VENUS IN TAUR -30 APRILIE 2008

 

astro_2gw_31_venus_in_taur.gif

Intrarea planetei Venus in domiciliul ei, in semnul Taurului , are un ascendant in Fecioara, un ascendant mutabil , de pamant , ce ne induce o dorinta puternica de a fi perfectionisti, critici dar plini de rafinament. Nota dominanta a acestei perioade este munca, o munca in care ne vrem perfectionsti, iar de aici vor pleca toate problemele cu cei din jur, fie ca vorbim de comunicare , de cat de critici putem fi fata de ceea ce fac altii si nu se ridica la nivelul pe care il consideram noi ca este un standard. Ascendentul in Fecioara este aspectat negativ ( careu ) de Pluto plasat in casa IV, o casa a traditiilor, a legaturilor de familie, a caminului. Este cantecul trist al indoielii din sufletul nostru, indoiala care ne face sa cautam ceva, ne cautam pe noi, ne cautam locul dar nu il gasim . Inhibitia , modul stresat , tensionat dar si ambitios vor fi cele mai frecvente stari ale noastre de a aborda pe cei din jur.

Pluto in casa IV dar retrograd predica tocmai despre lectia comportamentului in familie. Orice tratament incorect, tiranic , oscilant fata de membrii familiei , neasumarea responsabilitatii propriilor greseli prin ascunderea in spatele sensibilitatii si prin lasarea celorlalti sa suporte consecintele, pot conduce la situatii extreme de dificile, ruperea legaturilor de familie . Este o lectie care incepe si se termina cu invatarea , aprecierea si sprijinirea celor dragi, a celor din familie. Energiile lui Pluto in aceasta casa inseamna schimbare , reexaminarea schimbarilor facute in raport cu familia , este un pas inapoi pentru fiecare dintre noi pentru a vedea cum am contribuit la intarirea sau la distrugerea caminului. Schimba-te sau altfel vei fi fortat sa te schimbi, cu Pluto nu exista jumatati de masura, nu se poate negocia.

Ascendentul in Fecioara este bine aspectat de Marte in Rac in casa X, aspect ce aduce pentru noi o perioada de tranzitie, de asimilare , mici ajustari inainte de a beneficia de rezultatele muncii noastre. Guvernatorul ascendentului este Mercur plasat in casa IX care face un aspect de trigon cu ascendentul , este o perioada in care curajul , intuitia, dezinvoltura dar si nevoia de lucruri superioare in viata noastra , mai mult ca hrana a mintii noastre ne vor coplesi , ne vor ambitiona, vom dori sa calatorim in afara tarii, sa invatam limbi straine.

Mercur aspectat negativ de Saturn dar si de Nepun ( careu) aduce un blocaj al mintii cu multiple probleme in comunicarea cu ceilalti, uneori vorbim , dar se va intelege altceva, mari riscuri de inselare in alegerea unei cai , a unui studiu care ne va indeparta de ceea ce trebuie sa facem. Deceptia, amagirea , confuzia dar si lipsa de concentrare vor fi destul de evidente in incercarea de a comunica logic. Evitarea realitatilor simple vor conduce la tot felul de probleme, vom fi incapabili de a controla mintea ratacitoare care aduna tot felul de perceptii fara legatura intre ele . Vom avea o intuitie dezvoltata, o intuitie pe care o putem folosi in a simti intentiile celor din jur, este perioada in care mintea noastra va percepe fel de fel de imagini, simboluri de care este bine sa ne folosim .

Nodul Nord –destinul in casa V si Nodul Sud in casa XI ne vrea creativi , sa invatam sa fim creativi dar intr-o izolare de multime. Insa nevoia de prieteni ne va face sa ne risipim energiile creatoare, aici Nodul Nord in casa V accentueaza nevoia de autodisciplina si sperante care sa creeze realitatea. Neptun in conjunctie cu Nodul Nord vine sa accentueze nevoia de fantezie , placeri, lux, abordare copilareasca a dragostei, a riscurilor , toate acestea facandu-i pe unii sa poata profita la maxim de iluziile si fantasmele altora .

Casa II , casa a banilor este in Balanta , un semn cardinal de aer ce arata disponibilitati financiare dar si cheltuiei nesabuite pentru a da viata propriilor idei, proiecte. Fluctuatiile financiare , cheltuielile peste posibilitati dar si accidente financiare pot caracteriza urmatoarea perioada. Guvernatorul casei II este chiar Venus, tocmai intrata in semnul ei de domiciliu , in Taur.

Intrarea lui Venus in Taur este momentul in care dragostea imblanzeste firea iar surasul fiecaruia dintre noi , plin de bunatate, va fi ca o picatura peste o alta picatura in infrumusetarea vietii.

Mitologia ne-o prezinta pe Venus ca nascandu-se din spuma marii, o mare in care a curs picaturi din sucul vietii lui Uranus, cel lovit in pantec de de Cronos –Saturn, ce fusese condamnat pe nedrept..Din spuma marii s-a ivit cea mai minunata si mai frumoasa dintre zeite, divina Afrodita care va fascina intreg Olimpul, ridicandu-se cu totii, nauci de atata frumusete , gratie si gingasie . Astfel, Venus va primi de la Zeus , cinstea de a fi zeita dragostei, cea jinduita de muritori dar si de zei.

