ECLIPSA TOTALA DE SOARE IN SAGETATOR SI ZODIILE-14 DECEMBRIE 2020

Eclipsele aduc in general schimbari importante in vietile noastre, nimic din ce se intampla in timpul unei eclipse, in zilele premergatoare si, mai ales  dupa eclipsa, nu poate fi prea usor. Eclipsele au in general un ton uranian, socant, surprinzator si neasteptat. Eclipsele fac ca lucrurile sa nu mai functioneze in modul in care ne asteptam. Nu exista nici o garantie ca schimbarile vor fi permanente sau pozitive doar ca ele trebuie sa se intample. Uneori, cosmosul foloseste mijloace dramatice pentru a-si pune in aplicare planurile progresiste. O Eclipsa de Soare face lumina in “partile intunecate “ dintr-un domeniu  cheie din viata noastra punandu-ne sa redescoprim un alt mod de a aborda acel domeniu (asta in functie de casa astrologica din harta natala activata dar si de existenta unei planete in apropierea gradului Eclipsei)

Aceasta Eclipsa de Soare este importanta pentru cei nascuti in jurul datei de 14 decembrie, iunie, martie, septembrie ( semnele mutabile Sagetator, Gemeni, Pesti, Fecioara).

Toate problemele  amanate, nerezolvate sau care ne macina sufletul (luna) sunt evidentiate de aceasta eclipsa dar in acelasi timp ne spune intr-un limbaj karmic ca  a venit timpul  pentru o schimbare.

Si asa cum ne spune Rudolf Steiner: “Nu trebuie sa intelegem karma ca pe o fatalitate, ci ca instrumentul necesar pentru a atinge libertatea suprema care este viata intru Christos, libertate pe care o atingem, nu sfidand ordinea lucrurilor, ci intelegand-o. Karma nu suprima nici harul, nici pe Christos, ea le regaseste, dimpotriva, aplicate la intreaga evolutie. Christos nu este numai un invatator al lumii, ci infaptuitor cosmic, unul care a implinit Misteriul de pe Golgota. Este vorba de a intelege adevarata sa entitate. Asta este ceea ce conteaza. Cuvintele, doctrinele, conteaza prea putin. Ne putem da seama de aceasta cand analizam urmatoarele cuvinte ale lui Christos: ‘Voi sunteti Dumnezei!” (Ioan 10, 34). El nu a incetat sa arate ca omul isi atinge punctul culminant al evolutiei cand devine constient de prezenta divina din fiinta sa. S-ar putea spune ca in aceste cuvinte ale lui Christos rasuna inspre lumea întreaga: Trebuie sa deveniti constienti ca sunteti asemanatori zeilor! – s-ar putea adauga: Iata o mare invatatura ! Creierul nostru ascunde într-adevar un important mister.”

Acest horoscop facut in functie de energizarea caselor astrologice (domeniile din viata noastra ) de catre Eclipsa de Soare este mai precis pentru cei care isi cunosc semnul ascendentului, deci, daca va cunoasteti semnul ascendentului, cititi intai horoscopul pentru ascendent si apoi pentru semnul soarelui.

