre, in credintele voastre, in relatia cu strainii, planuri secrete, dusmanii secrete. Sunt posibile suparari si surprize intr-un mod neasteptat, puteti descoperi pe cineva care lucreaza impotriva voastra, uneori evenimentele ascunse sunt descoperite in momentele cele mai inoportune. Saturn in Varsator este sustinatorul acestui moment care va cere sa fiti atenti in legatura cu unele probleme ce tin de crezurile voastre, studii superioare, straini si strainatate, relatii, decizii judecatoresti, lege divina.

RAC / ASCENDENTUL IN RAC

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere sa va axati mai mult pe munca si sanatatea voastra. Schimbarile promise de aceasta energie imensa pot insemna pasi inainte, crestere personala prin transformarea sau schimbarea conditiilor de la locul de munca. Acuma, sunteti impinsi sa renuntati la rutinele obisnuite, obiceiurile vechi confortabile, si sa imbratisati altele in acord cu interesele evolutiei, cresterii voastre. Daca sunteti in cautarea unui loc de munca, aceasta eclipsa poate aduce o oportunitate promitatoare. Este o Eclipsa ce vrea sa invatati sa deveniti furnizori de servicii pentru cei din jur dar fara a considera acest lucru frustrant. Este o reformare a obiceiurilor voastre zilnice, a sarcinilor voastre zilnice, a modului in care va ingrijiti corpul fizic, mintea si spiritul vostru. “O minte sanatoasa intr-un corp sanatos” este una din cerintele acestei eclipse. Provocarea momentului vine prin Uranus retrograd in Taur ce se leaga de aceasta eclipsa printr-un aspect de inconjunctie, aspect ce poate aduce evenimente bruste si neasteptate in tot ce tine de prieteni, relatii sociale, un grup mai mare de oameni, interese umanitare, credinta, moralitate, straini, justitie inalta, esoterism. Acuma, Uranus retrograd este o oportunitate de a da deoparte tot ceea ce este inutil, invechit in viata voastra, in gandirea voastra, sa depasiti anumite limite traditionale, sa propagati umanitarismul. Saturn in Varsator este sustinatorul acestui moment si va indeamna sa fiti atenti si vigilenti la fiecare pas legat de o afacere, o investitie comuna, venituri financiare comune. Veti invata lectii cruciale despre incredere, putere, afaceri, bani multi, taxe.

LEU / ASCENDENTUL IN LEU

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere sa va axati mai mult pe proiectele voastre creative, iubire, copii. A venit timpul sa va schimbati, corectati atitudinea fata de iubire, o persoana iubita, copii vostri. Evenimentele care au loc in apropiere unei eclipse va pot aferi un indiciu despre problemele de care veti fi preocupati in lunile ce vor urma. Pentru voi, temele inspectate de eclipsa tin de iubire, creativitate, convietuirea cu copii vostri, mandrie excesiva, placerile voastre, ceea ce va face sa fiti asemeni unui copil. Sunteti ghidati sa va reformati modul in care priviti relatiile de iubire, copiii, dragostea, prietenia, creativitatea, placerea, sperantele voastre. Aceasta Eclipsa poate matura o relatie de iubire, un proiect creativ care nu face parte din destinul vostru. In acelasi timp, puteti cunoaste o noua dragoste, poate fi ceva brusc, neprevazut.
Provocarea momentului vine prin Uranus retrograd in Taur ce se leaga de aceasta eclipsa printr-un aspect de inconjunctie, aspect ce poate aduce evenimente bruste si neasteptate in cariera, ambitii profesionale, statut social, iubire, copii, planuri secrete. Este o sansa de a re-face sau de a re-considera tot ce tine de cariera, ce va doriti cu adevarat in cariera voastra. Acuma, aveti oportunitatea de a da deoparte tot ceea ce este inutil, invechit in viata voastra, in cariera voastra, in modul de a intelege valoarea iubirii, in modul de a relationa cu copiii vostri. Saturn in Varsator este sustinatorul acestui moment si va cere sa va concentrati mai mult pe relatiile voastre, pe problemele partenerului de viata. Unele relatii pe termen lung vor fi testate. Sunteti cu adevarat compatibili pentru o calatorie de durata ? Unul sau ambii aveti nevoie sa faceti niste lucrari interioare majore?

