Sai Baba slaveste iubirea absoluta:
„Incepe ziua ta prin Iubire. Traieste-o in Iubire si termin-o cu Iubire. Iata calea care duce spre Dumnezeu. Exista o singura religie, religia Iubirii. Exista o singura casta, casta omenirii. Exista o singura limba, cea a inimii. Exista un singur Dumnezeu. El este omniprezent”.
In faza de Luna Noua, Soarele si Luna impart acelasi grad zodiacal, este casatoria cosmica a acestor doua luminarii asa cum apar ele denumite in astrologia veche, este prima pereche ce asociaza masculinul cu femininul intr-o unitate.
Cum Luna Noua este asociata cu noi inceputuri, in semnul de aer al Varsatorului, aceste ‘inceputuri sortite ” sunt legate de toate formele de comunicare, fraternitate universala, lucrul in echipa si relatiile de grup, un nou spirit de dialog international, cooperare si colaborare. Energia Varsatorului este echipa, grupul, comunitatea din care facem parte iar simbolul lui este o femeie sacagiu care revarsa “curentii rapizi de energie” ai unei vieti noi. Aceasta “apa astrala” a Varsatorului este un simbol al iubirii universale care raspunde tot timpul la nevoile celorlati, este fraternitatea, este dorinta de a considera fiecare fiinta pe care o intalnim ca pe o sora sau un frate care au nevoie de ajutor si iubire. Energia Varsatorului pune un accent deosebit pe individualitate, unicitate, excentricitate, inventivitate, neobisnuit, atrage noul, promoveaza schimbarea radicala.
Dar fiecare Luna Noua aduce pentru noi un timp de initiere, Universul trimite asupra noastra o energie proaspata cu o carte de vizita “ de noi motivatii, noi provocari, noi activitati”.
Unde avem semnul Varsator in harta natala acolo putem folosi aceasta carte de vizita astrala, acuma, demagogul ( tipul dizarmonic) iese in prima linie alaturi de marele reformator si omul de maine, de noi depinde cum folosim aceasta energie.
“A intelege “ este verbul magic al acestei lunatii, conjugati-l atat pentru voi cat si pentru ceilalti dar cu multa noblete. Ce vreau sa se schimbe la mine si in lume, ce pot da celorlalti intr-un mod dezinteresat astfel ca viata sa devina mai buna?
Aceasta Luna Noua in Varsator pe gradul 19:16 activeaza casa VII, asta inseamna ca “semintele “ acestei lunatii vor da roade prin parteneriate, casnicie, asocieri, un partener, un asociat, angajamente, inamici, procese, schimbari neprevazute in acorduri semnate, stampilate. Aici, o relatie, o casnicie sparg multe reguli traditionale iar indemnul astral ne cere sa ajungem la un acord de cooperare prin unicitatea noastra nu prin similaritate. Casa VII vorbeste in esenta despre modul cum ne raportam la celalalt iar aceasta energie va pune un accent deosebit pe parteneriate, casnicii, uniuni, aliante, negocieri, acorduri semnate, afaceri interne si tratate internationale. Un acord semnat este tema casei VII dar cu energia Varsatorului aici, imprevizibilul domneste si construieste ceea ce vrea indiferent de dorintele noastre.
Varsatorul este un semn condus atat de zeul traditiei(Saturn) cat si de zeul inovatiei (Uranus) fiind o marturisire a complexitatii si diversitatii de expresie a acestei energii. Atat Uranus in Berbec cat si Saturn in Sagetator sunt asistentii benefici ai acestei lunatii dar aici binele are un limbaj cosmic ce poate fi inteles gresit de oameni.
Uranus in Berbec in aspect benefic cu Luna Noua in Varsator conspira impotriva blocajelor de orice fel( relatii, partener, munca, invatamant, strainatate), aici, baloanele de incercare care ne ies in cale fac viata mai interesanta. Acest aspect ofera o mare originalitate si independenta mintii care este rapida, intuitiva si vie. Prin urmare, noutatea, dragostea clandestina, uniunile neconventionale, artele oculte, astrologia sunt pe val. Uranus ne trezeste, ne provoaca, ne tine in alerta, ne pune sa strigam ” schimbare, libertate “, este sinonim cu “ revolutia”, cu necesitatea de a evada din ceea ce este considerat imposibil sa se schimbe. Uranus poate “ juca destul de brutal” mai ales atunci cand transforma tot ceea ce a devenit prea conventional, monoton si greu de suportat. Chiar si in aspecte bune, Uranus rupe lanturile, iar acuma, ne pune la indemana “parola “ cu care sa ne eliberam din lanturi intr-un mod destul de inventiv. Sextilul este un aspect ce conduce catre un nou nivel de intelegere, un grad mai mare de obiectivitate , este o deschidere catre nou, oameni noi, idei noi , atitudini noi. Daca Uranus este stapanul cerului, vorbeste despre inovatii, progres, revolutie, inspiratie geniala, indrazneala, Saturn stie atat de bine sa taie ( Uranus a fost taiat de Saturn in mitologie) idealurile inalte, sa le dea limite pamantesti, sa ne pedepseasca. Saturn in Sagetator in sextil cu Luna Noua in Varsator indeamna catre conservatorism, seriozitate, sobrietate, realitate.