BERBEC /ASCENDENTUL IN BERBEC

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere ca in urmatoarele sase luni sa va deschideti mintea si la noi concepte, idei, credinte, sa intelegeti ca sunteti o rotita mica in Univers si ca aceasta rotita se invarte cel mai bine cand este in acord cu planul divin.  Aceasta eclipsa activeaza tot ce inseamna invatamant superior, expansiune culturala, calatorii necesare descoperirii si dezvoltarii intelepciunii. Descoperirea rolului spiritualitatii in viata de zi cu zi poate fi un obiectiv cheie pentru unii. A venit timpul sa deveniti constienti de rugaciune, pace, meditatie, de Dumnezeu. Sunteti ghidati sa reformati modul in care priviti cunoasterea, invatamantul, legea, moralitatea, calatoriile mari, alte culturi, strainatatea. Sunt favorizate “visele mari” , contactele stranse cu alte culturi, alte tari, experiente legate de profetii. Activitatile cu caracter juridic pot necesita o atentie deosebita, puteti hotara sa incepeti anumite cursuri, toate activitatile legate de invatamant, cunoastere, va vor atrage foarte mult.
Aceasta Eclipsa va deschide noi orizonturi, va ajuta sa faceti apel la principiile spirituale pentru a naviga prin situatiile dificile.
Eclipsa combinata cu Nodul Sud in Sagetator poate arata o rasplata a eforturilor din trecut in domeniul cunoasterii, strainatatii, lege si moralitate sau daca v-ati urmarit doar obiectivele voatre in detrimentul altor persoane, puteti simti o limitare a sanselor in urmatoarea perioada. Toti veti simti intr-un fel indemnul astral al acestei eclipse dar cei nascuti intre 11-17 aprilie vor fi in centrul atentiei si vor fi sprijiniti sa adoptate o noua perceptie asupra vietii, asupra unor vise marete.

TAUR / ASCENDENTUL IN TAUR

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere ca in urmatoarele sase luni sa va dezvoltati puterea personala, sa deveniti constienti de responsabilitatile fata de altii atat la nivel fizic cat si emotional. Este un accent deosebit pe ceea ce este cu adevarat al vostru si ceea ce este al partenerului, asociatului vostru. Toate activitatile legate de resursele impartite cu altii, elaborarea bugetelor, imprumuturi, impozite, asigurari, investitii, testamente, sunt puternic energizate acuma. Sunteti ghidati sa reformati modul in care priviti valorile, posesiunile, relatiile din interes, controlul si manipularea celorlalti, dependenta de banii partenerului, asociatului. Schimbul de putere, toate lucrurile ascunse, sunt teme importante acuma. Este timpul sa renuntati la tot ceea ce este uzat in viata voastra, in relatiile voastre, in viata voastra intima. La nivel personal, puteti transforma o relatie, puteti renunta la o afacere sau la un asociat dintr-o afacere, puteti sa va reorganizati bugetul, sa evaluati mai bine castigurile financiare si  sa cautati noi modalitati de a imbunatatiti sectorul financiar.
Aceasta Eclipsa combinata cu Nodul Sud in Sagetator este ca o spovedanie astrala in care sunteti rasplatiti pentru faptele bune si restrictionati pentru faptele rele. Toti veti simti intr-un fel indemnul astral al acestei eclipse dar cei nascuti intre 11-17 mai vor fi in centrul atentiei, vor fi fortati sa faca schimbarile necesare corectarii modului de a lucra cu banii, cu valorile materiale si spirituale. Veti invata ca autocontrolul complet este adevarata putere de care va puteti folosi asa cum doriti in orice situatie.

GEMENI / ASCENDENTUL IN GEMENI

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere ca in urmatoarele sase luni sa va axati mai mult pe relatia cu partenerul de viata, cu asociatul vostru, sa invatati ca “ este nevoie de doi” intr-o relatie. Este un indemn astral catre acele relatii, colaborari valoroase, pentru sufletul vostru. A venit timpul sa invatati ca nimic nu poate fi obtinut fara sprijinul colegilor, partenerilor sau chiar al concurentilor, rivalilor. Actiunile independente trebuie sa astepte iar cooperarea este importanta daca va doriti succes. Nu puteti merge pe cont propriu, sunteti intr-un fel “ la mila altora”.
Chestiunile juridice, hotararile judecatoresti, sunt si ele in atentia acestei eclipse. Atentie la problemele legate de lege. Aceasta Eclipsa combinata cu Nodul Sud in Sagetator poate arata o rasplata a eforturilor din trecut in domeniul relatiilor, casniciei, asocierilor voastre sau daca v-ati urmarit doar obiectivele voatre in detrimentul celorlalti, puteti simti o limitare a sanselor in urmatoarea perioada. Rigiditatea, credinta ca puteti face orice in relatiile voastre, pot conduce la pierderi, esecuri. Toti veti simti intr-un fel indemnul astral al acestei eclipse dar cei nascuti intre 11-17 iunie vor fi in centrul atentiei, vor fi fortati sa faca schimbarile necesare corectarii traseului lor in viata, corectarii modului de a relationa, colabora cu ceilalti.

