CALATORIA LUI JUPITER –O RECICLARE DE 12 ANI

In seara asta m-am gandit foarte mult la “ povestea ultimilor doisprezece ani din viata mea “ si mi-am dat seama ca fiecate an, clipa, om  m-au ajutat sa ajung la astrologie, la imaginea mare a universului, la fericirea mea deplina. Nu a  fost usor iar pentru a intelege calatoria ultimilor mei doisprezece ani o sa va spun o  poveste: “ Fatima , Judecatorul si Cortul “, o poveste care a durat 12 ani exact cat ii trebuie lui Jupiter sa parcurga toate semnele zodiacale.

Fatima a muncit mult alaturi de tatal ei, torcand fire de diferite culori exotice. Intr-o zi, tatal ei ii spune ca ar trebui sa plece intr-o calatorie pentru a-si putea vinde produsele. Poate ca, “in cursul calatoriei iti vom gasi si un tanar frumos si bun cu care sa te casatoresti “. Plini de speranta, pleaca la drum dar pe mare s-a dezlantuit o furtuna teribila, vasul a fost zdobit de stanci, toti s-au inecat, numai Fatima a fost purtata de valuri pe tarm, undeva in apropierea Alexandriei. Acolo, a fost adoptata de o familie de tesatori care au invatat-o acest mestesug. In cativa ani, avea o viata fericita . Dar intr-o zi, cand se afla pe malul marii, o gasca de negustori de sclavi au rapit-o si au dus-o la Istanbul. A pierdut pentru a doua oara, totul. Unui om cumsecade, care facea catarge, i-a fost mila de ea si a cumparat-o. In familia acestui om,  ea a muncit foarte mult, a invatat sa faca catarge, iar in scurt timp a fost eliberata, i-a fost data libertatea. Inca o data, o noua viata incepea pentru ea. Intr-o zi, constructorul de catarge i-a spus:” Fatima, te voi face agentul meu si du aceste catarge la Java, unde sa le vinzi la un pret bun”. Fatima a plecat dar pe mare  vasul  a fost lovit de un taifun pe coasta Chinei. Si-a blestemat iarasi soarta fiindca nimic nu mergea oricat ar fi incercat, intrebandu-se “ de ce sunt asa ghinionista ?”
Ceea ce Fatima nu stia era ca in China circula o legenda care spunea ca intr-o zi o femeie extraordinara va aparea pe tarmul marii si va fi in stare sa construiasca ceva minunat, un Cort. Asa ca, din cand in cand imparatul Chinei trimitea cate o iscoada pe tarm, ca sa o caute pe acea femeie extraordinara. Chiar in momemtul  cand Fatima a fost adusa de ape pe tarm, una dintre iscoade era acolo si i-a spus ca trebuie sa mearga la imparatul Chinei care o asteapta. Cand au ajuns la palat , imparatul i-a zis:” Poti sa construiesti un  lucru minunat despre care am auzit ca se cheama cort?” Fatima i-a raspuns ca da, de-a lungul calatoriei  ei vazuse destule corturi. Atunci, imparatul i-a spus sa se apuce de treaba, sa-l faca. Fatima i-a spus ca pentru inceput are nevoie de o panza tare, imparatul i-a raspuns ca nu are. In momentul acela, Fatima si-a adus aminte de familia de tesatori din Alexandria care au invatat-o acest mestesug  si a tesut panza de care avea nevoie. Dupa asta, i-a spus imparatului ca are nevoie de franghii iar acesta i-a raspuns ca nu are asa ceva. Atunci, Fatima si-a adus aminte de tatal ei care a invatat-o sa toarca, si a tors niste franghii colorate si puternice. Apoi i-a cerut imparatului niste  tarusi lungi pentru cort iar acesta i-a raspuns iarasi ca nu are asa ceva. Asa ca Fatima noastra si-a amintit de timpul in care construia catarge si a facut niste tarusi lungi. Pentru ca a vazut atatea corturi in calatoriile ei, Fatima a reusit sa construiasca cel mai frumos cort. Imparatul a fost extrem de impresionat de munca ei si a intrebat-o ce recompensa vrea pentru ceea ce a construit. A primit in dar un print frumos cu care s-a casatorit, au trait fericiti inconjurati de copiii lor pana la sfarsitul vietii .