Provocarea acestei nunti cosmice vine prin Marte in Scorpion, soldatul din umbra al acestui moment astral. Marte in Scorpion este o energie bruta, nucleara, el lupta pentru dorintele sufletului cu orice arma. Baiatul nostru de foc in apa misterioasa a scorpionului nu face decat sa creasca pasiunea, magnetismul animalic, dorintele sufletului.
Marte in Scorpion este o atitudine “ totul sau nimic” iar aspectul provocator cu aceasta lunatie ne poate palmui in fiecare minut fiindca nu prea intelegem ce inseamna acest “ tot”. Energia acestui moment astral regal poate fi desul de contrariata, prost gestionata, pot aparea neintelegeri si rivalitati care cresc exponential. Va recomand prudenta, puterea personala nu poate fi impusa prin forta ci doar prin cunoastere iar aceasta ajuta si nu-i striveste pe ceilalti. Aparenta stare de liniste mascheaza atat de bine o energie clocotitoare( pisica blanda zgaraie rau!) dar fara compromisurile necesare, intram in fel de fel de lupte ce ne indeparteaza de oportunitatile acestui moment astral. Cum Marte este in casa familiei, radacini, tara, neam, provocarile acestui aspect dinamic apar in special in familie, casnicii, parinti, avocat, partener de viata.
Luna Noua in Varsator activeaza casa VII, o casa naturala a Balantei condusa in mod natural de Venus. Acuma, fata noastra draga Venus este in Capricorn si isi doreste relatii romantice serioase, durabile ce pot fi cu persoane mai in varsta ( intre parteneri exista o diferenta mai mare de varsta ), aici iubirea are nevoie de prestigiu social, de o pozitie buna in societate, de avere, de bunuri imobiliare, un partener de succes. Ea se concentreaza pe realitatile vietii iar placerea o gaseste in munca bine facuta, in angajamente serioase si durabile, in securitatea si stabilitatea iubirii chiar daca asta este oferita de parteneri mai in varsta. Dar Venus in Capricorn( iubire rece, serioasa, durabila) este de mana cu Mercur in Capricorn( o minte ce nu crede pana nu vede dovada) si Pluto in Capricorn(transformari profunde).
In mitologia greaca, Pluto este Zeul intunericului, Zeul lumii de dincolo dar este si cea mai indepartata planeta din sistemul nostru solar reprezentand distrugere, transformare profunda, regenerare. Mantra lui Pluto este distrugerea vechilor structuri si constructia unora noi. Influenta lui Pluto nu este usoara, chiar daca vrem, chiar daca nu vrem, Pluto va bate la usa noastra sa ne inmaneze sentinta, nu avem unde sa ne ascundem chiar daca vom incuia usa cu mii de lacate, Pluto le va nimici instantaneu. Cuvantul( Mercur ), valoarea iubirii, banii ( Venus) transformate de Pluto devin sabii ce rup orice agonie in relatiile obosite, in munca, relatia cu cei de la munca, familie, prieteni, rude. Cand Pluto devine judecatorul vietii noastre, biletul calatoriei spre cer are inclus tot timpul si un mic popas in Infern. Pluto ne ingenuncheaza, ne sfasie inimile dar trebuie sa invatam sa iesim din Infern, sa acceptam experientele dureroase drept lectii pentru sufletul nostru.
Sedinta astrala a lui Pluto cu Venus si Mercur este provocata de Uranus in Berbec. Apare o tensiune inerenta intre dorinta de eliberare, noutate si ceea ce nu putem controla in nici un fel, este ca si cum Uranus ne sopteste : “ eu te eliberez, te fac viu “ doar daca ajungi la pace cu fantomele trecutului, daca renunti la blocajele trecutului, daca iesi din Infern“. Tensiunea astrala este prezenta indiferent de modul in care ne comportam in aceste zile, important este fim cumpatati, deschisi la schimbari si sa renuntam la un comportament extrem sau obesiv.
Aceasta “ nunta cosmica” are un invitat de onoare ce sta chiar la masa mirilor, vorbim de asteroidul 114 Kassandra pe gradul 19:38 intr-o conjunctie destul de stransa cu Luna si Soarele in Varsator gradul 19:15.