RAC / ASCENDENTUL IN RAC

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere ca in urmatoarele sase luni sa va axati mai mult pe munca si sanatatea voastra. Schimbarile promise de aceasta energie imensa pot insemna pasi inainte, crestere personala prin transformarea sau schimbarea conditiilor de la locul de munca. Acuma, sunteti impinsi sa renuntati la rutinele obisnuite, obiceiurile vechi confortabile, si sa imbratisati altele in acord cu interesele evolutiei, cresterii voastre. Daca sunteti in cautarea unui loc de munca, aceasta eclipsa poate aduce o oportunitate promitatoare. Este o Eclipsa ce vrea sa invatati sa deveniti furnizori de servicii pentru cei din jur dar fara a considera acest lucru frustrant. Este o reformare a obiceiurilor voastre zilnice, a sarcinilor voastre zilnice, a modului in care va ingrijiti corpul fizic, mintea si spiritul vostru. “O minte sanatoasa intr-un corp sanatos” este una din cerintele acestei eclipse
Combinatia Eclipsei de Soare cu Nodul Sud in Sagetator poate arata o rasplata a eforturilor din trecut in domeniul muncii, rutinei zilnice, sanatatii voastre sau daca v-ati urmarit doar obiectivele voastre in detrimentul altor persoane, puteti simti o limitare a sanselor in urmatoarea perioada. Toti veti simti intr-un fel indemnul astral al acestei eclipse dar cei nascuti intre 11-17 iulie vor fi in centrul atentiei, vor fi fortati sa faca unele schimbari in proiectele de munca.

LEU / ASCENDENTUL IN LEU

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere ca in urmatoarele sase luni sa va axati mai mult pe proiectele voastre creative, iubire, copii. A venit timpul sa va schimbati, corectati atitudinea fata de iubire, o persoana iubita, copii vostri. Evenimentele care au loc in apropiere unei eclipse va pot aferi un indiciu despre problemele de care veti fi preocupati in lunile ce vor urma. Pentru voi, temele inspectate de eclipsa tin de iubire, creativitate, convietuirea cu copii vostri, mandrie excesiva, placerile voastre, ceea ce va face sa fiti asemeni unui copil. Sunteti ghidati sa va reformati modul in care priviti relatiile de iubire, copiii, dragostea, prietenia, creativitatea, placerea, sperantele voastre. Aceasta Eclipsa poate matura o relatie de iubire, un proiect creativ care nu face parte din destinul vostru. In acelasi timp, puteti cunoaste o noua dragoste, poate fi ceva brusc, neprevazut.
Eclipsa combinata cu Nodul Sud in Sagetator aduce finalul unei situatii si inceputul unui nou drum in viata. A venit timpul sa gasiti acele lucruri care va fac inima sa cante, de acolo puteti crea cea mai mare magie in viata voastra. Toti veti simti intr-un fel indemnul astral al acestei eclipse dar cei nascuti intre 11-17 august vor fi in centrul atentiei, vor fi sustinuti sa isi trezeasca creativitatea, copilul interior si bucuria.