FECIOARA/ ASCENDENTUL IN FECIOARA

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere sa va concentrati mai mult pe familie, parinti( mama), camin. Poate fi finalul unei cariere ce va indeamna sa va legati mai mult de casa, sa dezvoltati ceva benefic in caminul vostru. Pot aparea schimbari in ceea ce inseamna stil de viata, casa, tara. Aceasta Eclipsa poate aduce in lumina unele probleme sensibile legate de familie, trecutul vostru, mosteniri de familie. Sunteti ghidati sa reformati modul in care priviti familia, cariera, responsabilitatile voastre, relatia cu parintii chiar si relatia cu tara. Se poate ca aceasta Eclipsa sa va aduca casa mult visata, partenerul mult visat, puteti intemeia o familie, puteti emigra prinzand radacini in alta tara. Poate fi un timp excelent pentru a curata o rana veche in familie, pentru a repara o lupta domestica. Problemele familiei pot deveni mai complicate si imprevizibile si ar trebui sa investiti mai mult timp pentru a le aborda si rezolva cat mai eficient posibil. O femeie importanta sau mama pot fi implicate in schimbarile aduse de aceasta eclipsa. Provocarea momentului vine prin Uranus retrograd in Taur ce se leaga de aceasta eclipsa printr-un aspect de inconjunctie, aspect ce poate aduce evenimente bruste si neasteptate in familie, prietenii, proiecte de grup, credintele voastre, studiile voastre. Este o sansa de a re-face sau de a re-considera tot ce tine de credinta, studii, adevar, moralitate, straini, loc de munca, colegi, obiceiuri zilnice, sanatate. Saturn in Varsator este sustinatorul acestui moment astral si este timpul sa fiti realisti si seriosi cu un proiect profesional, sa respectati planificarile si munca voastra. Pot aparea si unele blocaje la locul de munca impuse de anumite autoritati, poate fi ceva imprevizibil, neasteptat care va produce destul stres. Ar trebui sa fiti mai atenti la sanatate, sa faceti unele modificari in obiceiurile voastre alimentare si sa reduceti nivelul de stress.

BALANTA/ ASCENDENTUL IN BALANTA

Eclipsa  de Soare in Sagetator va cere sa va concentrati pe dezvoltarea unor noi abilitati in comunicare, sa invatati sa va controlati in permanenta gandirea, sa cultivatI gandirea pozitiva, sa va sustineti rudele cu un gand si un sfat bun. Este posibil sa va mutati, chestiunile legate de frati si surori necesita din partea voastra o atentie desosebita, puteti beneficia de pe urma unui talent de scriitor, sunteti ajutati sa dati valoare cuvantului si sa beneficiati de pe urma folosirii in mod pozitiv a acestui talent. Sunteti ghidati sa reformati modul in care priviti comunicarea si studiile, evolutia personala si cresterea spirituala, cum va folositi cunostintele accumulate. Aceasta Eclipsa deschide perspective neasteptate prin vestile pe care le puteti primi, o conversatie buna poate duce la o idee mare care va schimba cursul evenimentelor in urmatoarea perioada.
Provocarea momentului vine prin Uranus retrograd in Taur ce se leaga de aceasta eclipsa printr-un aspect de inconjunctie, aspect ce va spune ca aveti nevoie de unele ajustari in exagerarile, actiunile imprevizibile din trecut ce au dezechilibrat si mai mult viata noastra. Problemele actuale au radacini in trecut, problemele gresite tin de modul de a intelege puterea, afacerile, jocurile secrete, viata intima, mostenirile, resursele comune. Trebuie sa invatati ca nimic nu e gratis in afara de milostenia lui Dumnezeu. Puteti primi o mostenire sau puteti pierde anumite valori materiale cu scopul de a constientiza ca nimic nu va apartine cu adevarat.
Saturn in Capricorn este sustinatorul acestui moment astral si va cere sa luati in serios iubirea, nevoile reale ale copiilor vostri, creativitatea personala, o reconsiderare a o modului de a va distra, relaxa.

