SATURN IN MERS DIRECT IN SAGETATOR -13 AUGUST 2016, ORA 12:50, ORA ROMANIEI- DUMNEZEU ITI DA DAR NU-TI BAGA SI-N TRAISTA …..

saturn

“Daca portile va sunt inchise in inalt, puteti bate mult si bine la toate portile terestre, nimeni nu va va deschide pentru a va da ceva. Pentru ca in realitate, nu oamenii sunt cei care dau. Daca bancile ceresti sunt închise, nimeni nu va va asculta; de acolo de sus vor fi impiedicati si prietenii vostri sa va vina in ajutor. Atunci cand va spun ca sunteti foarte bogati, nu ma credeti, si totusi pot sa va dovedesc ca sunteti miliardari fara sa stiti. Voi spune: “Te plangi ca esti sarac ? Ei bine, “da-mi mainile tale pentru zece milioane. Refuzati sa mi le dati pentru acest pret. “Atunci, da-mi ochii tai pentru o suta de milioane”. Refuzati si acum, iar daca va cer limba sau nasul pentru sume fantastice, refuzati in continuare. Atunci se cheama ca sunteti miliardari ! Cel care poseda niste proprietati,castele, un cont in banca, nu este considerat sarac sub pretext ca se plimba fara bani lichizi asupra sa. Credeti ca sunteti saraci pentru ca nu aveti nici monede de aur, nici actiuni in banca ? In realitate, acesti bani nu va sunt de nici un folos real in raport cu bogatiile pe care vi le-a dat deja natura.” Omraam Mickael Aivanhov

Ultima planeta pe care o putem vedea cu ochiul liber este Saturn. In astrologie, domeniul lui Saturn include timpul, granitele, legile limitarii, forma, structura, autoritatea.

Pe 13 august 2016, Saturn revine la miscarea directa in semnul Sagetator de pe gradul 9:47,  urmeaza o saptamana in care “ Saturn stationeaza “  aducand de cele mai multe ori puncte de cotitura in proiectele pe termen lung, in planurile initiate in ultimile cinci luni. Poate fi o saptamana destul de grea, pot sa apara situatii intr-un fel limita care cer o deblocare, apar frustrari majore legate de necesitatea luarii unor decizii. Stresul, limitarile adunate de-a lungul celor cinci luni de retrogradare a lui Saturn pot sa dispara in urmatoarea perioada, de fapt intreaga energie acumulata sub forma de stres poate fi folosita in urmatoarea perioada in deblocarea unor experiente de viata, in schimbarea directiei de viata. Adesea, luam viata ca o joaca dar in timp descoperim cu surprindere ca exista ceva sau cineva care ne pune bete-n roate, reactionam in toate felurile posibile si incepem sa cautam o cale de a scapa de responsabilitati, de lucrurile cu care Saturn ne preseaza. Dar din perspectiva lui Saturn, noi trebuie sa devenim constienti de scopul prezentei noastre aici pe pamant si de ceea ce putem face prin darurile noastre naturale.
Timp de cinci luni, Saturn retrograd in Sagetator ne-a dat posibilitate sa mergem “ inapoi “ si sa reorganizam, renegociem orice activitate, angajament care produce in viata noastra frustrare. Cum Saturn este domnul natural al casei X, perioada de retrogradare a amplificat jocurile puterii, abuzurile puterii, probleme profesionale, in cariera, cu sefii, cu autoritatile.