FECIOARA/ ASCENDENTUL IN FECIOARA

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere ca in urmatoarele sase luni sa va concentrati mai mult pe familie, parinti( mama), camin. Poate fi finalul unei cariere ce va indeamna sa va legati mai mult de casa, sa dezvoltati ceva benefic in caminul vostru. Pot aparea schimbari in ceea ce inseamna stil de viata, casa, tara. Aceasta Eclipsa poate aduce in lumina unele probleme sensibile legate de familie, trecutul vostru, mosteniri de familie. Sunteti ghidati sa reformati modul in care priviti familia, cariera, responsabilitatile voastre, relatia cu parintii chiar si relatia cu tara. Se poate ca aceasta Eclipsa sa va aduca casa mult visata, partenerul mult visat, puteti intemeia o familie, puteti emigra prinzand radacini in alta tara. Poate fi un timp excelent pentru a curata o rana veche in familie, pentru a repara o lupta domestica. Problemele familiei pot deveni mai complicate si imprevizibile si ar trebui sa investiti mai mult timp pentru a le aborda si rezolva cat mai eficient posibil. O femeie importanta sau mama pot fi implicate in schimbarile aduse de aceasta eclipsa.
Aceasta Eclipsa combinata cu Nodul Sud in Sagetator poate arata o rasplata a eforturilor din trecut in domeniul familiei, caminului, tarii voastre sau daca v-ati urmarit doar obiectivele voatre in detrimentul altor persoane, puteti simti o limitare a sanselor in urmatoarea perioada. Toti veti simti intr-un fel indemnul astral al acestei eclipse dar cei nascuti intre 11-17 septembrie vor fi in centrul atentiei si vor fi condusi prin fel de fel de provocari sa descopere ce ii face sa se simta ca acasa.

BALANTA/ ASCENDENTUL IN BALANTA

Eclipsa  de Soare in Sagetator va cere ca in urmatoarele sase luni sa va concentrati pe dezvoltarea unor noi abilitati in comunicare, sa invatati sa va controlati in permanenta gandirea, sa cultivatI gandirea pozitiva, sa va sustineti rudele cu un gand si un sfat bun. Este posibil sa va mutati, chestiunile legate de frati si surori necesita din partea voastra o atentie desosebita, puteti beneficia de pe urma unui talent de scriitor, sunteti ajutati sa dati valoare cuvantului si sa beneficiati de pe urma folosirii in mod pozitiv a acestui talent. Sunteti ghidati sa reformati modul in care priviti comunicarea si studiile, evolutia personala si cresterea spirituala, cum va folositi cunostintele accumulate. Aceasta Eclipsa deschide perspective neasteptate prin vestile pe care le puteti primi, o conversatie buna poate duce la o idee mare care va schimba cursul evenimentelor in urmatoarea perioada.
Aceasta Eclipsa combinata cu Nodul Sud in Sagetator poate arata o rasplata a eforturilor din trecut in domeniul comunicarii, fratilor, rudelor sau daca v-ati urmarit doar obiectivele voatre in detrimentul altor persoane, puteti simti o limitare a sanselor in urmatoarea perioada. Pierderile vin prin lipsa de concentrarea, prin neatentie la documente, prin comunicare acida. Toti veti simti intr-un fel indemnul astral al acestei eclipse dar cei nascuti intre 11-17 octombrie vor fi in centrul atentiei si vor fi sustinuti sa descopere puterea mintii, optimismului, starii de bine.

SCORPION/ ASCENDENTUL IN SCORPION

Eclipsa  de Soare in Sagetator va cere ca in urmatoarele sase luni sa va concentrati pe mai mult pe ceea ce faceti cu adevarat prin propriile talente, valori. Acuma, puteti intelege mai bine ce va doriti cu adevarat, ce va intereseaza cel mai mult si ce trebuie sa faceti pentru a fi fericiti si multumiti. Chestiunile legate de bani, valoare personala, bunuri materiale, sunt stimulate. Experintele aduse de aceasta eclipsa pot provoca schimbari in modul in care vedeti banii, castigurile personale, valorile materiale dar si cele spirituale.  Aceasta eclipsa poate aduce cheltuieli sau pierderi neplanificate, urmeaza un timp in care trebuie sa fiti foarte atenti la tot ce inseamna bani, castiguri financiare, cum obtineti banii, cum ii cheltuiti. Sunteti ghidati sa reformati modul in care priviti valorile, banii, bunurile materiale si spirituale. Este posibil sa primiti o oferta neasteptata de munca, poate fi o schimbare radicala a modului in care castigati, cheltuiti banii. Este un accent deosebit asupra castigurilor voastre, asupra propriului sentiment de valoare, cat valoreaza munca voastra, cum va sunt apreciate valorile personale. Aceasta Eclipsa combinata cu Nodul Sud in Sagetator poate arata o rasplata a eforturilor din trecut sau daca v-ati urmarit doar obiectivele financiare in detrimentul altor persoane, puteti simti o limitare a sanselor in urmatoarea perioada. Evitati cheltuielile excesive. Pierderile vin prin incapatanare exagerata. Toti veti simti intr-un fel indemnul astral al acestei eclipse dar cei nascuti intre 11-17 noiembrie vor fi in centrul atentiei si vor fi provocati sa isi estimeze corect talentele, darurile, valorile.