SCORPION/ ASCENDENTUL IN SCORPION

Eclipsa  de Soare in Sagetator va cere ca in urmatoarele sase luni sa va concentrati pe mai mult pe ceea ce faceti cu adevarat prin propriile talente, valori. Acuma, puteti intelege mai bine ce va doriti cu adevarat, ce va intereseaza cel mai mult si ce trebuie sa faceti pentru a fi fericiti si multumiti. Chestiunile legate de bani, valoare personala, bunuri materiale, sunt stimulate. Experintele aduse de aceasta eclipsa pot provoca schimbari in modul in care vedeti banii, castigurile personale, valorile materiale dar si cele spirituale.  Aceasta eclipsa poate aduce cheltuieli sau pierderi neplanificate, urmeaza un timp in care trebuie sa fiti foarte atenti la tot ce inseamna bani, castiguri financiare, cum obtineti banii, cum ii cheltuiti. Sunteti ghidati sa reformati modul in care priviti valorile, banii, bunurile materiale si spirituale. Este posibil sa primiti o oferta neasteptata de munca, poate fi o schimbare radicala a modului in care castigati, cheltuiti banii. Este un accent deosebit asupra castigurilor voastre, asupra propriului sentiment de valoare, cat valoreaza munca voastra, cum va sunt apreciate valorile personale. Provocarea momentului vine prin Uranus retrograd in Taur ce se leaga de aceasta eclipsa printr-un aspect de inconjunctie, aspect ce poate aduce evenimente bruste si neasteptate in unele chestiuni parteneriale, in procese, in asociatii, familie, parinti, mosteniri imobiliare, cariera, ambitii profesionale. Cea mai sigura relatie cu ceilalti este cea in care uitati de manipulare, control, rabunare, gelozie. Este important sa va indepliniti nevoile dar fara a controla sau domina pe ceilalti. Saturn in Varsator este sustinatorul acestui moment astral si va spune ca legaturile voastre de familie trebuiesc luate in serios. Saturn, ca domn al karmei, va reaminteste ca apartineti unei familii, ca exista legaturi emotionale bune sau rele dar pe care trebuie sa nu le mai propagati ci sa iertati. Acuma, iertarea este un pas mic dar si un pas mare catre finalizarea unor plati karmice fata de cei din familia voastra.

SAGETATOR /ASCENDENTUL IN SAGETATOR

Energia Eclipsei de Soare chiar in semnul vostru va cere sa va concentrati pe dezvoltarea personala, increderea in sine, dezvoltarea orizonturilor personale. Toate eclipsele solare va influenteaza dar cu o eclipsa in semnul vostru, luminile astrale sunt pe voi si va indeamna ( de multe ori prin provocari) sa va schimbat imaginea si personalitatea, sa redefiniti obiectivele personale. Este timpul reinnoirii voastre, este timpul detoxifierii vietii si sanatatii voastre. Puteti fi ghidati catre adevaratele voastre obiective personale. Convingerile de baza, modelele relationale, rostogolite in timp, invechite, ar putea fi modificate radical, orice este posibil, important este sa salutati ajutorul primit. Fiti mai atenti la felul cum va prezentati in lume, nu actionati impulsiv. Este cel mai bun timp pentru reinventarea voastra, pentru a incepe un program de dezvoltare personala. Indrazniti, credeti in voi si in idealurile voastre, lasati trecutul in pace, viitorul este calea.
Provocarea momentului vine prin Uranus retrograd in Taur ce se leaga de aceasta eclipsa printr-un aspect de inconjunctie, aspect ce poate aduce evenimente bruste si neasteptate legate de locul de munca, sanatate, colegi, sefi, proiecte profesionale, documente, rude, calatorii scurte. Poate fi un moment de mare neliniste si ar trebui sa cultivati mai bine pacea, diplomatia. Aduceti-va aminte ca fiecare actiune produce consecinte. Saturn in Varsator este sustinatorul acestui moment astral si indeamna sa va cunoasteti mai bine, sa intelegeti cum functioneaza mintea voastra, cum va folositi ideile si cum folositi informatiile care vin la voi. “Nu tot ce zboara se mananca” este proverbul lui Saturn care vrea sa deveniti realisti in tot ce tine de comunicare, cum folositi noile instrumente de comunicare. Cultivati gandirea pozitiva, iertati-va trecutul, renuntati la gandurile negative care va pot imbolnavi, renuntati la critica excesiva si la dorinta de razbunare.

CAPRICORN/ASCENDENTUL IN CAPRICORN

Eclipsa de Soare va cere ca in urmatoarele sase luni sa va concentrati pe dezvoltarea legaturii voastre cu divinitatea. Incercati sa nu deveniti cel mai mare dusman al vostru, incercati sa fiti buni cu voi dar si cu cei din jur. Este timpul sa lucrati in singuratate la anumite proiecte dar si pentru linistirea mintii voastre. Cultivati pacea interioara, refaceti legatura cu Dumnezeu. Activitatile filantropice si serviciile umanitare va vor ajuta sa depasiti vinovatiile. Este un timp in care veti cauta singuratatea, sa stati in umbra, concentrandu-va mai mult pe ceea ce conteaza cel mai mult pentru voi. Cu o eclipsa de soare in acest domeniu din viata voastra, a sosit timpul sa faceti pace cu trecutul vostru, cu tot ceea ce este adunat acolo de la oameni la fapte, sa dati drumul la tot ceea ce este demodat in scopul unui nou inceput. Aceasta eclipsa poate aduce un mesaj important, o revelatie, anumite semne de care trebuie sa tineti seama, o indrumare printr-un vis ( fiti atenti la vise, dormiti cu un creion si un caiet langa voi), un sfat intelept care se poate dovedi a fi un adevarat colac de salvare. Eclipsa pune un accent deosebit si pe dezvoltarea spirituala.”Nu judecati ca sa nu fii judecati” reprezinta unul dintre postulatele biblice de care aveti nevoie in urmatoarea perioada.
Provocarea momentului vine prin Uranus retrograd in Taur ce se leaga de aceasta eclipsa printr-un aspect de inconjunctie, aspect ce poate aduce evenimente bruste si neasteptate legate de cariera, statut social, copii, iubire, creatii personale, valori. Problemele ce trebuiesc re-gandite tin de modul de a vedea o iubire, de copii, de mandrie exagerata( mandria merge tot timpul in fata caderii), de speculatii diverse, de creativitatea personala, de bani, valoare personala. Saturn in Varsator este sustinatorul acestui moment astral si va indeamna sa fiti realisti si atenti in afacerile financiare, cu activitatile care aduc bani,  siguranta financiara. Este timpul sa fiti mai, atenti, responsabili cu privire la modul in care obtineti, cheltuiti  banii, timpul si energia voastra.