In harta astrala a acestui eveniment important, Saturn in mers direct pe gradul 9:47 energizeaza casa II, o casa ce se ocupa de bani, valori, talente native. Proverbul “ Dumnezeu iti da dar nu-ti baga in traista “ este in acord deplin cu Saturn in casa II, aratand clar ca formula magica de a obtine beneficii include valorificarea unui talent cu multa munca, efort sustinut, rabdare, smerenie. Este o perioada in care Saturn ne provoaca sa ne gandim mai mult la noi, la realizarile personale, vom fi premiati pentru eforturile reale sau la polul opus vor aparea piedicile, blocajele, pierderi financiare. Cu Saturn in Sagetator in casa II  trebuie sa invatam ca restrictiile,  pierderile, castigurile financiare si spirituale sunt direct proportionale cu efortul depus, cu increderea in ceea ce putem face cel mai bine.
Saturn in fuziune cu Marte in Sagetator restrictioneaza actiunea, apar de fapt dificultati, austeritate, efort solitar. Obstacolele induse de acest aspect trebuiesc gestionate cu rabdare, analiza atenta, agresivitate constructiva si bine tinuta in frau. Altfel, Marte (actiunea) de mana cu Saturn(limita, autoritate)  nu pot conduce decat la un esec maret.
Saturn obliga intr-un fel sau altul sa corectam definitia banului si a ceea ce putem face prin noi insine, primim exact ceea ce meritam, nimic mai mult sau mai putin. Aceasta este legea lui Saturn si daca este o lege divina chiar nu o putem abroga noi pamantenii.  Daca sunteti nemultumiti de locul de munca, Saturn va poate ajuta sa va gasiti ceva in acord cu scopul vostru, cu talentele naturale ale voastre. Saturn de mana cu Marte in Sagetator  in casa II pot amplifica si lipsa banilor, a resurselor materiale, pot aparea intarzieri sau fel de fel de blocaje in cumpararea sau vanzarea unor bunuri imobiliare, masini, in special, toate bunurile care vin din strainatate cer o atentie marita.

Saturn formeaza si un aspect de careu provocator cu Venus in Fecioara ceea ce amplifica si mai mult dezacordurile in relatii, apar deceptii si rupturi amoroase. Poate fi foarte greu sa se ajunga la compromisuri, la un acord, in orice fel de relatie.

Simbolul Sabian al gradului 10 Sagetator, gradul intoarcerii lui Saturn in mers direct este : O simbolizare scenica a zeitei oportunitatii.
Dupa atatea luni de restrictii, Saturn pe acest grad zodiacal promite recompense , oportunitati, aprecieri dar trebuie sa facem o distinctie clara intre realitate si teatru, intre ceea ce putem face in mod real si ceea ce visam construindu-ne un rol fals.

Saturn ne spune ca trebuie sa avem incredere in noi, in potentialul nostru, in rolul nostru real, asa, Zeita oportunitatii  este alaturi de noi.
Fara Saturn, am fi fara limite din toate punctele de vedere. Putem visa o afacere dar viziunea nu inseamna nimic fara planificarea atenta a lui Saturn, putem visa o casa dar fara munca nu o putem avea, putem sa ne dorim o casnicie dar fara lipiciul puternic al lui Saturn, relatia devine ceva destinat esecului.

Influenta majora a lui Saturn in Sagetator va fi asupra semnelor mutabile: Sagetator, Gemeni, Pesti, Fecioare.

BERBEC /ASCENDENTUL IN BERBEC
Saturn in Sagetator tranziteaza casa studiilor inalte, strainatate, afaceri cu strainatatea, calatorii mari, lege divina, moralitate. Este o perioada in care veti simti nevoia de a va transforma launtric, veti incerca sa va  adaptati la un ideal superior, veti dori sa calatoriti prin lume, sa studiati diverse subiecte care sa va ajute sa dobanditi o perspectiva superioara asupra vietii. Este un timp in care se pot materializa eforturile facute pentru implinirea ambitiilor personale, poate fi o perioada agitata si plina de insatisfactii intelegand ca este necesar de un efort mai intens pentru exprimarea cunoasterii acumulate in trecut. Va puteti  intalni in aceasta perioada cu anumite frustrari legate de blocajele in cariera voastra din cauza ca nu v-ati continuat sau terminat  anumite studii. Acuma, cu Saturn in aceast domeniu, va puteti continua studiile, daca nu veti face nimic in aceasta directie veti fi deprimati, tot ceea ce faceti acuma poate avea o influenta puternica in cariera si imaginea voastra. Afacerile, implicarea in afaceri cer o mare corectitudine, cei care incalca legea, cei care fac ilegalitati vor simti din plin bratul legii in viata lor. Fiti atenti la dusmani, colegi si angajati, acestia va pot insela, feriti-va de tot ceea ce poate defaima locul de munca sau in societate, finantele au si ele nevoie de o manipulare corecta  deoarece veti avea tendinta sa-i risipiti.  Mental, puteti fi mai agitati, evitati argumentele contradictorii cu cei apropiati voua deoarece va puteti crea noi dusmani chiar in cadrul familiei.

