LUNA PLINA IN LEU-9 FEBRUARIE 2020, ORA 09:33-ORA ROMANIEI –“VOIA LUI DUMNEZEU…”

“Cel ce este in voi este mai mare decat cel ce este în lume.” (1Ioan 4.4).

Luna Plina din 9 februarie 2020 are loc cu Luna pe gradul 20 Leu si Soarele pe gradul 20 Varsator cu un maxim in jurul orei 9:33, ora Romaniei. Luna Plina este un moment in care Soarele se afla in opozitie( aspect provocator de 180 grade ) cu Luna, este o Luna stralucitoare ce aduce recompense sau dezamagiri, asta in functie de ce “ am semanat “ si de cum ne-am ocupat de “semintele plantate “. Aceasta lampa cereasca trimite o lumina puternica asupra vietii noastre, asupra experientelor noastre personale si asupra  directiei noastre viitoare. Luna Plina sporeste emotiile si poate fi simtita intens de multi oameni.

Toate lunile pline ne provoaca sa gasim un echilibru intre calitatile celor doua semne implicate. In primul rand, Luna nu are lumina ei proprie ci reflecta lumina Soarelui; ea este pasiva, receptiva si feminina. Luna produce emotii, sentimente si dorinte profunde, ne aminteste de personalitatea noastra emotionala, este recipientul experientelor noastre pamantesti, da forma vointei soarelui. Iar Luna in Leu este condusa de Soare si poate avea un comportament dramatic, este dinamica, voioasa, ii place sa fie pe scena, sa atraga atentia, se bucura de complimente si laude. Exista aici un instinct matern urias.  Eu sunt “steaua cea stralucitoare” , sunt in lumina reflectoarelor spune Luna in Leu fie ca asta se intampla in cariera, iubire, hobby-uri, creativitate personala, relatia cu copii, sport, distractii.

Soarele pe de alta parte, este constient, activ, ne da vointa, putere, un simt al scopului vietii noastre. Iar in Varsator, scopul tine de grupuri, multime, colectiv, idealuri, activitati care sa faciliteze schimbarile pozitive in lume, stiinta, tehnologii de ultima generatie, internet, stiinte esoterice. Daca Leul spune “ eu sunt forta acestui grup, eu conduc, vreau lumina reflectoarelor pe mine, totul este despre mine, priviti-ma, adulati-ma, sufletul meu tanjeste dupa recunoastere si respect, stiu sa domin orice situatie de viata, astea sunt nevoile mele ”, Varsatorul spune “ grupul imi da forta si pot sprijini intreg grupul prin ideile mele, ma pot alia cu toti fara sa judec pe nimeni, fara sa afectez pe nimeni, este vorba de un efort de colaborare, urmaresc nevoile colective”. Cuvintele cheie pentru semnul Leu includ mandria, increderea in sine, inima mare, imparatia mea, un rege, un suveran sau o regalitate, un tiran, un preot, un mediator guvernamental, dragoste, loialitate, drama. Pentru semnul Varsator, cuvintele cheie includ independenta, unicitate, inventivitate, umanitarism, toleranta, rebeliune, ciudatenii. Ambele semne sunt fixe, dinamice si mandre si isi sustin  energia cu multa incapatanare.