Puterea lui Venus de a patrunde in inimi, facand sa incolteasca iubirea este de necontestat, pana si lui Zeus cel mare si puternic a reusit sa-i tulbure simtirea , l-a facut sa-si paraseasca tronul, si, ametit sa alerge prin Olimp.

Venus poate fi marul discordiei sau marul impacarii, initierii asupra binelui si raului dar si marul initiatic ce deschide poarta stiintei, a cunoasterii.Venus aduce oamenilor stiinta cerului, spiritul de justitie, masura si obsesia perfectiunii, arata calea spre inaltimi prin cunoastere sau prin inima si dragoste.

Venus in Taur , fiind in cea mai buna pozitie a ei, aduce intelegerea adevaratei frumuseti a unei uniuni, ne face posesivi, ne da un puternic simt estetic dar si o sensibilizare deosebita fata de tot ce este frumos , chiar daca vorbim de oameni, de lucruri, de muzica , de arta in general.

Emotia coloreaza viata in aceasta perioada , dragostea cunoaste extazul dar si disperarea iar tot ceea ce este frumos poate deveni o sursa de creatie , de iubire. Cuvintele sunt de prisos deoarece comportamentul pasional naste poezia dragostei, o poezie scrisa cu limbajul trupului plin de pasiune. Venus in Taur nu ne pune sa recitam poezii, nu ne face sa folosim cuvinte mari , in acest semn senzual al Taurului, dragostea este demonstrativa prin gesturi, imbratisari, culoare, gand. Este o perioada in care vom fi mai buni, mai afectuosi, mai echilibrati.

Tandretea si pasiunea este cantecul acestei primaveri, in special semnele de pamant vor simti acest cantec destul de puternic, este un cantec ce sensibilizeaza , infrumuseteaza dar si stabilizeaza, deci dragi semne de pamant folositi aceasta energie magica, inaltatoare a lui Venus.

Speranta, dezmierdarea, cochetaria , farmecul ce incanta si de la care nu exista scapare , parfumuri incantatoare , mancaruri fine, creatii gratioase dar si stiinta innascuta , iata un intreg tablou al lui Venus in Taur care pe harta cerului este foarte bine aspectata.

Momentul intrarii planetei Venus in Taur , aduce pe harta cerului o piramida de pamant formata chiar din aceasta planeta, din Saturn in Fecioara si Pluto Capricorn.

Piramida apare cand cele trei planete formeaza intre ele aspecte de 120 grade , descriind astfel un triunghi echilateral. Este o sansa pentru noi, in special semnele de pamant sunt cele mai avantajate de aceasta energie care curge liber si care ne poate aduce rezistenta , perseverenta , mult simt practic, diverse oportunitati .Vom dispune de o mare capacitate de realizare sociala, de folosire a capacitatilor creatoare , vom fi materialisti dar si foarte practici.

Opozitia lui Saturn cu Luna chiar pe axa VI-XI aduce o frica de a ne exprima asa cum suntem noi, o teama de critica sau o frica de a gresi, de a fi inoportuni , de a face orice lucru nou. Venus ca planeta mediatoare ne va ajuta sa ne vedem intr-un mod nou, in lumina capacitatilor realizarilor si fortelor actuale , lasand in urma greselile, erorile sau limitarile. Este timpul asumarii responsabilitatilor , sa ne folosim curajul in a ne exprima si a crea un stil de viata , pentru a realiza ceea ce suntem capabili sa facem sau sa exprimam.

Venus in casa VIII bine aspectata, poate aduce implinirea contractelor de afaceri, armonizarea cu partenerii de afaceri , afaceri in care banii sa nu fie singurul factor implicat .Valoarea unui grup, a unei afaceri poate deveni convingatoare.

Din casa VIII, Venus ne induce o nevoie de siguranta dar si dorinta de putere , incercand sa ne controlam tendintele emotionale impulsive , de multe ori ascunzand trairile noastre emotionale prin autocontrol dar si prin vointa. Va fi destul de greu sa eliminam aceste dorinte sau nevoi emotionale doar prin puterea vointei , reprimarea sau doar autocontrolul nu sunt suficiente pentru a reusi sa facem fata cerintelor vietii; important este sa ne asumam uneori si riscuri pentru a permite energiei sa curga liber aducand la suprafata cele mai profunde sentimente ale noastre.

Uneori vom incerca sa ne satisfacem aceste nevoi interioare de pace si multumire prin implicarea in diverse uniuni in care sa primeze banii, afacerile, sexul, dar este bine sa stim ca nu va fi calea care sa ne aduca multumirea.

Sentimentul de pace si multumire il vom gasi cu siguranta cand vom putrea sa ne eliberam de dorintele egoiste , de utilizarea oricarui tip de forta ce are impact asupra celuilalt.

Venus in Taur insufleteste viata , da farmec iubirii, dar aduce la lumina si resursele si darurile innascute .

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.