TAUR / ASCENDENTUL IN TAUR
Cu Saturn in Sagetator in casa VIII, sunt aduse in lumina chestiunile financiare ce tin de banii in comun cu un partener de viata, cu un asociat, cu o banca. Casa VIII face referire si la impozite, asigurari, obligatiuni, mosteniri, datorii, credite sau orice altceva care este o resursa comuna cu un partener. In orice caz, experientele emotionale vor fi oarecum limitate. Finantele necesita o atentie deosebita si totul se deruleaza bine daca sunteti organizati si atenti. Pot aparea probleme cu creditele, restrictii in acest domeniu ( va certati cu bancile), daca sunteti intr-un divort, puteti pierde voi cel mai mult, sunteti taxati de aceasta energie. Este un timp in care energia saturniana lucreaza pentru voi  in directia disciplinarii dorintelor, atasamentelor emotionale, banilor in comun iar acest lucru poate fi impus de anumite circumstante exterioare care va  vor forta intr-un anumit fel sa priviti  in fata anumite realitati fie prin frustrarile pe care le vor genera fie prin dorinta de a constientiza ramificatiile dorintelor personale si a modului in care v-ati folosit pana in prezent puterea financiara, emotional, oculta si spirituala. Poate fi o perioada mai grea pentru voi daca nu veti incerca sa fiti realisti si disciplinati  in folosirea banilor in comun, in intelegerea dorintelor  personale, emotionale. Este posibil sa dati viata unor afaceri financiare sau va puteti  intalni cu grave probleme financiare pe care trebuie sa le rezolvati, pot aparea probleme mari cu creditele , cu orice bani imprumutati , de aceea aveti nevoie de prudenta =, disciplina si un simt realist in abordarea oricaror chestiuni financiare. Tot in aceasta perioada puteti fi atrasi de activitatile oculte, studii, practici si cercetari spirituale.

GEMENI / ASCENDENTUL IN GEMENI
Saturn in Sagetator in casa VII are un impact desosebit in relatia cu partenerii, cu asociatii. Urmeaza o perioada in care trebuie sa va sachimbati optica asupra relatiei cu partenerul, sa renuntati la egoism, sa va implicati in problemele celuilalt cu multa bunavointa si dorinta de colaborare. Lipsa de atentie fata de problemele partenerului vor putea conduce la instrainate, evenimente neplacute, chiar divort. Exigenta, duritatea, modul ciudat de exprimare a sentimentelor cer din partea voastra o transformare, este cel mai bun timp sa intelegeti ce inseamna un partener, un asociat. Saturn va aduce destul de repede cu picioarele pe pamant trebuind sa va creati o perspectiva corecta si solida asupra relatiilor voastre, orice relatie care nu mai merge sub nici o forma poate fi rupta. Cu Saturn in tranzit prin aceasta casa, o relatie se poate rupe, se poate redefini, o alta relatie poate incepe pe un teren mai stabil, efectele lui Saturn sunt pe termen lung si de o importanta majora. Menirea lui Saturn prin aceasta casa este aceea de a va invata sa construiti stabilitate in domeniul parteneriatelor, sa dati viata unei relatii stabile, sa deveniti responsabili atat fata de relatie  cat si fata de partener, asociat.

RAC / ASCENDENTUL IN RAC
Saturn in Sagetator  parcurge casa VI –un domeniu care vorbeste despre locul de munca, rutina zilnica, colegi, sefi, sanatate.
Saturn in tranzit prin aceasta casa astrologica, va permite  o ajustare interioara, schimbarea modului de gandire, a muncii, a obiceiurilor legate de sanatate.Veti simti un impuls interior sau de multe ori o presiune din partea circumstantelor exterioare care va determina sa deveniti mai organizati  si mai disciplinati in domeniile practice ale vietii,in special in domeniul muncii si al sanatatii. Schimbarile la locul munca sau chiar a locului de munca nu trebuie sa va mire , la fel nici unele probleme cronice de sanatate. Sub influenta acestei energii saturniene, dezordinea trebuie transformata in ordine iar pentru a face acest lucru , Saturn va  indeamna sa fiti  disciplinati cu timpul vostru, cu munca noastra, cu sanatatea corpului vostru.