Aceasta Luna Plina pe axa Leu -Varsator, judeca si premiaza capacitatea noastra de a echilibra aceste tendinte opuse, in acelasi timp, ne ajuta sa ne concentram pe ceea ce trebuie sa facem pentru a merge mai departe. Cu Luna Plina in Leu luminata de Soarele in Varsator, trebuie sa ne folosim  energia creatoare (Leu) in folosul celor multi(Varsator), sa echilibram propriile nevoi, calitati, dorinte cu cele ale grupului si comunitatii de care apartinem.
La nivel inferior, este foarte greu sa echilibrezi si integrezi cele doua polaritati opuse, este foarte greu sa renunti la egou, admiratie personala, autoritate personala ( leu) si sa tii seama si de cerintele si dezvoltarea intregului grup, a intregii societati ( Varsator). Marile lectii aduse de acceasta luna plina tin de egou, maretie, autoritate, functii de conducere, familie, parinti, iubire, copii, placeri, iubiri neconventionale, idealuri utopice, acceptarea regulilor, onestitate.
Leul ne aduce aminte in permanenta ca toti suntem echipati cu daruri unice iar Luna Plina luminata de Soarele in Varsator ne  indeamna sa exprimam aceste daruri in beneficiul oamenilor, sa ne concentram pe  slujirea unui bine mai mare. Auto-exprimarea creativa (leu) este importanta acuma, deci trebuie sa ne uitam unde ne sabotam singuri din motive greu de inteles(frica de succes, frica de esec, frica de abandon, mandrie).  Cum Leul este un semn al puterii, al regalitatii, al stralucirii, acest moment astral aduce o analiza destul de dura a  definitiei semnului Leu, dar de data asta asezand pe fiecare pe “ tronul cuvenit” si nu pe cel obtinut prin fel de fel de metode neortodoxe.

Pozitiv, Aceasta Luna Plina ne incurajeaza sa aratam lumii cine suntem cu adevarat, sa permitem sinelui nostru divin sa ne ghideze. Geniul exista deja in fiecare dintre noi iar luna plina in leu ne poate arata “scena”  pe care sa urcam pentru a avea acces la simturile noastre superioare. Si asa cum spune Khalil Gibran:”In fiecare om sunt doi oameni; unul e treaz in intuneric, celalalt doarme in lumina.” Sau, asa cum este scris in evanghelii: “Cel ce este in voi este mai mare decat cel ce este în lume.” (1Ioan 4.4).

Este posibil sa apara unele lupte de putere in relatii, deoarece fiecare se poate crede cel mai important. Putem trece peste aceste lupte daca invatam sa-i acceptam pe cei din jur asa cum sunt, sa-i iubim neconditionat. Fara sprijin divin, vom continua sa ne lasam ghidati de instinctele primare, de elementele cele mai rele, de pasiunile orbesti (Leul), de iluzii, de ceilalti care ne pot transforma chiar impotriva vointei noastre.

Luna Plina in Leu activeaza axa V- XI, o axa a iubirii, creativitatii, prietenilor, sperantelor, copii, mandrie excesiva, asta inseamna ca in aceste directii putem vedea adevarul, suntem ajutati sa renuntam la iubitii, prietenii, activitatile, grupurile, proiectele de grup, placerile, care ne tin pe loc si ne blocheaza viata. Suntem pusi fata in fata cu tot felul de probleme legate de exprimarea afectivitatii, iubirii, pot aparea diverse probleme cu prietenii, egocentrism in relatiile afective, originalitate in dorintele creatoare dar si posibile probleme cu copiii. Luna plina in leu in casa V(o casa naturaala a leului)  ne rasplateste eforturie noastre creatoare, eforturile noastre facute in directia intelegerii faptului ca, pentru a-i conduce pe ceilalti, trebuie sa ne conducem pe noi in primul rand, pentru a-i iubi pe ceilalti trebuie sa ne iubim si acceptam pe noi asa cum suntem. Este timpul sa ne reamintim ca in fiecare om este chipul lui Dumnezeu.
Luna Plina in Leu nu se lasa pacalita de titlurile si stralucirea exterioara, ea cunoaste tot ceea ce este real si da fiecaruia pe merit.