S-a impacat cu viata, dandu-si seama ca fiecare episod aparent  catastrofal din viata ei o invatase o anumita indemanare esentiala pentru obtinerea fericirii ei finale.
Calatoria lui Jupiter prin cele 12 semne zodiacale dureaza doisprezece ani, exact ca in povestea noastra plina de intelepciune. In clipele grele din viata mea, exact ca in povestea lui Fatima, am simtit ca orice as face si orice as invata, atrag ghinionul, ma razvrateam atunci, strigam  la cer dar ceea ce nu stiam  in acele clipe este aceea ca de fapt eu imi dezvoltam acest talent care mi-a adus si multumirea de astazi. Acuma, imi dau seama, ca acesti ultimi doisprezece ani din viata mea au facut parte dintr-un proiect ghidat de Jupiter, un proiect ce avea ca tema dezvoltarea legaturii mele cu astrologia, spiritualitatea, credinta. Indiferent de situatiile grele din viata mea, m-am ridicat si am mers mai departe dar cu un sprijin astral deosebit caruia ii multumesc din suflet.  Acuma imi dau seama unde eram in urma cu 12 ani  cand nu eram pregatita sa fac ceea ce fac astazi, adica astrologie . Fiecare experienta dura din calatoria ultimilor mei 12 ani m-au adus aici la voi, la cei care imi cititi articolele de astrologie, cei care simtiti ca  sufletul meu transmite mesajul  astrelor iar pentru asta va multumesc ( si voi faceti parte din proiectul lui Jupiter ). Imi dau seama ca ultimii doisprezece ani au fost o pregatire perfecta pentru oportunitatile pe care le am acuma in fata, altfel ele nu puteau sa apara .
Va indemn sa va spuneti povestea ultimilor doisprezece ani, unde erati  atunci, unde sunteti  acuma, ce ati primit rasplata pentru un anumit talent dezvoltat, cine v-a ajutat cu ceva de valoare, ce relatie v-a rupt sufletul dar totusi v-ati ridicat si ati mers mai departe, ce slujbe ati avut, ce prieteni aveati atunci, ce oameni aveti in preajma acuma ?

Propunerea lui Jupiter este sa ajungem sa ne scriem piesa de teatru a propriei vieti, sa intelegem ca viata este o desfasurare perfecta care culmineaza cu abilitatea oferirii propriului dar, pe care nimeni altcineva nu l-ar putea oferi .

De ce am scris acest articol ?
De cateva zile, tot stau si ma gandesc ce mi-a adus mie spectaculos Jupiter in Taur in tranzit peste Jupiter in Taur natal. In astrologie, se spune ca odata la 12 ani, atunci cand Jupiter in tranzit trece peste Jupiter natal iti lasa un cadou deosebit, special daca meriti. Bani  nu mi-a adus, palate nu mi-a construit, mosteniri nu am primit. Dar ce mi-a lasat totusi Jupier ?
Rasplata lui Jupiter  a venit altfel, sufletul meu a fost rasplatit  iar pentru asta ii multumesc lui Jupiter. Fara sa invat astrologie, fara sa fac din viata mea un univers in care sa aduc stelele langa mine si sa vorbesc cu ele, nu as fi primit asa ceva. Ii multumesc lui Jupiter cel care mi-a ghidat pasii ultimilor doisprezece ani si care m-a ajutat sa ating stelele cu sufletul meu.

Nu uitati, doar cu sufletul atingem stelele, tot ce se da din suflet primeste rasplata tot pentru suflet .

Adriana Tudosa

 

 

Continue Reading