LEU / ASCENDENTUL IN LEU
Saturn in Sagetator parcurge casa V –un domeniu ce vorbeste de iubire, creativitate, copii, risc, aventura, initiative artistice sau financiare, maretie.
Este un timp in care vi se da sansa sa intelegeti cum sa va folositi vitalitatea, energia emotionala si a iubirii, forta creatoare. Pot aparea diverse blocaje si temeri fata de tot ce va frustreaza din punct de vedere creator, al iubirii  sau cum daruiti iubirea. Lectia lui Saturn aici are legatura si cu consolidarea increderii in propria persoana, orice act de creatie are nevoie de un efort personal pe masura. In aceasta perioada este posibil sa va intelegeti mai greu cu copii, Saturn vrea sa intelegi nevoile reale ale acestora si datoria personala fata de ei. Orice relatie de iubire care produce frustrare va fi rupta sau va cere o reanalizare a ei, este un timp destul de greu in relatiile de iubire. In aceasta perioada puteti constientiza mult mai usor blocajele si temerile care intr-un anumit fel va devitalizeaza, de aceea ar fi mult mai bine va confruntati cu acestea, sa le eliminati din viata voastra, sa descoperiti un sens mai profund in modul de exprimare al vostru, sa deveniti responsabili si disciplinati. Saturn vine sa va aminteasca ca nu exista iubire fara un sentiment real al responsabilitatii, nu exista creatii personale fara eforturi si fara programe de studiu si de lucru. Poate fi cel mai bun timp in care un hobby poate fi transformat intr-o afacere productiva.

FECIOARA/ ASCENDENT IN FECIOARA
Saturn in Sagetator parcurge casa IV –un domeniu al familiei, radacinilor familiei, responsabilitate fata de parinti, neam, tara, afaceri imobiliare.
Poate fi considerat un tranzit critic  in care veti fi nevoiti sa “incepeti o adevarata curatenie de primavera  in interiorul vostru “,  in atasamentele  fata de trecut care va  pot tine pe loc, este un timp in care veti fi pusi la treaba pentru a va defini si solidifica identitatea voastra , siguranta voastra emotionala. In casa familiei, Saturn va  testeaza increderea in propria persoana , rabdarea, poate crea destule probleme interne astfel incat fericirea devine o marfa rara. Este un timp al conflictelor la domiciuliu dar si la locul de munca, rudele pot deveni adevarati dusmani sau poveri, ceea ce ar putea crea destule tensiuni interioare. Circumstantele se pot dezvolta in asa fel incat pot sa va  perturbe interesele voastre provocand o schimbare in comportamentul vostru, pedepsele si amenzile lui Saturn au o legatura directa cu lucrurile pe care le-ati  neglijat in trecut. Saturn in casa IV este in opozitie cu casa X-casa carierei, in acest timp, cariera voastra , imaginea publica, relatia cu sefii, cu figurile autoritate pot fi afectate sau pot fi solidificate. Este cea mai buna perioada in care puteti pune fundamente pentru ambitiile pe termen lung si puteti  stabili toate operatiile necesare progresului vostru  in cariera personala. Saturn in tranzit prin acest domeniu de viata, marcheaza un moment considerabil de “ imbogatire interioara”, este un tranzit ce va pune un accent deosebit pe cresterea puterii voastre personale.

BALANTA/ ASCENDENT IN BALANTA
Saturn in Sagetator parcurge casa III – o casa a studiilor, comunicarii, calatorii scurte, rude, frati si surori,comert.Saturn in casa studiilor, va poate trimite la scoala, va puteti concentra asupra invatarii unor lucruri noi, asupra deschiderii orizonturilor intelectuale si asupra acumularii unor talente noi care va pot conferi profunzime expresiei mintii, inteligentii voastre. Este cea mai buna perioada pentru orice fel de cercetare, cursuri,se pune un accent deosebit pe gandirea practica, pe exprimarea clara si concisa a ideilor practice. Puteti calatori mai mult fie datorita profesiei fie datorita indatoririlor familiale sau alte responsabilitati, este de asemenea o perioada propice reinnodarii vechilor legaturi , nu doar in domeniul intelectual ci si relational.