VARSATOR/ ASCENDENTUL IN VARSATOR

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere sa va concentrati pe dezvoltarea unor noi relatii sociale care va pot ajuta si sustine. Concentrati-va pe un ideal de-al vostru, chiar sunteti ajutati sa-i dati viata. Sunt posibile cunostinte noi, posibile beneficii suplimentare, stabilirea unor relatii utile, a unor prietenii ce pot juca un rol deosebit in viata voastra. Sunteti  ghidati sa reformati modul in care priviti relatiile de prietenie, iubirea, creativitatea, idealurile, sperantele voastre, ideile neobisnuite, compasiunea si grija fata de oameni, astrologia. Poate fi o oportunitate stralucitoare de a colabora cu un grup nou social, puteti intra intr-un cerc nou de prieteni, puteti sa deveniti sensibili la glasul astrologiei. Aceste mutari sortite au un rol special, sa promovati interesele voastre profesionale, sa va sporiti increderea in voi, sa descoperiti ce aveti de oferit celor din jurul vostru, sa intelegeti ce inseamna compasiunea, ajutorul neconditionat. Activitatile cu copiii(in special cu copiii altora) pot creste.
Provocarea momentului vine prin Uranus retrograd in Taur ce se leaga de aceasta eclipsa printr-un aspect de inconjunctie, aspect ce poate aduce evenimente bruste si neasteptate legate de familie, parinti, cariera, casa, munca,prieteni, proiecte de grup. Problemele ce trebuiesc re-gandite tin de familie, radacinile voastre, parinti, camin, casa, comportament, proiecte personale. Incetiniti ritmul, asa puteti trece mai usor prin provocarile momentului. Saturn in Varsator este sustinatorul acestui moment astral si va indeamna sa fiti mai realisti cu proiectele si afacerile personale. Este timpul sa va ganditi la proiectele voastre ca la un maraton si nu ca la un sprint!

PESTI/ ASCENDENTUL IN PESTI

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere sa va concentrati pe dezvoltarea unor noi proiecte in cariera voastra. Ambitiile profesionale vor fi in centrul atentiei dar proiectele noi cer o examinare atenta. Se poate sa primiti o promovare, poate fi un timp al unor experiente cruciale in cariera, este o energie imensa ce promite un anumit grad de publicitate cu privire la reputatie, statut social. Acest lucru nu inseamna sa fiti doar in lumina reflectoarelor ci sa fiti fericiti ca sunteti acolo.
Regulile jocului se schimba si veti fi nevoiti sa faceti unele corectii in cariera voastra, in relatia cu un parinte, un barbat, o autoritate, rol jucat in societate, statut social, autoritate personala, destin. Evitati mandria si aroganta, stau in calea succesului. Provocarea momentului vine prin Uranus retrograd in Taur ce se leaga de aceasta eclipsa printr-un aspect de inconjunctie, aspect ce poate aduce evenimente bruste si neasteptate legate de rude, vecini, tineri, comunitatea in care traiti, cariera, copii, iubire, planuri facute in spatele usilor inchise. Problemele ce trebuiesc re-gandite tin de rude, gandire invechita, comunicare, comert, tineri, studii.
Saturn in Varsator este sustinatorul acestui moment astral si va poate ajuta sa scapati de poverile inutile dar asta nu imediat, tot ce este vechi se dizolva pentru a face loc noilor orientari si noilor structuri ale vietii voastre.
Daca vreti sa progresati, trebuie sa fiti foarte disciplinati si ordonati. Practicile spirituale, rugaciunea, compasiunea, iubirea neconditionata, trebuie sa devina o parte din viata voastra.

Adriana Tudosa

You may also like

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.