In mitologie, Kassandra este un personaj tragic, ea are darul profetiei, stie sa prevada evenimentele dar nu este crezuta desi ele se implinesc intotdeauna. .”Ce-i scris sa vina, va veni “ este cartea de vizita a acestei preotese mitice. Apollo a fost impresionat de frumusetea Kassandrei iar in incercarea lui de a o seduce, el a avut mai multe abordari. In cele din urma, ea a spus ca va raspunde avansurilor lui cu o conditie: sa ii acorde darul profetiei. Indragostit si increzator, Apollo ii acorda acest dar al profetiei insa Kassandra l-a refuzat iarasi chiar daca a primit ceea ce a cerut. Deranjat de refuzul ei, stiind ca nu-i mai poate lua darul profetiei, el a blestemat-o ca nimeni sa nu creada profetiile ei. Astfel, cu toata puterea ei, Kassandra a fost condamnata sa prevada viitorul cu bune si rele dar sa nu fie crezuta, inteleasa de nimeni. Kassandra a prevazut distrugerea Troiei de catre greci, ea le-a spus troienilor sa nu aduca calul de lemn in orasul lor dar nimeni nu a crezut-o , “feriti-va de darurile de la greci” a fost sfatul ei dar degeaba. Kassandra a vazut ca fratele ei va muri in lupta cu Hercules, a vazut sosirea armatei grecesti, ea a vazut adevarul din spatele calului troian-darul grecilor. Ea a incercat sa fie ascultata de liderii din Troia dar nici unul nu a crezut-o.
Adesea, unii pot rupe destul de usor ceea ce promit, isi vad sacii in caruta dar dupa aceea nu isi mai respecta cuvantul dat ceea ce atrage mania zeilor. Disperarea, iluzia sau o ignoranta totala conduc adesea la promisiuni care nu sunt respectate ulterior. Kassandra nu si-a respectat cuvantul dat si a fost blestemata de Apollo, acuma, “ blestemul “ acestei lunatii in fuziune cu Kassandra actioneaza in casnicii, uniuni, tot ce are la baza o promisiune care nu se mai respecta. Pozitiv, Kassandra in conjunctie cu Luna Noua in Varsator este “ intuitia geniala, punct ochit-punct lovit” , cu toate acestea, adevarul nu este crezut. Un dar primit acuma, o intelegere facuta, o promisiune, pot schimba lucrurile destul de imprevizibil mai ales in domeniul relatiilor. Putem sesiza in aceasta perioada tot ce este tabu, tot ce altii se tem sa vada dar neincrederea si ignoranta ne pot face intelepciunea fara valoare. Suntem incurajati sa devenim constienti de abilitatile noastre si de intuitia noastra si sa cautam o metoda unica ( Varsator) de a utiliza aceste daruri si nu sa fim doar coplesiti de ele.
Cu asteroidul 1862 Apollo in Scorpion in aspect provocator cu Kassandra in Varsator, povestea lor mitologica este reinviata, amplificand obsesia pentru cineva (partener, amant, familie, etc.), respingerea, nerespectarea unei promisiuni, razbunarea si controlul celuilalt. Nu trebuie sa ne urmam dorintele orbeste ci este necesar sa avem incredere in instinctele noastre. Chiar daca stim mai bine ce este in interesul celor pe care ii iubim, nu trebuie sa fortam partenerul, asociatul , familia, copii. Este timpul unei mari lectii de viata care ne cere sa invatam ca fiecare are dreptul de a-si conduce propria viata iar iubirea nu rezista prin forta, lanturi, chei si manipulari. Acest moment astral poate aduce razbunare din prea multa iubire, partener dominator, sentimente de inferioritate in cadrul unei relatii, cadouri care transforma profund viata, atractii orbesti. Mare atentie in ce relatii intrati acuma, puteti fi maturati de frumusetea exterioara ignorand orice avertisment, totusi aceasta relatie poate fi in defavoarea voastra.
Atractiile, relatiile romantice sunt pline de farmec, parteneri aratosi dar cu dorinta de manipulare, pedeapsa, inselaciune sau infidelitate.
Luna Noua in Varsator in fuziune cu asteroidul Kassandra ne cere sa avem incredere in instinctele noastre, ele nu trebuiesc ignorate.
“ Tu ma completezi pe mine” este sloganul astral al acestei Luni Noi in Varsator in casa VII dar partea intunecata a acestei lunatii vine prin Kassandra ce atrage tot timpul parteneri dominatori si razbunatori. Nu va bucurati de ” cadoul primit” acuma de la un posibil partener deoarece se poate intoarce impotriva voastra.
“Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta, chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.”
Corinteni 13.2
Adriana Tudosa
9 Comments
Woww!!!Multumesc f.mult 🙂
Multumesc!
multumesc foarte interesant ca deobicei
Multumim. Asteptam si…zodiile. 🙂
Multumim frumos!
Bunul Dumnezeu sa te ocroteasca, sa aiba grija de tine in continuare.
Un 2016 plin de realizari si impliniri marete!
Multumesc.
Adriana astro
Mul?umim! Doamne ajuta, pentru to?i, un nou Start, un nou început, în Era Varsatorului!
Mul?umim cu dragoste pentru ?ine,drag? noastr? Adria.Lumin? divin? peste noi to?i.Cu drag.