SCORPION/ ASCENDENTUL IN SCORPION
Saturn in Sagetator parcurge casa banilor,valorilor, este o o perioada in care accentul este pus pe valorificarea talentelor voastre native. Saturn in tranzit prin acest domeniu de viata va vorbeste intr-un limbaj clar despre banii pe care ii obtineti din munca voastra, prin folosirea talentelor voastr, tot timpul parca aveti in gand “ am obosit sa ma gandesc la problemele mele , mi se pare ca pierd timpul, tot ceea ce imi doresc acuma este sa fac ceva in lumea reala, sa fac ceva concret, sa obtin mai multi bani”.  Cu Saturn in tranzit prin aceasta casa este ideal sa incepeti o noua afacere, sa invatati  o noua meserie, sa obtineti  o cunoastere practica care mai tarziu  va permite sa obtineti mai multi bani, este o perioada buna de a incerca sa puneti bazele unei mai bune securitati si stabilitati in lumea materiala. Masurile concrete si rabdatoare luate in aceasta perioada pentru a va  pune la punct afacerile materiale  vor da cu siguranta mai devreme sau mai tarziu rezultatele scontate si vor aduce beneficii considerabile, ceea ce este important sa stiti  este ca “ graba strica treaba” , energia lui Saturn in aceasta casa actioneaza lent dar sigur.

SAGETATOR/ASCENDENTUL IN SAGETATOR
Saturn in Sagetator  “este la voi acasa” , este o energie cu puternice influente asupra personalitatii voastre, aspectului fizic, modului in care vedeti lumea dar si a modului in care lumea va vede, aceasta energie restrictiva este pe capul vostru pana in decembrie 2017.
Saturn este planeta karmei  si are un mod unic de a va invata umilinta, rabdarea, va pune sa va analizati rezultatele si comportamentul din trecut si sa va  asumati responsabilitatea pentru acestea chiar daca au fost bune sau rele. Este cea mai buna perioada in care puteti deveni realisti in legatura cu voi, cu propria voastra persoana, sa incercati sa definiti ce vreti sa dezvoltati  la voi. Aceasta cunoastere a voastra, a realitatii vietii voastre poate incepe de multe ori prin diverse crize, toata perioada va fi  caracterizata de dorinta voastra de a va  cunoaste mai bine, de a incerca sa aflati  cat mai multe despre capacitatile voastre pe care sa le folositi in a face ceva in urmatorii ani, de a realiza ceva. Acesta perioada poate fi una plina de probleme, tensiuni, cu Saturn in semnul vostru, starile emotionale si mentale pot fi destul de tensionate, vitalitatea voastra poate fi destul de scazuta. Este un timp in care sunteti chemati sa faceti schimbari aproape in fiecare domeniu din viata voastra care are nevoie de “ reparatii “, pot aparea obstacole la locul de munca, in relatia cu partenerul,  Saturn va cere sa fiti realisti cu voi insiva, sa va invatati limitele, sa va maturizati, trebuie sa stiti ca aceasta energie poate aduce destule restrictii si pierderi cand veti tinde sa credeti ca puteti face orice, va veti confrunta cu probleme si obstacole care va vor solicita sa fiti mai realisti si practici in rezolvarea lor . Toate aceste experiente vor fi necesare pentru a va cunoaste mai bine.