SAGETATOR /ASCENDENTUL IN SAGETATOR
Energia Eclipsei de Soare chiar in semnul vostru va cere ca in urmatoarele sase luni sa va concentrati pe dezvoltarea personala, increderea in sine, dezvoltarea orizonturilor personale. Toate eclipsele solare va influenteaza intr-un fel dar cu o eclipsa in semnul vostru, luminile astrale sunt pe voi si va indeamna ( de multe ori prin provocari) sa va schimbat imaginea si personalitatea, sa redefiniti obiectivele personale. Este timpul reinnoirii voastre, este timpul detoxifierii vietii si sanatatii voastre. . Puteti fi ghidati catre adevaratele voastre obiective personale. Convingerile de baza, modelele relationale, rostogolite in timp, invechite, ar putea fi modificate radical, orice este posibil, important este sa salutati ajutorul primit. Fiti mai atenti la felul cum va prezentati in lume, nu actionati impulsiv. Este cel mai bun timp pentru reinventarea voastra, pentru a incepe un program de dezvoltare personala. Indrazniti, credeti in voi si in idealurile voastre, lasati trecutul in pace, viitorul este calea.
Eclipsele sunt grele iar voi trebuie sa incercati sa va corectati atitudinea fata de voi insiva, fata de ceea ce puteti face prin individualitatea voastra. Atentie mare la sanatate. Folosita negativ, energia eclipsei poate accentua aroganta, multumirea de sine, probleme relationale.
Aceasta Eclipsa combinata cu Nodul Sud in Sagetator poate arata o rasplata a eforturilor din trecut sau daca v-ati urmarit doar obiectivele personale in detrimentul altor persoane, puteti simti o limitare a sanselor in urmatoarea perioada. Evitati credinta ca puteti face orice. Toti veti simti intr-un fel indemnul astral al acestei eclipse dar cei nascuti intre 11-17 ianuarie vor fi in centrul atentiei, vor cunoaste o transformare majora in viata lor, necesara evolutiei lor.

CAPRICORN/ASCENDENTUL IN CAPRICORN

Eclipsa  de Soare in Sagetator Capricorn va cere ca in urmatoarele sase luni sa va concentrati pe dezvoltarea legaturii voastre cu divinitatea. Incercati sa nu deveniti cel mai mare dusman al vostru, incercati sa fiti buni cu voi dar si cu cei din jur. Este timpul sa lucrati in singuratate la anumite proiecte dar si pentru linistirea mintii voastre. Cultivati pacea interioara, refaceti legatura cu Dumnezeu. Activitatile filantropice si serviciile umanitare va vor ajuta sa depasiti vinovatiile. Este un timp in care veti cauta singuratatea, sa stati in umbra, concentrandu-va mai mult pe ceea ce conteaza cel mai mult pentru voi. Cu o eclipsa de soare in acest domeniu din viata voastra, a sosit timpul sa faceti pace cu trecutul vostru, cu tot ceea ce este adunat acolo de la oameni la fapte, sa dati drumul la tot ceea ce este demodat in scopul unui nou inceput. Aceasta eclipsa poate aduce un mesaj important, o revelatie, anumite semne de care trebuie sa tineti seama, o indrumare printr-un vis ( fiti atenti la vise, dormiti cu un creion si un caiet langa voi), un sfat intelept care se poate dovedi a fi un adevarat colac de salvare. Eclipsa pune un accent deosebit si pe dezvoltarea spirituala.”Nu judecati ca sa nu fii judecati” reprezinta unul dintre postulatele biblice de care aveti nevoie in urmatoarea perioada. Eclipsa combinata cu Nodul Sud in Sagetator poate arata o rasplata a eforturilor din trecut sau daca v-ati urmarit doar obiectivele personale in detrimentul altor persoane, puteti simti o limitare a sanselor in urmatoarea perioada. Pierderile vin prin iluzii, lipsa credintei. Toti veti simti intr-un fel indemnul astral al acestei eclipse dar cei nascuti intre 11-17 ianuarie vor fi in centrul atentiei, vor fi fortati sa renunte la vechile bagaje emotionale, sa se reseteze si sa astepte noile oportunitati.