Verbul magic al Leului este “ a voi” dar cu Luna Plina in Leu, intelegem ca oricum am conjuga noi acest verb, “ Voia lui Dumnezeu” este singura conjugare care ne ajuta sa primim binecuvantarile Sale. Sa binecuvantam trecutul si sa ne legam de Lumina ce straluceste asupra viitorului nostru. Repetati cat mai des:“Doamne, arata-mi calea pe care sa merg ca la Tine am ridicat sufletul meu. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu.”Psalmul 142

Marte in Sagetator in casa IX are rolul de mediator (face un aspect de sextil cu Soarele in Varsator si un aspect de trigon cu Luna in Leu), este un ajutor important ce ne spune destul de sugestiv ca  nu ne-am taiat de tot craca de sub picioare, este o mana intinsa, este un ajutor imens in echilibrarea lucrurilor. Marte in aspect de trigon benefic cu Luna Plina in Leu,  ofera o perspectiva optimista asupra vietii, ne incurajeaza sa recunoastem adevarul despre viata noastra, relatiile noastre, familia noastra, credinta noastra.“ Fii deschis adevarului, indiferent de sursa “ ne spune Varsatorului iar aceasta Luna in Leu luminata de aceasta energie si sustinuta de Marte in Sagetator in casa IX ne conduc catre adevar in credintele noastre, in idealurile noastre, in scopul nostru divin, in relatiile noastre, in planurile noastre personale, afaceri, mosteniri, planuri ascunse ale puterii.Este timpul sa ne concentram pe ceea ce vrem, pe un comportament pozitiv, pe  o atitudine de recunostinta pentru toate binecuvantarile din viata noastra. Suntem creatori puternici. Legea atractiei conduce universul. Ce vrem sa atragem? Iubire, abundenta, vindecare? Atunci trebuie sa exersam sa fim iubitori. Abundenta nu este doar despre bani. Abundenta este capacitatea de a atrage ceea ce avem nevoie.

Lunetistul momentului astral este Neptun in Pesti ce face un aspect de inconjunctie cu  Luna Plina in Leu. Actiunea lui Neptun este neclara pentru noi, influenta lui este foarte spirituala si altruista dar poate la fel de bine sa propage fantezia, confuzia, inselaciunea, incapacitatea de a vedea conditiile in mod clar, promoveaza adesea comportamentele dependente de ceva, de cineva. Neptun este octava superioara a lui Venus si vorbeste despre dragostea eterica, mistica, din alta lume, iubirea inselatoare. Punctul cheie al acestui aspect tine de situatii abuzive create de propria noastra orbire sau propriile erori. Toti cedam in fata unor erori, toti devenim la un moment dat orbiti de oameni, credinte, relatii. Aceste greseli nu trebuie analizate cu rusine sau vinovatie ci doar trebuie sa le recunoastem si sa nu le mai repetam. Legea evolutiei ne spune tot timpul : ai gresit si mai mult in trecut, ai fost si mai putin pregatit in trecut….

Leul guverneaza inima si tot ce are legatura cu “ .. din inima” iar aceasta Luna Plina ne reaminteste ca trebuie “ sa traim viata din inima” iar  curajul, dedicatia, eroismul, puterea, alinierea vointei noastre cu vointa divina, pot construi un mic regat in viata noastra.

La nivel superior, aceasta luna plina este benefica celor care lucreaza la purificarea corpului fizic, a mintii si sufletului astfel incat sa fie mai receptivi la lumina divina.

Semnul Leo este condus de arhanghelul Mihail, este cel mai bun moment pentru a cere indrumare, protectie de la acest arhanghel.

Cu Luna plina in Leu pe gradul 20, cei nascuti in jurul datei de 9 februarie, 9 mai, 9 august, 9 noiembrie, ( plus , minus 3 zile)  vor simti influenta acestei energii mult mai puternic decat ceilalti. Acest lucru este valabil si daca aveti axele principale adica ascendentul, descendentul , casa carierei-MC, casa familiei(casa IV) sau orice planeta personala pe gradele 20 Varsator, Leu, Taur, Scorpion.

Fie ca Lumina si Iubirea divina sa va ghideze in permanenta!

Adriana Tudosa

You may also like

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.