CAPRICORN/ASCENDENTUL IN CAPRICORN
Saturn in Sagetator tranziteaza casa secretelor, izolarii, karmei, este o perioada in care accentul cade pe afacerile neterminate ale trecutului, pe crearea ordinii si stabilitatii in viata voastra interioara. Energia saturniana arata ca este necesar sa incepeti  “ o adevarata curatenie de primavara “ in blocajele inconstiente, in inhibitiile si temerile voastre. Trebuie sa infruntati  aceste temeri ale voastre inainte de a merge mai departe cu procesul de maturizare, in prezent, aceste temeri va pot impiedica sa va asumati anumite riscuri. Saturn guverneaza regulile, realitatea practica si imediata dar cu plasarea lui in casa secretelor si izolarii, realitatea practica  poate sa-si piarda din claritate, adevarul poate fi mai evaziv, temerile, vina si inhibitiile inconstiente pot fi cauzate de incapacitatea de a discerne ceea ce este real de ceea ce este fantezie. Aici, nu exista nici o realitate obiectiva sau subiectiva, doar impresii vagi a ceea ce se presupune a fi real. Scopul principal  al acestui tranzit  al  lui Saturn este confruntarea cu temerile voastre, cu vinovatiile voastre si incercarea de a le controla in asa fel incat acestea sa nu va tina pe loc. Doar prin intelegerea acestora veti cauta in mod activ modalitati de a depasi orice fel de blocaj care poate aparea. Saturn in acest domeniu va poate ajuta sa scapati de poverile inutile dar asta nu imediat, tot ce este vechi se dizolva pentru  a face loc noilor orientari si noilor structuri ale vietii voastre. Este cea mai buna perioada pentru a scapa de poverile inutile, de prietenii falsi, puteti fi atrasi de subiecte spirituale, mistice si oculte care va pot raspunde la intrebarile voastre. Mare atentie la “ prietenii falsi”, nu spuneti oricui ce planuri aveti, aveti grija ce vorbiti si cui vorbiti.

VARSATOR/ ASCENDENTUL IN VARSATOR
Saturn in Sagetator tranziteaza casa prietenilor, sperante, dorinte, este o perioada in care accentul cade pe dezvoltarea voastra viitoare, pe functionarea voastra in societate. Saturn in tranzit prin acest domeniu de viata va poate pune fata in fata cu ceea ce ati facut sau nu ati facut dar mai ales cu ceea ce trebuie sa faceti pentru viitorul vostru  in relatia cu alti oameni dar si cu locul in care traiti. Este o perioada in care va veti  gandi mai mult la obiectivele voastre personale, ce anume va doriti, ce rol vreti sa jucati in comunitate, va puteti  defini intr-un mod destul de realist sperantele si dorintele cele mai intime, va puteti asuma responsabilitati mai mari fata de cei din jurul vostru iar acest lucru va va ajuta sa deveniti mai lucizi fata de prietenile voastre si relatiile individuale, puteti  renunta la anumite prietenii, la anumite grupuri sociale, puteti  cladi noi prietenii care sa va fie  de folos pentru viitorul vostru.

PESTI/ ASCENDENTUL IN PESTI
Saturn in Sagetator tranziteaza casa carierei, vietii sociale, reputatie, este o perioada in care accentul cade pe implinirea ambitiilor sociale, pe rolul jucat in societate, pe autoritatea personala. Poate fi o perioada in care sunteti fortati sa va asumati mai multe responsabilitati , frustrarea poate aparea in legatura cu necesitatea de a face fata unor indatoriri neplacute, este cel mai bun moment de a lucra alaturi de Saturn la redefinirea ambitiilor in cariera voastra, poate fi un apogeu in cariera voastra , puteti obtine recunoasterea celor din jur sau puteti fi rasturnati daca ati urcat nemeritat intr-o functie. Saturn se simte bine in aceasta casa ceea ce arata ca puteti deveni mai structurati, disciplinati, responsabili cu cariera voastra ,va da  un grad de rezistenta foarte mare in drumul de a va cladi o cariera dar si o capacitate mare de a face fata responsabilitatilor. Este cel mai bun timp sa deveniti realisti cu scopul vostru, sa va cunoasteti limitele. Totul se invarte in jurul carierei, puteti deveni constienti de ceea ce ati realizat, construit sau nu pana in prezent. Cariera, locul in societate, reputatia sunt recompensate sau amendate de energia saturniana, asta in functie de faptele cu care dovediti realizarile voastre in acest domeniu de viata. Disconfortul acestei perioade apare doar ca urmare a fugii de realitate sau a unei imagini false a carierei voastre pe care continuati s-o imbratisati . Saturn are metodele lui de a va face realisti in legatura cu cariera voastra , fiti convinsi  ca le va aplica si la voi fiind pusi in situatia de a recunoaste exact ceea ce ati realizat , nici mai  mult, nici mai putin.

 

Adriana Tudosa

 

You may also like

3 Comments

  1. Multumim, chiar asa e, eu una simt energia saturniana din plin, sper sa pot baga in traista ce mi se ofera acum, sa ma tina puterile, vreau sa zic. Bine venit articolul !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.