VARSATOR/ ASCENDENTUL IN VARSATOR

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere ca in urmatoarele sase luni sa va concentrati pe dezvoltarea unor noi relatii sociale care va pot ajuta si sustine. Concentrati-va pe un ideal de-al vostru, chiar sunteti ajutati sa-i dati viata. Sunt posibile cunostinte noi, posibile beneficii suplimentare, stabilirea unor relatii utile, a unor prietenii ce pot juca un rol deosebit in viata voastra. Sunteti  ghidati sa reformati modul in care priviti relatiile de prietenie, iubirea, creativitatea, idealurile, sperantele voastre, ideile neobisnuite, compasiunea si grija fata de oameni, astrologia. Poate fi o oportunitate stralucitoare de a colabora cu un grup nou social, puteti intra intr-un cerc nou de prieteni, puteti sa deveniti sensibili la glasul astrologiei. Aceste mutari sortite au un rol special, sa promovati interesele voastre profesionale, sa va sporiti increderea in voi, sa descoperiti ce aveti de oferit celor din jurul vostru, sa intelegeti ce inseamna compasiunea, ajutorul neconditionat. Activitatile cu copiii(in special cu copiii altora) pot creste.
Aceasta Eclipsa combinata cu Nodul Sud in Sagetator este ca o spovedanie astrala in care sunteti rasplatiti pentru faptele bune si restrictionati pentru faptele rele. Toti veti simti intr-un fel indemnul astral al acestei eclipse dar cei nascuti intre 10-16 februarie vor fi in centrul atentiei, vor fi sustinuti sa adere la grupul, proiectul,  de care au nevoie pentru dezvoltarea lor.

PESTI/ ASCENDENTUL IN PESTI

Eclipsa de Soare in Sagetator va cere ca in urmatoarele sase luni sa va concentrati pe dezvoltarea unor noi proiecte in cariera voastra. Ambitiile profesionale vor fi in centrul atentiei dar proiectele noi cer o examinare atenta. Se poate sa primiti o promovare, poate fi un timp al unor experiente cruciale in cariera, este o energie imensa ce promite un anumit grad de publicitate cu privire la reputatie, statut social. Acest lucru nu inseamna sa fiti doar in lumina reflectoarelor ci sa fiti fericiti ca sunteti acolo.
Regulile jocului se schimba si veti fi nevoiti sa faceti unele corectii in cariera voastra, in relatia cu un parinte, un barbat, o autoritate, rol jucat in societate, statut social, autoritate personala, destin. Evitati mandria si aroganta, stau in calea succesului. Cum Eclipsa de Soare se conjuga cu Nodul Sud in Sagetator, poate arata o rasplata a eforturilor din trecut in domeniul carierei. Familia, unul din parinti, pot necesita o ingrijire speciala in timpul eclipsei. Sunteti ghidati sa reformati modul in care priviti cariera, viata sociala, familia voastra, asumarea responsabilitatilor de lunga durata. Toti veti simti intr-un fel indemnul astral al acestei eclipse dar cei nascuti intre 11-17 martie vor fi in centrul atentiei si vor fi condusi prin fel de fel de provocari la cariera,  pozitia in lume, de care au nevoie pentru evolutia lor.

Adriana Tudosa

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.